Medalion Ştefan Pop

Profesorul Ştefan Pop este în ceas aniversar. Om devotat culturii româneşti, cu înclinaţii poetice, care ştie să dăruiască din prea plinul sufletului lui şi celor din jur, secretar al Coralei „Andrei Mureşanu”, pe care o nemureşte prin articolele pe care le publică, om devotat familiei, dar şi profesiei, cu credinţă în cele sfinte, Ştefan Pop aniversează 65 ani.

În ceas aniversar îi dorim multă sănătate şi fericire alături de cei dragi şi fie ca buchetul vieţii să mai adauge multe flori de acum înainte.

Lacrimile verii

A plâns cu lacrimi iarăşi ţara

În urma marilor urgii

Ce au venit ca Niagara

Şi peste morţi şi peste vii.

Făcut-au apele mari lacuri

Pe lângă albii-n astă vară

Şi dealuri s-au mutat din locuri,

Iar ziua a fost făcută seară.

Nori negrii-au sărutat, pământul

Şi l-au udat nemiluit

Că a-ngheţat nemiluit

Că a-ngheţat din nou cuvântul

Poporului cel greu lovit.

Momente de coşmar şi jale

Ne-au fost iar date să trăim

Cu morţi şi pierderi colosale

Pe care nici nu le mai ştim.

Din nou s-a întristat românul

Şi-n lacrimi şi-a jertfit obolul

Că iarăşi l-a certat Stăpânul

Lovindu-i casa şi ogorul.

***

Ne iartă, Doamne, răutatea

Şi-nvaţă-ne să fim mai buni,

Căci mare este greutatea

Păcatelor acestei lumi.

Măria Sa, elevul

Crescut în puf şi răsfăţat

Având ca prieten lenea

Măria Sa a învăţat

Cum poate pierde vremea.

Prea-bun părintele-i minor

Fiind în pas cu evul

În casa sa e Domnitor

Măria Sa, elevul!

Măria Sa e ocrotit

Şi e scutit de toate

Vrea banul mult şi nemuncit

Şi-şi face el dreptate.

Bunici-s buni şi ei, prea buni

Şi prea creduli în totul,

Îi face sclavi sau chiar nebuni

Măria Sa, nepotul!

Prin baruri şi la cafenea

Acolo-şi duce veacul

Iar şcoala este boală grea

Ce nu-şi găseşte leacul.

La chefuri şi în discoteci

E primul de pe listă

Măria Sa se zbate, deci,

Să n-aibă-o viaţă tristă.

Vacanţa-i preferata sa

Şi lungă-o vrea cât evul

Ce va ajunge-n viaţă-aşa

Măria Sa, elevul?

Mătuşa Tamara

„Vreau să-mi găsesc o mătuşă

Ca să-mi uşurez povara

Şi să nu ajung pe tuşă

Vreau o mătuşă Tamara!”

***

Sună a publicitate

Şi o spune-ntreaga ţară

Mai pe faţă, mai prin spate

Toţi românii vor Tamară.

La tot colţul zi sau noapte

Înfruntând viaţa amară

Se întreabă toţi în şoaptă:

- Cum să găsim o Tamară?

Bieţi români plecaţi în lume

Spun la ruga lor de seară:

- Doamne, adă-ne pe bune

Şi nouă câte-o Tamară!

Chiar şi cei ce deţin topul

Celor mai bogaţi din ţară

Fericiţi au trecut hopul

Găsindu-şi… câte-o Tamară.

Plini de invidie, străinii

Vin la noi vară de vară

Poate le vor spune… unii

Cum să-şi găseasc-o Tamară

Specialist în parastase

Şi-a umplut prea mult cămara

Fostul premier Năstase

De la… „Mătuşa Tamara”!

***

La noi totul e posibil

Înfruntând chiar Niagara

Poţi părea incoruptibil

Dacă ţi-ai găsit… Tamara!

Morile de vânt

Avem o ţară precum Raiul

Cum nu sunt multe pe Pământ

Şi un popor ce-şi duce traiul

Luptând cu morile de vânt.

Aici pe plaiul mioritic

Ne bate vânt, ne bate briza

Săraci suntem în pragul critic

Căci ne-a lovit puternic criza.

***

A sărăcit prea mult ţăranul

Şi-n bătătură-i bate vântul

Munceşte greu şi n-are banul

Să-şi facă roditor pământul.

Ne pleacă tinerii din ţară

Nu-s compensate-n farmacie,

Bolnavi ne dăm de ceasul morţii

Sperând ca binele să vie.

Bătrâni la vârsta senectuţii

Îşi drămuiesc cu temeri banii

Pe leacuri şi pe contribuţii

Şi îşi târăsc în chinuri anii.

Din pensii duc viaţă de câine

Şi-s disperaţii astei naţii,

De îndrăznesc să ceară pâine

Îi cuminţesc pe loc mascaţii.

Voi v-aţi tras luxuri, privilegii

Ce nici n-ar fi visat străbunii

Aveţi drept ţel sfidarea legii

Şi-aţi strâns averi precum nebunii.

Vă sfâşiaţi pentru putere

Şi pentr-un loc în Parlament,

Uitând că ţara-i în durere

Şi-i dusă-n prag de faliment.

Arama o-arătaţi pe faţă

Sfidând a ţării viaţă-amară

Vă târguiţi la fel ca-n piaţă

Şi vă găsiţi câte-o… Tamară.

Cameleonii sunt în frunte

Şi zilnic au un alt pigment

Îi vezi vorbind vrute-nevrute

Şi-i vezi dormind în Parlament.

Un circ sunt azi a voastre fapte

Şi opulenţa vi-i stridentă,

Aţi dat durere-n loc de lapte

Şi sărăcie elocventă.

Am fost minţiţi, nu ni se pare

Când ne-aţi promis lapte şi miere,

Credeam c-aduceţi bunăstare

Nu sărăcie şi durere.

***

Ruşine c-am ajuns aici,

Ruşine mare-ntr-un cuvânt

Se zbat greu mai toţi românii

Luptând cu morile de vânt!

Comentarii

01/08/10 09:48
Stefan Candale

La multi ani! Sanatate, realizari depline in toate.St C

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5