Măsuri preventive specifice sezonului cald

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa – Năsăud recomandă cetăţenilor să aibă în vedere următoarele:

În cazul petrecerii timpului liber în mijlocul naturii:
- respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de către autorităţile administraţiei publice locale şi de personalul silvic;
- aprindeţi focul pentru prepararea mâncării numai în locurile special amenajate, cât mai departe
de vegetaţia uscată şi în niciun caz pe timp de vânt puternic;
- nu lăsaţi focul nesupravegheat, orice intensificare a vântului poate îndrepta flăcările spre vegetaţia uscată sau alte materiale combustibile;
- nu aruncaţi la întâmplare ţigările, chibriturile sau orice alte obiecte aprinse;
- aprindeţi focurile de tabără sau cele din camping-uri doar în locuri special amenajate;
- nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
- stingeţi cu apă sau pământ jarul înainte de a pleca din locul în care a fost făcut focul;
- este indicat să avem la îndemână mijloace de stingere (stingătoare, pături, vase cu apă, etc.);

În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

De asemenea, în contextul menţinerii temperaturilor ridicate, specifice acestei perioade a anului, vă recomandăm ca în zilele caniculare să evitaţi aglomeraţiile, expunerea prelungită la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00, să beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi şi să mâncaţi fructe şi legume.

În zile caniculare trebuie să evitaţi consumul de alcool, pentru că favorizează deshidratarea şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei, dar şi de băuturile cu conţinut ridicat de cofeină.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]