Mariana Terra, redactor şef Romanian Journal, New York: Sunt ardeleancă prin naştere, sunt ardeleancă prin suflet şi sunt româncă prin tot ceea ce fac, inclusiv în New York

Rep.: - Stăm de vorbă cu o ardeleancă stabilită la New York. De câţi ani sunteţi la New York?

          Mariana Terra: - Din 1992, deci s-au făcut 24 de ani, dar România şi mai ales Ardealul sunt în sufletul meu. Sunt născută în regiunea Cluj, actualul judeţ Alba, în oraşul muncitoresc Ocna Mureş care, din păcate, ca multe oraşe contemporane, a involuat. Sunt ardeleancă prin naştere, sunt ardeleancă prin suflet şi sunt româncă prin tot ceea ce fac, inclusiv în New York.

          Rep.: - Cum aţi ajuns la New York?

          M.T.:- Ceea ce m-a determinat pe mine şi familia mea să venim în New York a fost situaţia politică, victoria nu tocmai corectă a PSD-ului, fostul FSN şi multele aspecte negative pe care minerii aduşi de Iliescu le-au făcut la Bucureşti şi care au atentat chiar la viaţa soţului meu. Acest lucru ne-a determinat să venim în America.

          Rep.: - Cum de aţi ales New York şi nu Paris sau un alt oraş european ? Cum de aţi ales să veniţi peste Ocean?

          M.T.: - Pentru că era acel miraj al Americii, care din păcate este doar un miraj. Ca să reuşeşti în New York nu este de ajuns doar să fii în America, ci realmente trebuie să faci ceva de aşa manieră încât să ai succes într-un domeniu sau în altul. Cei mai mulţi români se blochează sau ajung sub nivelul la care au fost în România, ca şi în cazul meu. În România am fost profesoară de de liceu la limba română, latină, literatură universală, dar venind la New York, şi neştiind engleza, am făcut o şcoală de cosmetică. Nu-mi este ruşine să o spun: am făcut cosmetică ani de zile în New York, iar în 1998 am devenit redactor şef la ziarul Romanian Journal unde lucrez şi acum. Deci, a fost un noroc că am reuşit să reintru în sfera culturii.

          Rep.: - Povestiţi-ne despre comunitatea de aici. Am văzut la biserică că sunteţi uniţi. Cel puţin la biserică sunteţi împreună. În rest, unde vă mai întâlniţi?

          M.T:: - Este un aspect care până acum un an a fost foarte bun, în sensul că exista un restaurant românesc numit „Bucharest” unde ne întâlneam la cenaclu, la diferite ocazii, evenimente. Acest restaurant nu mai este ce a fost, a fost vândut, dar putem continua să facem evenimente acolo, dar coloana vertebrală a unirii comunităţii române rămâne biserica. Indiferent că este Biserica Ortodoxă sau Catolică, sau de alt cult, românii se întâlnesc la biserici, pentru că aici au loc activităţi nu numai religioase, dar şi laice.

          Rep.: - Comunitatea românească are două ziare.

M.T.: - Da, ziarul pe care-l conduc şi New York Magazin, care este continuarea ziarului Micro Magazin, iar la reviste, revista „Lumină Lină”, coordonată de preotul profesor doctor  Theodor Damian, este o revistă de cultură şi nu doar de cultură religioasă ci şi de cultură laică, o revistă apreciată de foarte multă lume, inclusiv din alte ţări.

Rep.: - Povestiţi-ne de ziarul dumneavoastră.

M.T.: - Ziarul nostru – Romanian Journal – este fondat, de 25 de ani, şi condus de domnul Vasile Bădăluţă. Întâi a apărut săptămânal, acum apare bilunar. Este un ziar gen almanah, în sensul că are aproape domeniile, începând cu politica şi continuând cu cultura, cu cuvinte încrucişate, cu aspecte legate de sănătate şi, bineînţeles, comunitatea româno-americană îşi află reflectarea întotdeauna în ziar.

Rep.: - Am văzut că sunt veniţi  aici foarte mulţi intelectuali din România. Cum este privit, în general, românul în America?

M.T.: - Este o problemă mai delicată. Cei mai mulţi români sunt văzuţi cu ochi buni, pentru că cei mai mulţi sunt muncitori, indiferent dacă au trecut pe o treaptă inferioară sau s-au menţinut pe treapta din România. Însă, din păcate, ca peste tot, sunt şi oameni care nu fac cinste etniei lor. Ei însă sunt puţini. După opinia mea, faţă de de dezaprobare despre care am citit că se întâmplă în Europa de Vest faţă de români, în America situaţia este ceva mai bună, românii sunt apreciaţi.

Rep.: - Cam câţi români sunt în America?

M.T.: - În jur de 200.000, iar în zona New York-ului în jur de 100.000. Eu cred că în America sunt chiar mai mulţi, în jur de 500.000. În orice caz, sunt foarte mulţi.

Rep.: - Spuneaţi că America nu este neapărat acel miraj, visul american. De ce?

M.T.: - Nu este pentru că există frâne. În primul rând, pentru cei mai mulţi, este limba, în al doilea rând trebuie să fii foarte bun la locul de muncă pentru că altfel nu eşti ţinut. Nu are importanţă cine eşti şi cum eşti, dacă nu-ţi faci datoria cum trebuie, pleci. Dacă vrei să ai un post care să-ţi facă plăcere şi care să te facă să te simţi bine, să te simţi confortabil, fie trebuie să faci o şcoală într-un anumit domeniu, chiar dacă acesta îţi este total necunoscut, sau îţi era total necunoscut în România, important este să înveţi şi să faci muncă de performanţă.

