Meditaţie la Duminica a 34-a după Rusalii

pilda fiului risipitor(lc.15,11-32)

Povestea vieţii fiecăruia dintre noi-întoarcerea din exilul păcatului
Dostoievski-,,chiar dacă nenorocul vă v-a face să vă îndepărtaţi de Bunul Dumnezeu,să nu vă pierdeţi încrederea în El care-i bun şi vă v-a ierta”

Textul evangheliei:,,Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Lc.15,11-32)
Cred că nici o pildă nu ne înmoaie mai mult inimile şi ne predispune spre o mai profundă meditaţie decât această relatare a Mântuitorului despre rătăcirea,zbuciumul sufletesc şi întoarcerea fiului celui numit rătăcitor.Şi cred că nu e om care să nu se poată regăsi în această parabolă,indiferent de aşezarea sa spirituală.Am putea-o numi chiar şi ca fiind ,,povestea vieţii fiecăruia dintre noi”pentru că fiecare ne regăsim într-un personaj din această evanghelie sau într-una din etapele pe care evanghelia ni le descrie.Singura problemă ar putea fi la o astfel de raportare firească,că nu am parcurs-o încă pe toată,că am ajuns cu firul poveştii doar până la un punct.Unii abia au plecat de acasă,alţii sunt supăraţi pe fraţii lor risipitori,iar cei mai mulţi se află încă bâjbâind prin noroi după roşcovele aruncate porcilor.În evanghelia aceastei duminici ni se arată care sunt etapele întoarcerii ,cum trebuie să ne întoarcem şi noi la Dumnezeu.Duminica aceasta ne arată cum păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu,aşa cum ura faţă de părinte te îndepărtează de tata ,şi de mama ,te îndepărtează de dragostea familiei.Şi de ceea foarte pe scurt m-aş opri asupra trei lucruri pentru ca apoi să vedem care este mesajul acestei evanghelii.
Despărţirea- fiul cel mic cere şi primeşte partea de avere ,.Observăm că Tatăl nu l-a întrebat,i-a respectat dorinţa şi libertatea şi ne întrebăm oare a procedat corect?Puţini dintre cei care suntem părinţi am fi reacţionat la fel- şi acest lucru ne surprinde-fiul îşi ia partea de avere,iar locul în care pleacă e departe de casă şi nu ni se spune de ce a plecat:să studieze,să investească,să câştige.Cert este însă că şi-a cheltuit averea şi a ajuns şi-a dorit să mănânce din roşcovele porcilor.
Gândul reântoarcerii şi reîntâlnirea -oare ce l-a determinat să se gândească la tatăl său?dorul –nu, ci foamea,stomacul-vreau să fiu argat să mă satur .Lui nu I se face dor de tatăl pe care l-a părăsit,dar tatălui îi este dor de el.Când se reântâlnesct tatăl îl iartă şi-este un moment cutremurător,în care tatăl îi iese în întâmpinarea fiului,braţele I se deschid,ochii I se umplu de lacrimi,inima I se umple de bucurie,iar gura rosteşte cuvintele iertării şi ale mângâierii.
De ce s-a mâniat fratele cel mare? -parabola începe cu suferinţa tatălui pentru fiul cel mic,răzvrătit care pleacă şi se încheie cu a fiului cel mare sau dreptul păcătos care nu se poate bucura de întoarcerea fratelui său. Fiul cel mare era drept pentru că nu i-a greşit tatălui,l-a ascultat nu i-a risipit averea,dar totuşi unde a greşit?-el s-a referit la fratele său cu logica nu cu iubirea.El era judecător nu înţelegător cu cel ce a greşit.El nu s-a gândit cum şi-ar fi dorit el să fie tratat dacă ar fi făcut ca fratele său-oare tot judecător ar fi fost.El raţiona cu privire la altul nu la el.Mergând mai departe atunci când tatăl porunceşte să se taie viţelul îngrăşat el îi reproşează că el fiul cel mare n-a avut parte nici de un ied să se bucure cu prietenii săi.Şi iar observăm cum invidia pentru puţinul altuia nu-l lasă să se bucure
