Meditație la Duminica a 27-a după Rusalii.Tămăduirea femeii gârbove

Ce ne spune mitropolitul Bartolomeu despre invidia celor de lângă tine

Textul evangheliei:În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să îl adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul”.Evanghelia duminicii a 27-a după Rusalii,ne vorbește despre o minune săvârșită de Iisus aupra unei femei gârbove ,fapt care stârnește nemulțumirea mai marelui sinagogii.Și de aceea în cuvântarea de azi aș dori să mă opresc la câteva învățături legate de acest păcat care este invidia.           

        1)Ce este invidia?- potrivit Dex-cuvântul,,invidie”este un sentiment de ciudă, privind cu răutate împotriva cuiva, care se află într-o stare sau situaţie mai bună, sau care are însuşiri pozitive. Acest sentiment apare chiar după primul păcat adamic, fiind caracteristica lui Cain, primul fiu născut al omului. Cu invidie a privit Cain la buna primire de către Dumnezeu a jertfelor fratelui său, Abel, şi-l ucide pentru aceasta. Din invidie, fiii patriahului Iacov au urzit vinderea și pierderea lui Iosif-fratele lor mai mic; Tot din invidie Saul a uneltit rele împotriva lui David,iar Irod s-a tulburat și a poruncit uciderea pruncilor din Betleem.Și nu în ultimul rând căpeteniile poporului evreu au osândit la moarte, prin răstignire, pe Iisus. Sfinții Părinți definesc invidia ca fiind ,,foc nestins și ,,fiară purtătoare de moarte. Invidia are doua victime: cel invidiat, dar și cel ce invidiază- care devine un obsedat, un sufocat, torturat, fără odihnă și mereu nemulțumit. Invidia este un păcat nu doar împotriva aproapelui, ci și a lui Dumnezeu, căruia îi tăgăduiește autoritatea și dreptul de a împărți daruri și binefaceri după nesfârșita- înțelepciune. Cel invidios devine egoist,iar cel stăpânit de egoism caută ca în orice împrejurare să umbrească pe alții și să se scoată pe sine în evidență. Și cum uneori alții îl întrec prin calitățile și situația lor, atunci el se umple de pizmă împotriva acestora și face tot ce-i stă în putință spre a-i surpa și a le micșora prestigiul. El caută să placă oamenilor spre a căpăta slava de la aceștia. Este slugarnic, mai ales de față de cei ce-i ce pot hrăni egoismul. „Îndeplinește voia vreunui om și caută să facă pe placul aceluia, chiar dacă ceea ce se săvârșește este vrednic de dispreț”.  Invidia sau pizma este păcatul care se manifestă prin părerea de rău pentru binele aproapelui şi bucurie pentru nenorocirea şi suferinţa lui. Invidiosul se hrăneşte cu nenorocirea aproapelui său. „Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile, dar şi cea mai dreaptă: pe de o parte, izgoneşte tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are.“ (Sf. Grigorie Teologul).” Shakespeare a numit-o „boală”. Bacon a numit-o „păcat fără vacanţă”. Zafon zicea că invidia e „religia mediocrilor”. Napoleon o numea „o declaraţie de inferioritate”. Grecii i-au zis: „ochiul rău”. Cornilescu o numeşte „pizmă”… Fiindcă invidia vede contra cuiva.Prezentă de la pruncii de sân până la adulţi, de la săracii din mahalale până la bogaţii ermetizaţi între ziduri ierihonice, invidia a devenit ocupaţie cotidiană. E un sentiment egoist de mâhnire, provocat de succesul celuilalt. Croatul Miroslav Bustruc zice că „invidia se uită la succes, dar trece cu vedere sudoarea”. Ea nu se bucură cu cel ce se bucură, nu plânge cu cel ce plânge. E una dintre cele mai puternice cauze ale nefericirii.E un orbitor al conştiinţei (Cain şi Abel). Ne opreşte creşterea spirituală ,ucide sfinţenia. Şi ne lasă afară din Împărăţia lui Hristos! Nu trebuie să desfrânezi, să ucizi,ca să pierzi cerul, e suficient doar să invidiezi pe cineva.                                                                                 

