Meditaţie la Duminica a 33-a după Rusalii

(a Vameşului şi a Fariseului Lc.18,10-14-Începutul Triodului)

REALITATEA APARENTĂ PE CARE DUMNEZEU O JUDECĂ ALTFEL

Este titlul pe care l-aş da acestei meditaţii,nu înainte însă de a ne opri asupra textului evangheliei:,,Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa”(Luca 18,10-14).Pentru că ne aflăm într-o perioadă mai specială a anului nostru bisericesc,haideţi să ne oprim mai întâi asupra semnificaţiei acestei perioade,iar mai apoi asupra textului evangheliei,pentru ca apoi să vedem cum s-a rugat fariseul,cum s-a rugat vameşul ,dar şi ce învăţăm din această pildă.
Ce este Triodul?Duminica Vameşului şi a Fariseului marchează un nou început în viaţa liturgică a Bisericii, adică perioada Triodului, pentru că din această duminică până la Duminica Învierii se foloseşte la strană cartea de cult numită Triod.Cu această duminică începe de fapt perioada pregătitoare pentru Postul cel Mare, perioadă care numără patru duminici: a Vameşului şi a Fariseului, a Fiului risipitor, a Lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai.Denumirea de Triod este legată de o particularitate a slujbei Utreniei zilelor de rând ale Postului Mare, care la canoane au doar trei ode sau cântări.Triodul cuprinde toate slujbele săvârşite de Biserică în perioada Postului Mare, pe săptămâni şi zile, rânduind viaţa lăuntrică a creştinilor. În sensul acesta, Triodul nu trebuie privit doar ca o simplă carte de cult, folosită în cadrul slujbelor din acest răstimp al anului bisericesc, ci trebuie văzut ca un îndrumar duhovnicesc, prin intermediul căruia strădaniile omului sunt canalizate către o înnoire duhovnicească, către o schimbare a vieţii lăuntrice.În sensul acesta, Triodul devine un ghid duhovnicesc de înălţare a creştinului, oferindu-i călăuzirea necesară pe întreg parcursul Postului Mare.Aşadar, perioada Triodului, ne integrează într-un nou mod de existenţă: vieţuirea desăvârşită din Rai, adică reîntoarcerea la modul de a fi al celor dintâi oameni, înainte de căderea în păcat. Calea Triodului este aşadar cale către Împărăţia cerească. Majoritatea textelor din slujbele cuprinse în Triod au în centrul lor preocuparea de a îndrepta atenţia noastră duhovnicească către această redobândire prin pocăinţă a Împărăţiei veşnicelor bunătăţi, pierdută prin neascultarea celor dintâi oameni.Şi numai aşa, Învierea lui Hristos va însemna şi propria noastră înviere, împreună cu Hristos, din întunericul păcatului şi al morţii, în care ne-a aşezat păcatul neascultării de Dumnezeu.
Mergând pe mai departe la textul evangheliei acestei duminici ni se spune şi motivul pentru care Mântuitorul a rostit această pildă,a fost pentru că unii se credeau drepţi şi dispreţuiau pe alţii şi v-om vedea cum unul îşi enumera virtuţile,celălalt păcatele,unul îşi spunea vrednicia,celălalt nevrednicia .În acest sens, Mântuitorul relatează ataşamentul a doi oameni care urcă la Templul din Ierusalim, ca să se roage: un fariseu – expert al Scripturilor – şi un păcătos, vameşul. Cel dintâi este tratat de toţi oamenii cu respect, în timp ce al doilea – care a acceptat să se alieze cu romanii care asupreau poporul evreu – era considerat un trădător. Domnul ne prezintă “două extreme”: seriozitatea, cinstea imensă – pe de o parte – răutatea şi corupţia absolută, pe de alta.Aceasta este realitatea aparentă: aceea pe care o constată oamenii şi o percepem cu toţii. Din fericire, Dumnezeu judecă altfel. Totul se clarifică în clipa rugăciunii, căci înaintea Domnului, aparenţele se năruiesc şi rămâne substanţa. În rugăciune, criteriul de evaluare se schimbă şi înţelegem că: sufletul nostru poate fi curat sau murdar, cinstit sau fals; mintea noastră poate fi îngustă sau largă – dispusă să caute adevărul şi să îl urmeze.
Cum s-a rugat Fariseul?
În Templu, fariseul se aşează în primele rânduri, ca toţi să-l vadă, rugându-se astfel: “Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca şi ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Lc 18, 11-12). Din cuvintele sale, rezultă că el îi mulţumeşte Creatorului pentru că nu este asemenea celorlalţi oameni, ci este “mult mai bun” decât majoritatea şi respectă Legea întru totul. De fapt, în rugăciunea sa, nu-L pune în centru pe Dumnezeu, ci pe sine, cu toate realizările sale. Evanghelia ne aminteşte că: “El se ruga în sine“: contează doar părerea sa. Nu intră în dialog cu alţii sau cu Dumnezeu. Toţi sunt hoţi, adulteri, păcătoşi… Uită că Iisus a venit exact pentru cei din urmă (săraci, păcătoşi) ca să-i învie la viaţă… Mai mult, el nu consideră că are nevoie de Domnul, nu se recunoaşte creatură limitată, care poate fi împlinită numai de puterea divină. Fariseul nu recunoaşte că ar fi primit totul de la Dumnezeu şi nici nu-I cere ceva Domnului, ci numai Îi povesteşte realizările sale pe baza cărora consideră că merită să fie răsplătit. Nu se opreşte aici, ci îi dispreţuieşte pe cei care nu sunt ca şi el. Pentru a se lăuda, simte că trebuie să-i ponegrească pe alţii, creând ulterioare dezbinări. Consideră că nu trebuie să schimbe nimic în viaţa sa.
