Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița, aprobată de ministrul Ioan Deneș

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, s-a întâlnit, joi, la sediul instituției, cu directorii Administrațiilor Bazinale de Apă (ABA) din țară, în vederea semnării caietelor de sarcini pentru 13 proiecte finanțate prin POIM.

 

     Investițiile sunt finanțate prin AXA 5, Obiectiv Specific 5.1- reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației, cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră.

„Vă solicit să faceți raportări, din două în două săptămâni, pe toate proiectele aflate în derulare, dar și pe cele aflate în diverse etape de promovare. Eu apreciez foarte mult profesionalismul și expertiza tuturor, dar mai apreciez un lucru: pragmatismul. Vreau, prin faptele pe care le facem, să schimbăm percepția că la Administrațiile Bazinale nu se întâmplă mare lucru. În realitate știu că nu este așa, dar trebuie să schimbăm și percepția.  Aceasta o putem face doar dacă suntem foarte implicați și foarte pragmatici. Oamenii văd realizările, investițiile în zonele lor de activitate, respectiv proiectele pe care noi le avem”, a spus ministrul Ioan Deneș.

      De asemenea, ministrul Apelor și Pădurilor le-a cerut celor prezenți ca toate caietele de sarcini să fie postate pe SEAP până la data de 15.03.2018, iar a doua zi, 16.03.2018, să i se raporteze personal.

Ministrul Ioan Deneș le-a înmânat, apoi, reprezentanților ABA, cele 13 caiete de sarcini și a făcut o sinteză a situației generale.

„În total, avem 17 proiecte finanțate și aflate în derulare sau în aprobare la consultanți. Pentru patru obiective de investiții au fost deja demarate procedurile de achiziție sau au fost contractate lucrări”,  a spus ministrul.

      Ioan Deneș a insistat că, atât pentru cele 13 proiecte prezentate joi, cât și pentru celelalte proiecte aflate în diverse stadii, trebuie făcute raportări periodice privind derularea lor, subliniind, din nou, importanța îndeplinirii obiectivelor cu responsabilitate.

 

„Vă rog să fim foarte atenți la modul în care ne punem în slujba cetățeanului, prin pragmatismul realizării acestor proiecte”, a adăugat ministrul Ioan Deneș.

În încheiere, demnitarul a arătat că toate proiectele, indiferent de forma și stadiul finanțării – POIM, BDCE, surse proprii, bugetul de stat, cele care se derulează, care urmează a fi derulate sau care sunt în intenție la nivelul ministerului, inclusiv investițiile și proiectele care  sunt la Administrațiile Bazinale, „vor fi  monitorizate la sânge, foarte atent”.

     La rândul său, secretarul de stat pentru Ape, Adriana Petcu, le-a solicitat celor prezenți să facă raportări periodice, inclusiv pentru proiectele al căror beneficiar direct nu este Ministerul Apelor și Pădurilor și le-a urat succes celor implicați.

     La începutul ceremoniei de predare a celor 13 caiete de sarcini, ministrul Ioan Deneș le-a oferit flori doamnelor prezente și le-a urat „La mulți ani!”, cu ocazia zilei de 8 Martie.

 

Lista proiectelor semnate:

1. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița, județul Bistrița Năsăud, ABA Someș-Tisa.

2. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru creșterea capacității de atenuare a Acumulării Călinești, de tranzitare a debitelor de viitură până la frontiera cu republica Ungară, județul satu Mare, ABA Someș-Tisa.

3. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru mărirea gradului de protecție împotriva inundațiilor în Bihor-Mureș, prin ridicarea clasei de importanță a infrastructurii extistente de apărare, ABA Mureș.

4. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru amenajarea complexă a râului Jiu în vederea apărării împotriva inundațiilor amunicipiului Craiova, ABA -Jiu.

5. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM perntru amenajarea complexă a râului Jiul de Vest și Est în vederea apărării împotriva inundațiilor a localităților riverane, punerea în siguranță a Barajului Valea de Pești, județul Hunedoara, ABA Jiu.

6. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru amenajarea complexă a afluenților Oltului de pe ramura nordică amunților Făgăraș cu potențial de risc la inundații la viituri rapide, ABA Olt.

7. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru reducerea riscului la inundații în Bazinul Hidrografic Ialomița, aval Acumularea Pucioasa Componenta I, Bazin Hidrografic Ialomița superioară, ABA Buzău Ialomița.

8. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru reducerea riscului la inundații în Bazinul Hidrografic Ialomița, aval acumularea Pucioasa Componenta II, Bazin Hidrografic Prahova , ABA Buzău-Ialomița.

9. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru managementul riscului la inundații în bazinul râului Suceava, județul Suceava. ABA Siret.

10. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru reconectare și restaurat lunca inundabilă, remeandrare curs de apă Jijia ABA Prut-Bârlad.

11. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru măsuri de protecție la inundații a populației din localitatea Bălteni, județul Vaslui, ABA Prut-Bârlad.

12. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru reducerea riscului la inundații pentru municipiile Bârlad și Tecuci, ABA Prut-Bârlad.

13. Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru apărare complexă a localităților situate în Delta Dunării, pentru minimizarea riscului inundațiilor asupra vieții, ABA Dobrogea-Litoral.

 

Lista proiectelor POIM aflate în derulare:

1. Amenajarea complexă a râului Crișul Negru, în vederea apărării împotriva inundațiilor a localităților riverane pe cursul superior și mijlociu.

2. Amenajare râu Bârzava și afluenți, pe sector Gătaia-Denta, județul Caraș-Severin și județul Timiș.

3. Amenajarea râului Crișul Repede în vederea apărării împotriva inundațiilor a municipiului Oradea și a localităților din aval. Punerea în siguranță a Barajului Leșu, județul Bihor.

4. Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]