Ce mesaj vrea să ne transmit această evanghelie-am amintit că evanghelia de astăzi ne pune în faţă etapele întoarcerii către Dumnezeu –iar prima dintre aceste etape este :venirea în sine-şi poate ne întrebăm ce înseamnă a-ţi veni în sine? Dumnezeu ne-a lăsat un cârmaci adică raţiunea,prin care putem ajunge la înţelepciune,la a face alegerea cea bună.Acest cârmaci este conştiinţa şi care ne spune dacă faptele pe care le facem sunt bune sau rele aşa cum sfântul Ioan Gură de Aur zice:,,conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în inima noastră,e paznicul neadormit care vede şi ştie toate şi pe care nu-l poţi întimida,mitui,nu-l poţi înşela.E judecătorul cel drept,e cămătarul cel bun,de glasul ei nu poţi scăpa.Ea se pronunţă asupra faptelor noastre dacă sunt bune sau rele.”A-ţi veni în sine înseamnă a-ţi da seama că ai păcătuit şi,mai mult să doreşti să te îndrepţi.Este foarte important să avem conştiinţa că am păcătuit şi să încercăm a ne îndrepta,iar conştiinţa păcatului trebuie să vizeze două lucruri:atunci când am păcătuit trebuie să ştiu că păcatul meu L-a supărat pe Dumnezeu dar şi pe semenul meu.De aceea fiul cel risipitor şi-a spus:,,Tată am greşit la cer şi înaintea Ta,nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău ,fă-mă ca pe unul din argaţii Tăi”.Şi Tatăl şi-a deschis braţele şi l-a primit cu bucurie.
Cel de-al doilea lucru pe care vrea să ni-l transmit acestă evanghelie este bunătatea lui Dumnezeu-pilda care sa citit în această duminică,ne arată ,pe cât poate să cuprindă mintea noastră,necuprinsa şi nemărginita bunătate a lui Dumnezeu:bunătate care iartă,bunătate care ajută şi se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos. Bunătatea unui tată care se revarsă asupra tuturor fiilor Săi fără deosebire,chiar şi atunci când aceştia au greşit,împlinindu-se prin aceasta cuvintele psalmistului David care în psalmul 135,mărturiseşte de douăzeci şi şase de ori că:,în veac este mila Lui”.Dacă ar trebui să ne oprim la fratele cel mare,am putea spune că nu i-a priit zilele în care fratele său s-a întors acasă.Să te vezi dintr-o dată pus pe picior de egalitate cu unul care şi-a cheltuit partea de avere şi totuşi tatăl să-l primească,şi să facă ospăţ în cinstea lui,e o muncă teribilă cu tine însuţi ,o confruntare cu cele mai ascunse răutăţi din inima ta.Pentru că în noi sunt şi fiul şi fratele risipitor.E o continuă pendulare a noastră între atitudinile şi alegerile celor doi.De modul cum reuşim să-I împăcăm depinde însăşi pacea noastră.Un lucru e sigur:nu-i putem aduce unul lângă celălalt,decât dacă-I punem pe amândoi în faţa Tatălui ceresc.Acolo cei doi devin una,iar noi,una cu Dumnezeu.
În încheiere m-aş opri la unul dintre marii scriitori ruşi Dostoievski şi pe care l-am citat l-a începutul acestei meditaţii,care aflându-se pe patul de moarte şi-a chemat soţia şi copii şi a cerut să-i fie citită pilda fiului risipitor.Şi apoi le-a zis:,,chiar dacă nenorocul vă v-a face să vă îndepărtaţi de Dumnezeu,să nu vă pierdeţi încrederea în Dumnezeu care-i bun şi vă v-a ierta”.Scrierile lui se sunt asemănate cu sfintele evanghelii şi dacă s-ar pierde toată sfânta scriptură şi ne-ar rămâne pilda fiului risipitor ne-ar fi de-ajuns pentru că ea ne descrie zbuciumul sufletesc al omului care se îndepărtează de Dumnezeu.Toţi ne îndepărtăm de Dumnezeu într-un fel sau altul,dar este foarte important să ne reîntoarcem.Şi pentru că tatăl din această parabolă este Dumnezeu care aşteaptă pe păcătos să se întoarcă din clipa în care el a plecat .De aceea ,trebuie doar să vrem să ne reîntoarcem.Amin !

.

Comentarii

02/03/16 11:21
Maria-Emilia Si...

Plina de intelepciune aceasta talmacire a evangheliei. Laudat este Dumnezeu pentru ca a invrednicit astfel preotii sa ne puna la suflet cuvinte pline de invatatura.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]