Rep.: - De ce vă este cel mai dor de acasă?

M.T.: - Dorul de casă este foarte greu de explicat, dar se simte în toată fibra sufletului meu. Nu există moment în care să nu conştientizez că sunt româncă. Am reuşit să învăţ limba engleză şi o vorbesc şi o înţeleg bine, dar limba română este limba sufletului meu şi va fi atâta timp cât trăiesc eu şi copiii mei.

Rep.:: - În afară de limbă, de ce vă este dor? De tradiţii?

M.T.: - Mi-e dor de oameni, mi-e dor de felul în care vorbesc oamenii. Mi-e dor de dulcea vorbă românescă. Mi-e dor de dealurile din zona Transilvaniei. Îmi amintesc mereu de cuvintele lui Bălcescu „O ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările, semănată de Domnul pe pământ”.

Rep.: - Ce frumos vorbiţi... De ce ar avea nevoie ţara aceasta ca să fie într-adevăr binecuvântată?

M.T.: - Consider că România şchioapătă din cauza atitudinii celor care sunt în fruntea ţării, a oamenilor politici care nu înţeleg că cinstea este pe primul plan şi în ultimul rând este câştigul material. Or, din cauza condiţiei care este generalizată şi care ne-a făcut de râs în întreaga lume, România areo mare pată de ruşine pe harta ei şi această pată de ruşine nu va dispărea atâta timp cât vom continua să alegem oameni cu antecedente penale, oameni corupţi, condamnaţi. Este inadmisibil acest lucru.

Rep.: - Vreau să revenim la presă. Pentru că presa este importantă într-o comunitate, transmite nişte mesaje, vă întreb dacă aici există o libertate deplină a presei?

M.T.: - Nu este nicio frână din partea editorilor, din partea directorilor. Evident că ai tu bunul simţ să nu vorbeşti urât sau vulgar sau într-un limbaj inacceptabil. Dar nu există cenzură. Poţi să-ţi spui opinia, chiar dacă este diferită de opinia majorităţii. Este opinia ta, ai dreptul la ea şi, bineînţeles, pot exista replici contrare.

Rep.: - Cum este comunitatea de scriitori din America?

M.T.: - Deocamdată, în New York există doar cenaclul „Mihai Eminescu”, preotul Theodor Damian având aici un rol fundamental, este cel care practic îi uneşte pe români, nu numai în cadrul bisericii, dar şi în cadrul cenaclului. Scriitorii români-americani sunt în general mai sfioşi, în sensul că preferă să nu-şi arate operele literare decât atunci când sunt deja publicate sau preferă să aibă lansarea în România şi nu în New York. Aici ar fi de discutat şi ar fi bine ca scriitorii româno-americani să participe mai mult în lucrările cenaclului nostru.

Rep.: - În România, scriitorul nu trăieşte din opera lui. Scriitorul american trăieşte din opera lui?

M.T.: - Categoric, nu. Dacă eşti un Hemingway, poate, dar deocamdată nu există un scriitor româno-american care să fie recunoscut de o aşa manieră, care să aibă o valoare atât de mare încât să poată să spună că el trăieşte confortabil numai din scris.

Rep.: - Americanul de rând citeşte?

M.T.: - Din păcate nu, nu cred. Este opinia mea, pentru că-i văd şi pe români care în general răsfoiesc revista, inclusiv „Lumina Lină”, dar nu se apleacă asupra fiecărui rând să vadă despre ce este vorba. Şi este păcat. Ştiu că viaţa este trepidantă, ştiu că este agitaţie peste tot, toţi vor să aibă de toate, să se simtă bine, să se distreze, dar când e vorba despre cultură, este din păcate pe locul secund, dacă nu chiar pe un loc inferior.

Rep.: - Cum aţi caracteriza în câteva cuvinte New York-ul?

M.T.: - New York-ul este o nebunie. În sensul că este o metropolă mai mare decât România, cu 24 milioane cu tot cu suburbiile. New York-ul este o minune a creaţiei umane, aş spune, în sensul că nu există alt oraş atât de trepidant ca New York-ul. Dacă mergeţi în inima New York-ului, la orice oră din zi sau din noapte, în Manhattan, între zgârie nori, blocurile de sute de etaje, veţi vedea întotdeauna oameni pe stradă. E o fascinaţie. Te poţi pierde în New York, poţi intra pe o potecă greşită care să te ducă într-un loc pe care nu-l doreşti, dar dacă eşti un om corect, un om cinstit, poţi să trăieşti confortabil şi să ai o viaţă care să-ţi placă. Este un oraş fascinant.

Rep.: - În încheiere, pentru că noi, cei din Europa, ştim că din America se transmite ora exactă, şi România, într-un fel sau altul, este colaboratoarea Americii, cel puţin în structurile NATO, un mesaj pentru românii noştri de acasă de aici, de la New York.

M.T.: -  Mesajul meu ca româncă este acela să vă urniţi cei care aţi rămas acolo şi să reuşiţi după atâţia amar de ani să aveţi conducători care să facă din România ceea ce este în esenţă, o ţară frumoasă, o ţară în dezvoltare, o ţară cu care să ne mândrim şi care să se mândrescă şi cu noi, cei care nu suntem acolo.

Rep.: - Vă mulţumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]