Fariseul este cel care se prezintă înaintea Creatorului cu logica sa, cu gândurile şi părerile sale, dorind să i le impună lui Dumnezeu. Doreşte să facă din Domnul “un subaltern al său”, să-i dea lecţii. Uită că el este, cel care depinde întru totul de Dumnezeu! Prin urmare, el este, adică fariseul cel care hotărăşte cine sunt bunii şi răii, eliminându-i pe toţi cei care nu sunt ca şi el.Considerându-se un expert al Bibliei, de fapt, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, care se descoperă doar celor smeriţi. Nu a înţeles că darurile Domnului (sănătatea, viaţa fericită, mântuirea) nu se pot cumpăra sau câştiga, ci sunt oferite gratis, celor care Îl urmează. Fariseul nu a înţeles că omul care-i elimină pe fraţii săi din viaţa lui, îl elimină şi pe Dumnezeu.
Cum s-a rugat Vameşul
Şi el se prezintă înaintea Domnului. Se retrage, ca să nu fie observat. Nici nu ştie cum să se roage după regulile timpului… poate doar să repete cele dintâi cuvinte ale Ps. 50: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul“. El nu-şi ridică ochii la cer, nu are ceva bun, ca să-I ofere Domnului şi nici nu-i trece prin minte să se compare cu alţii. Ştie că este într-o situaţie gravă de păcat. Inima lui este plină de durere, pentru că L-a supărat pe Dumnezeu şi a nedreptăţit (furat) atâtea persoane. El doreşte ca viaţa sa plină de trădări şi falimente, să se schimbe în una de solidaritate şi să treacă sub comanda lui Dumnezeu. El se opreşte la intrarea în Templu, priveşte în jos, se căieşte de păcatele sale şi-i cere Domnului să-l trateze cu milă. Acest om, conştient de comportamentul său, care nu este întru totul în linie cu voia Domnului, îi cere Tatălui ceresc să-l ajute, să-l ierte, să-i dea curajul şi puterea să se schimbe. În altă ordine de idei, rugăciunea vameşului este ascultată, tocmai pentru faptul că acest om îşi recunoaşte greşelile faţă de semenii săi şi a hotărât să fie mai bun. El nu doreşte să-I impună lui Dumnezeu punctul său de vedere, ci se încrede în iubirea şi mila Domnului faţă de el.
Ce putem să învăţăm din această pildă?
- să nu ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu pentru că El cunoaşte calităţile dar şi defectele, greutăţile şi necazurile noastre-să nu ne atribuim merite şi calităţi pe care nu le avem,ci să fim exigenţi cu noi înşine.
-să nu dispreţuim pe nimeni, să nu credem că o altă persoană nu are nici o valoare, nici o demnitate şi nici nu merită să trăiască sau să fie luată în considerare. A trata cu dispreţ, înseamnă a-i judeca şi a-i condamna pe alţii, convinşi fiind că noi suntem cei mai buni. Este ataşamentul omului “nebun” care stabileşte de unul singur, cine este bun şi cine este rău, substituindu-se lui Dumnezeu – sau şi mai grav – alungând puterea iubirii şi milei lui Dumnezeu, care ne tratează pe toţi, ca pe fiii Săi iubiţi.Cine face astfel, demonstrează că nu a înţeles Evanghelia, care pune în centru iubirea, înţelegerea, iertarea, slujirea şi ajutorarea tuturor.
-Dumnezeu ne cere să renunţăm la mândria noastră-să încercăm să ne schimbăm noi… în loc să pretindem să-i schimbăm pe alţii.
-greşim atunci când ne comparăm cu alţii.Orice om judecă greşit, crezându-se mai bun decât alţii şi prin urmare, greşeşte când îi condamnă, judecă, acuză şi dispreţuieşte pe semenii săi. Dorinţa de a ne compara cu alţii pentru a ne evidenţia, ne face să greşim amarnic: privim la alţii ca la nişte rivali, duşmani şi nu ca la nişte fraţi, cu care trebuie să ne solidarizăm! Este clipa când ne despărţim de aproapele şi de Dumnezeu. Este momentul căderii în prăpastia singurătăţii şi a nefericirii. Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că nimic din ce avem, nu ne aparţine pe vecie. Viaţa noastră am primit-o în dar. Fericirea, calităţile noastre, sănătatea şi frumuseţea trupească sunt tot atâtea daruri cu care Dumnezeu ne-a înzestrat.
Farisei sunt toţi cei din zilele noastre care nu simt că au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, care nu-I cer nimic, care se bazează doar pe puterea lor. Sunt cei preocupaţi doar de progresul material, crezând că de aici le vine mântuirea. Sunt cei care îi desconsideră pe alţii, mai ales pe cei care postesc şi se roagă sau se încred în Dumnezeu mai mult decât în ei înşişi. Să ne ferim ca să nu cădem în astfel de păcate.Să ne facem o analiză sinceră în care dintre cele două personaje ne regăsim:a fariseului-atunci să părăsim mândria şi judecarea aproapelui şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate,iar dacă ne regăsim în cel al vameşului- adică suntem nedrepţi şi lacomi să nu uităm că toate au un capăt.Amin!

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]