Marius Chivu la Sîngeorz-Băi

La Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi a avut loc un nou eveniment în cadrul proiectului “Formă şi dialog”. Programul a cuprins vernisajul expoziţiei de artă plastică “LipSüs” la galeria “RAKU25” şi o întâlnire cu criticul literar Marius Chivu.

Expoziţia, intitulată (ironic-ludic ) “LipSüs” a fost realizată cu lucrări semnate de şase tineri artişti plastici: Tolgyi Andreea, Ştefan Radu Creţu, Mândru Carolina, Eliza Clara Labancz, Creţu Lavinia şi Emil Cassian-Dumitraş. Lucrările lor se înscriu în cele mai noi tendinţe din arta plastică, de la minimalismul Laviniei Creţu la violenţa asumată a lui Emil Cassian Dumitraş.

Marius Chivu a fost invitat la Sîngeorz-Băi atât în calitate de redactor editor la revistele Dilema Veche şi Dilemateca ,cât şi de scriitor. De fapt, deşi este considerat unul dintre cei mai pertinenţi critici români contemporani, Marius Chivu a stârnit aplauzele publicului prin textele pe care le-a citit, trei povestiri şi trei poeme. Povestirea Prima mea ieşire din ţară (care urmează să fie publicată într-o antologie la editura Art) povesteşte păţaniile lui Marius Chivu la Chişinău şi a fost receptată foarte favorabil iar apoi îndelung comentată. Partenerii Muzeului de Artă Comparată pentru “Formă şi dialog” sunt Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, Galeria Raku25 şi Fundaţia de Artă Contemporană MAXIM.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]