Meditaţie la Duminica 5-a după Paşti (a Samarinencii,ev.Ioan cap.4,5-42)

HRISTOS A ÎNVIAT!

CÂND DUMNEZEU VORBEŞTE FĂ-ŢI TIMP SĂ-L ASCULŢI
Când Dumnezeu vorbeşte,are un scop bine determinat şi am putea spune că de fiecare dată în favoarea omului-doar cu o condiţie ca omul să ia seama.
Ne aflăm în această perioadă a anului bisericesc când la strană se cântă din Penticostar,iar de pe amvoane se tâlcuiesc Evanghelii în care se cuprind întâlniri cu Dumnezeu şi mărturisiri despre Hristos cel înviat,atât în lume ,cât şi în sufletul fiecăruia.Evanghelistul ne oferă multe elemente pentru a înţelege modul în care s-a petrecut întâlnirea lui Iisus cu samariteanca. Ne spune că Iisus ajunge într-un un oraş pe numele Sihar, în zona Samariei. Pe la amiază, în plină arşiţă, obosit fiind, s-a aşezat lângă o fântână şi a rămas singur, în timp ce ucenicii plecaseră în oraş după mâncare. Evanghelistul doreşte să ne arate că, la fel ca şi noi şi Iisus a experimentat singurătatea, oboseala, setea.Între timp o femeie se apropie de fântână, îndurând căldura insuportabilă, având cu ea, găleata cu care să scoată apă. Nu cunoaştem numele acestei femei. Ştim doar că este samarineancă.Este o păcătoasă. V-om putea constata că această femeie este imaginea, simbolul naturii umane, a omului păcătos şi sclav al slăbiciunilor sale.Haideţi aşadar pe mai departe să zăbovim puţin asupra a patru tablouri care reies din dialogul pe care Iisus l-a avut cu femeia samarineancă ,pentru ca la final să vedem ce am putea învăţa ca şi creştini din această meditaţie la evanghelia duminicii a cincia după Paşti.
1)Dialogul dintre Iisus şi samarineancă-Aşteptând-o şi întâlnind-o la fântână Iisus i se adresează femeii: “Dă-mi să beau“. Lui Iisus, nu îi este sete de apa trecătoare ci de sufletul şi de iubirea omului. Setea lui Iisus este o aluzie, o invitaţie pe care o adresează oamenilor pentru ca să-L asculte şi să-L urmeze. În acest sens, Domnul îi spune femeii că poate să-i dea ceva mai bun decât apa, “darul lui Dumnezeu”, adică pe El însuşi, singura “apă” care o poate sătura în veci pentru că îi dăruieşte viaţa veşnică (v.14). De fapt, “apa vie” este Biblia, este revelaţia lui Iisus care, primită de oameni în inimi, poate să-i transforme, să-i înnoiască, să le comunice viaţa dumnezeiască.
Nu trebuie să uităm că întrei iudei şi samarineni nu erau relaţii prea bune, deoarece iudeii îi priveau de sus, considerându-li-se superiori, motiv pentru care, samarinenii îi ocoleau. Prin urmare, putem înţelege mirarea femeii atunci când Iisus, un iudeu, îi cere apă, ei, o samarineancă.Ea înţelesese că Iisus nu dispunea de o găleată şi de aceea îi răspunde ironic. Poate că ea profită de ocazie să “jignească” un iudeu.Iisus continuă pe un ton serios, propunându-i să ceară “apa vie“. Femeia mirată, observă că Iisus, neavând găleată, nu i-ar putea oferi “apa vie” Domnul răspunde din nou cu toată seriozitatea, clarificând ce înseamnă “apa vie”. “Cine va bea această apă pe care Eu o dau, nu va mai înseta în veci“.
