Maria Nigel, fata de pe Bârgău care a depăşit toate obstacolele. Din mâinile ei ies bijuterii vestimentare şi decoraţiuni care pot fi cadoul ideal de sărbători

Pe Maria Nigel am cunoscut-o la Bursa Locurilor de Muncă pentru persoane cu dizabilităţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud la Şcoala Profesională Specială „Sfânta Maria” din Bistriţa. A aflat din mediul online că va avea loc acest eveniment şi s-a gândit să-şi încerce şi aici norocul, asta după ce a luat mai mulţi angajatori la rând.

         Maria Nigel are 36 de ani şi încă ambiţia de a demonstra că poate să depăşească toate problemele. Este absolventă a două facultăţi şi probabil că ar fi fost şi licenţiată în ambele domenii, dacă în viaţa sa nu s-ar fi intersectat cu problemele de sănătate. A absolvit Facultatea de Informatică Economică şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Bogdan Vodă”, doar că, la momentul susţinerii licenţei, s-au declanşat nu mai puţin de trei boli autoimune. Tratamentul şi recuperarea au fost de lungă durată, asta şi pentru că diagnosticul a fost pus foarte greu. Nu s-a lăsat învinsă. Chiar dacă a fost încadrată în gradul II de handicap, pe care-l va avea cu titlu permanent, a reuşit ca în 2012 să-şi ia licenţa la Facultatea de Studii Europene a Extensiei Bistriţa din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”.

         Şi-a căutat de lucru în mai toate domeniile care nu necesită un efort fizic susţinut. „Am fost la un supermarket şi am aplicat pentru un post de casier, dar oamenii mi-au explicat că în acest post intră şi alte atribuţii, pentru care este necesar efort fizic. Peste tot m-am confruntat cu aceeaşi problemă, mi s-a spus şi să stau acasă dacă am această indemnizaţie de handicap, care este totuşi de doar 350 lei/lună”, ne-a dezvăluit Maria.

O pasiune dezvoltată mai mult din nevoia de recuperare a musculaturii de la mâini o ajută acum şi ar putea fi transformată chiar într-o afacere dacă n-ar fi barierele birocratice. Maria Nigel confecţionează a diverse obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii, decoraţiuni hand made. Ar fi dorit să-şi înfiinţeze un PFA, pentru a se putea înscrie într-o asociaţie, să participe la târguri şi expoziţii. Nu poate face acest lucru, ne-a explicat ea, pentru că nu are studii în domeniul industriei textile. Cursuri de acest tip se fac doar pe la Braşov, dar cu ce bani să le plăteşti şi să te şi întreţii vreo două luni.

Pentru că talentul şi munca nu i le poate lua nimeni, Maria şi-a făcut o pagină de facebook unde-şi promovează munca, Atelierul MaryN, unde toţi cei interesţai pot să vadă ce  iese din mâinile ei, dar o şi pot contacta pentru comenzi.

Deocamdată principiul „de şanse egale”  mai are un drum lung de parcurs până va fi pus în practică. Avem legislaţie, dar mai avem nevoie şi de depăşirea mentalităţilor, atât în ceea ce-i priveşte pe angajatori, cât şi pe noi, societatea civilă. Maria este doar unul dintre acei oameni curajoşi de determinaţi, căreia-i datorăm respect pentru că ne arată că orice obstacol poate fi înlăturat, fiind un exemplu pentru cei din jur. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5