      2)Cum să scapăm de acest torţionar diabolic? Mulţumindu-ne cu ce avem, cu ce suntem. Renunţând la critici, la comparaţia cu alţii. Îmi place enorm ce sfat dă neuropsihiatrul Jean Michel Oughourlian: „Ca să ieşi din cercul vicios al invidiei, priveşte-l pe celălalt ca pe un model”.Moliere zicea că invidioşii vor muri, dar invidia niciodată.Rănile invidiei sunt adânci şi ascunse şi nu se lecuiesc cu medicamente, căci durerea lor este interioară în suflet. Cel pe care-l urmăreşti cu invidia ta va putea să fugă şi să te evite, dar tu nu poţi să fugi de tine însuţi. Oriunde vei fi, potrivnicul tău e cu tine, căci porţi duşmanul în inimă, ai flagelul în tine, eşti legat în cătuşe care nu se descuie, eşti rob al invidiei şi nici o mângâiere nu-ţi va alina durerea. A prigoni pe cel ajutat de harul lui Dumnezeu este perseverare în rău, a urî pe cel fericit este o boală fără leac.Cum să scăpăm de invidie?-prin dragoste pentru aproapele - cel mai potrivit tratament.Sf.ap.Ioan într-o epistolă a sa zicând; „Cine-şi urăşte fratele este un ucigaş. Şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţă veşnică, întunericul rămânând în el“ (I In. 3, 15). Şi iarăşi; „Cel ce spune că este în lumină şi urăşte pe fratele său este încă în întuneric şi în întunecare umblă şi nu ştie unde se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii“ (I In. 2, 9-11). Cine urăşte pe fratele său, zice el, umblă în întuneric şi nu ştie unde merge. Căci mergând fără să ştie, un orb se prăbuşeşte în focul gheenei, pierzând lumina lui Hristos care-l sfătuieşte şi zice: „Eu sunt Lumina lumii, cine Mă va urma nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii“ (In. 8, 12).Sfântului Vasile cel Mare ne spune că pentru  a ne izbăvi de invidie sau a nu fi prinși în mrejele ei, se cuvine să gândim totdeauna că cele de aici sunt trecătoare și nu merită osteneala unei preocupări insistente. Să gândim întotdeauna că cei înzestrați cu inteligență, cu darul vorbirii sau scrierii frumos, cu talentul cântării sau alte calități, necesare Bisericii și societății, au primit de la Dumnezeu aceste daruri și ei sunt aceia prin care noi primim lumina și propășirea în virtute. Iar pe cei care strălucesc printr-o aleasă viață duhovnicească, nicidecum să nu-i invidiem, ci dimpotrivă să ne dăm silința de a-i urma în viață după puterile noastre. Cultivând în noi sentimentul dragostei de Dumnezeu și de aproapele, și chiar de noi înșine la măsura aceleia față de aproapele, invidia nu va izbuti să ne stăpânească precum stă scris: „… dragostea nu pizmuiește…” (I. Cor. 13, 4).                          

