De 5 ori pe gânduri

Marele Sculptor

prof. Vasile Găurean

Din vechime le-a plăcut oamenilor să ridice statui falnice şi momumente. Un oraş bogat ca Siracuza (oraşul lui Arhimede, în Sicilia) era atât de înţesat de statui, încât periodic, edilii oraşului, înarmaţi cu târnăcoape, străbăteau urbea şi hotărau care dintre statui nu merită să mai aglomereze oraşul.
Din China în anticul Egipt şi până la mayaşi, aflăm intenţia de a nemuri în piatră, marmură sau metale personalităţi sau evenimente în lupta cu trecerea inexorabilă a vremii. Un neam ca cel al grecilor avea o predilecţie aparte pentru frumuseţea fizică a fiinţei umane: Discobolul, Colosul din Rhodos, superbele Cariatide, Venus din Milo atestă peste veacuri nu doar talentul artistic al unor Antenor, Kritias, Fidias, Lisis, Miron, Alkimenes, Skopas, Poliklet, ci şi un spirit uman superior.
Prin secolele ce vor urma vom afla liste întregi de nume faimoase la felurite popoare, nume ce împodobesc istoria artei universale: Canova, Girardin, Michelangelo, Bernini Rodin, Brâncuşi, Lacombe, Rude, Magnussen, Kolbe, Ilia Repin, Pavel Trubeţkoi, J. Gonzales, Castillo şi mii de alţi dăltuitori de frumuseţe...
Şi totuşi, admiraţia noastră, fără a micşora gloria altora dintre oameni, merge spre unul ce este Sculptorul tuturor sculpturilor, Artistul cel dintâi, mai înainte de a exista artele şi Timpul. Dacă cei despre care am vorbit înainte ciopleau în marmură, pietre, lemn, Cel despre care vorbim foloseşte un material cu totul aparte, cu totul altfel decât al celorlalţi meşteri: un material dur ca granitul şi cremenea şi totuşi prelucrabil precum alabastrul, scânteietor adesea, dar şi sumbru, fără egal în frumuseţe, neperisabil, pe care nici furtunile, nici trecerea vremii şi nici moartea nu-l pot anihila. Acest material nu e ca materia inertă a pietrei şi marmurei, ci vorbeşte cu Meşterul lui, poate accepta sau refuza să fie prelucrat până ajunge a se asemăna cu Marele Dăltuitor, a cărui frumuseţe e modelul suprem al tuturor modelelor.
Negreşit veţi fi ghicit că acest Sculptor fără seamăn este Dumnezeu şi materialul fără seamăn ce îl prelucrează pe parcurs vieţilor noastre este sufletul omenesc; opera finală e fără seamăn, iar ca durată se întinde cât istoria lumii. Dar, cu ce se poate „ciopli” cremenea sufletelor omeneşti? Instrumentul universal este dat dintru început şi universal tuturor -CONŞTIINŢA, Marele Judecător al tuturor faptelor, cea care ne spune ce este binele şi răul. Pacea conştiinţei dă lumină şi frumuseţe „materialului”, iar tulburarea ei nelinişte şi furtună. De acest miracol al conştiinţei sădite în om se minuna Kant şi mulţime de gânditori în felul lor, dintru începuturile lumii. Pentru modelarea chipului uman după modelul Ziditorului, marele artist îşi trimite cuvântul său prin prooroci şi oameni aleşi, iar în cele din urmă intervine direct în istoria modelării „lutului uman” trimiţându-şi delicat şi iubitor pe însuşi Fiul Său unic şi Preaiubit. Trăieşte o viaţă asemenea nouă, în trup omenesc, ca cel mai superb exemplu de trăire, model suprem pentru toate veacurile, spre a ne face „asemenea Lui”, îndumnezeindu-ne . ”Iar celor care L-au primit,care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu”(Sf.Ev.Ioan,1.12) „Şi s-au sfinţit/ Şi s-au slăvit/Şi-acei ce L-au primit”(Colind).
În faţa sculptorilor din lume, piatra şi marmura sunt mute, inerte, dar Marele Sculptor conlucrează cu „piatra umană” într-un proces fără egal. aduce peste ea vântul întâmplărilor, prezenţa semenilor, o întăreşte când e slabă şi o domoleşte când e trufaşă, astfel ca spre final să semene cât mai mult cu Creatorul suprem. Metafora Sf. Apostol Pavel, că devenim pe încetul „Temple vii”, copii ai Tatălui şi Patriei cereşti în care odihneşte Duhul Sfânt, nu este nicidecum departe de adevăr.
Se spune că o adolescentă din Irlanda a văzut într-o zi o statuie de o neobişnuită frumuseţe a unei prinţese. Uimită, mergea în fiecare zi să o vadă şi cu toate că îşi dădea seama de condiţia sa proprie umilă, începu a se strădui să-i semene: cum avea părul, apoi felul veşmintelor, cum trebuie să-i fie chipul. Trudă multă, dar în cele din urmă realiză că izbândeşte şi o fericire negrăită începu să-i inunde sufletul, pentru asemănarea ei cu supremul model de frumuseţe ce l-a întâlnit pe acest pământ.
Există şi „materiale” vii ce se refuză prelucrării Marelui Sculptor: Unele blocuri marmoreene (umane) nu se dislocă decât cu metode violente: explozii atent dirijate, perforări şi tăieri cu fierăstraie diamantate.
La sfârşitul istoriei fiecare ne vom prezenta în faţa Marelui Meşter al Universului, când ni se va hotărî destinul. Ca şi în lumea meşterilor sculptori, ceea ce a fost „neprelucrabil”, nefolositor, se aruncă, iar ceea ce a rămas ca valoare, frumuseţe şi glorie va dăinui în veci.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]