   3)Ce ne spune Mitropolitul Bartolomeu-despre invidia celor de lângă tine -,,Voi începe nu cu un citat dintr-o carte, ci cu o amintire personală. Eram tânăr, și mă aflam odată în redacția revistei Gândirea, care era condusă de marele profesor de teologie și scriitor, poet Nichifor Crainic. Am avut o conversație cu el – el profesor universitar, eu atunci un începător – și în cursul acestei conversații mi-a spus o vorbă: „Eu cred că cea mai mare suferință a noastră, a oamenilor este aceea de a ne suporta unii pe alții”, nu am făcut nici un comentariu, dar mintea mea tânără a înregistrat această vorbă de care aveam să-mi aduc aminte de mai multe ori în viața mea. Altă dată mă găseam într-o adunare destul de numeroasă, era o masă festivă și au avut loc niște schimburi de replici în versuri, niște epigrame, între mine și cineva care mă provocase la acest schimb, săgețile încrucișate unul asupra celuilalt, și s-a întâmplat ca eu să recoltez un succes mai mare și să am mai multe aplauze din partea auditoriului. Către sfârșitul mesei bătrânul și înțeleptul Mitropolit Tit Simedrea, fost ierarh al Bucovinei pe vremuri, m-a luat deoparte și mi-a spus confidențial: „Observ că ai început să strălucești, te-aș sfătui ca în viață să te ferești de strălucire pentru că astfel îți vei face mulți dușmani”, și n-am știut ce înseamnă treaba aceasta dar a trebuit să-mi dau seama mai târziu ce înseamnă treaba aceasta, pentru că Dumnezeu mi-a dat pe seamă foarte multă suferință, foarte multe nenorociri, foarte multe necazuri, prigoane și ani de închisoare, dar foarte rar s-a întâmplat să găsesc pe cineva care să mă compătimească sau să-mi plângă de milă. În schimb în viața mea de câte ori am avut reversul, adică un succes fie literar, fie bisericesc sau de altă natură, m-am pomenit că se face un fel de zid izolator în jurul meu, și atunci mi-am zis eu mai târziu că noi avem foarte multe păcate, pe care le știm, le avem pomenite prin carțile noastre de slujbe, dar este unul, un păcat pe care îl băgăm în seamă mai puțin: INVIDIA. De multe ori ne întrebăm: de ce m-o fi urând acest om, că nu i-am făcut nici un rău? Nici măcar nu m-am ocupat de el, nu intră în raza preocupărilor mele și totuși mă vorbește de rău, mă înțeapă, scrie în ziar împotriva mea, ce-o fi având? Și nu-ți dai seama că singurul tău păcat față de el și față de alții este acela de a fi mai bun decât el sau decât mulți alții. Aceasta se întâmplă și în anii de școală, iei note bune, devii premiant pe merit, pentru că tu înveți, pentru că muncești, pentru că nu pierzi vremea și dintr-o dată simți că jumătate din clasă te invidiază. Dar nu invidia în sensul bun al cuvântului, o invidie pozitivă, invidiezi pe cineva că și tu ar trebui să-l ajungi din urmă, îți dai seama că ești mai în urma lui și că va trebui să-l ajungi, dar există invidia destructivă care te macină, care te roade ca un vierme și care practic ți-l face dușman fără ca el să-ți fi fost dușman și începi să-l urăști.  Hai să ne aducem aminte că prima crimă din lume s-a datorat invidiei, este crima lui Cain care l-a ucis pe fratele său Abel, nu-i făcuse nimic Abel – erau fii lui Adam, printre primii oameni, deci înainte de potop, înainte să se fi înmulțit lumea pe pământ, cu mult înainte de a fi intrat păcatul în om – și totuși Cain la tras deoparte în câmp pe Abel și l-a omorât pentru ca să nu aibă martori. De ce? Pentru că amândoi îi aduseseră Lui Dumnezeu jertfe, și fumul jertfei lui Abel se ridicase slobod, liber la cer, adică jertfa era bine primită de Dumnezeu în timp ce nu era același semn pentru jertfa lui Cain – care era agricultor – și din cauza aceasta Cain a prins ciudă pe Abel, deci la ros invidia și l-a ucis. Hai să luăm exemplu din literatura noastră populară, toți cunoașteți balada „Miorița”, in care cei trei ciobani, doi s-au hotărât ca „Pe la apus de soare/Să mi-l omoare pe cel moldovean, da de ce să-l omoare, ce aveau cu el? Nimic altceva decât că acela avea ”(Ș-are) oi mai multe,/ Mândre și cornute, /Și cai învățați,/ Și câini mai bărbați”, asta era toată vina lui, tot păcatul lui. Era puțin mai bogat, și era mai bogat pe semne că era și mai harnic, mai chibzuit, mai deștept, mai inteligent și cei doi l-au omorât..” Înregistrare Audio 2005 – IPS Mitropolit Bartolomeu Anania”.Prin urmare să căutăm să ne ferim de acest păcat,pentru că invidia, pizma sau ura este o otravă care ucide mai întâi vasul în care se află și apoi abia pe cel spre care este aruncată.Și ce folos… ?! Amin!
pr. Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5