2)Care este apa cea vie despre care vorbeşte Iisus?-care este acel “lucru” care niciodată nu-l satură pe om? Este iubirea! Toţi suntem însetaţi de iubire: tânjim după atenţia, aprecierea, mângâierea şi gingăşia celorlalţi faţă de noi… Inima oricărei persoane, chiar şi a vârstnicului, nu se satură de iubire niciodată: mereu aşteaptă un nou cuvânt de încurajare, iar Iisus cunoaşte setea de iubire a omului.Ne este sete de iubire. Dorim să fim iubiţi. Şi lui Dumnezeu îi este sete de iubire, dar în mod diferit: nu să fie iubit, ci să ne iubească! Iată ce norocoşi suntem! Toţi dorim iubirea infinită, iar Iisus ne spune că Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire veşnică. Aceasta este “vestea”, ştirea cea mai importantă dintre toate. Trebuie să dorim această “apă vie”, care ne astâmpără setea cu “iubire veşnică.Samarineanca venise la fântână să-şi astâmpere setea trupească, ignorând că setea reală a omului este cea sufletească: setea de iubire, de iertare, de comuniune… de fericire, la urma urmei! Ea zilnic bea apă din fântână, dar nu reuşea să-şi astâmpere setea sufletească. “Tragedia omului constă în faptul că simte ceea ce nu este, dar foarte greu înţelege ceea ce ar trebui să fie“.
3)Când Iisus este întrebat unde e mai bine să ne rugăm?-îi răspunde şi ne răspunde că în templul propriu, omul poate să-L întâlnească pe Dumnezeu .,,Unde trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu: aici sau la Ierusalim?” Întrebare sa este “încuietoare”. Ea, o păcătoasă , nu putea să intre în Templul din Ierusalim .Dar Iisus îi răspunde: nu, învăţându-o că “inima sa” este adevăratul templu şi că “duhul său” îi permite să ia parte la mărirea lui Dumnezeu. Femeia este “templul” – persoană creată după chipul lui Dumnezeu – şi în templul propriu poate să-L întâlnească pe Dumnezeu.
Cuvintele tale, faptele tale, dorinţele tale pot fi o adorare a lui Dumnezeu şi nu doar locul în care te afli… Este vorba de rugăciunea “în adevăr“: fără trădări sau contraziceri inutile, fără certuri, ură şi mânie!
Soluţia creştinului este în interior, în inima sa, nu în exteriorul său!
4)Întâlnirea cu Iisus reprezintă pentru femeie, întâlnirea cu propriu-i adevăr-a -L întâlni pe Domnul, înseamnă a privi în faţă realitatea, chiar dacă nu ne place. Dar este ceea ce trebuie să vedem pentru a ne vindeca. Femeia trebuie să recunoască că a avut cinci bărbaţi, iar cel pe care îl are acum, este al şaselea…şi totuşi nu a găsit fericirea. Este neplăcut să accepţi un asemenea adevăr, să constaţi că ţi-ai risipit viaţa alergând după plăcerile trecătoare ale lumii dar, asta este realitatea.
A-L întâlni pe Iisus nu este un pios exerciţiu ascetic, ci este întâlnirea cu ceea ce tu eşti în mod real. Domnul este cel care te demască, chiar dacă tu îi ascunzi ceva, El ţi-o aşterne în faţa ochilor. Înaintea lui Iisus nu se poate minţi sau să ne minţim. Cine refuză să se vadă aşa cum este, cu limitele proprii, refuză să se întâlnească cu Dumnezeu, care este Duh şi Adevăr.De fapt, este mai uşor să vorbeşti de Dumnezeu, despre rugăciune sau care este religia adevărată, decât să vorbeşti deschis şi sincer despre tine şi despre ceea ce eşti, despre adevărul vieţii tale. Pentru orice om este mai comod să discute despre politică, afaceri şi despre alţii, decât să-şi clarifice propriile probleme şi stările sufletului său rănit, agresiv, fricos sau rigid, închistat ori pietrificat. Iisus ne învaţă că dacă nu căutăm adevărul sufletului nostru, nu ne putem maturiza. Cel care doreşte apa vie trebuie să coboare în adâncul inimi sale, să cerceteze şi să trăiască în adevăr. Nici credinţa omului nu este adevărată, dacă nu porneşte dintr-un suflet curat, format la şcoala adevărului.Samarinenca a căutat în afara ei, ceea ce de fapt, trebuia să caute în sufletul ei. Adevărul este în inima ta. Acolo trebuie să îl cauţi, dar la lumina adevărului divin! A pătrunde în inima mea pentru a căuta adevărul, implică a alunga din ea orice frică, orice vorbire de rău, orice traumă, care mă împiedică să găsesc adevărata viaţă 5)Ce am putea învăţa din această evanghelie?
Dacă ar fi să concluzionăm, constatăm că Iisus i-a dezvăluit femeii unele adevăruri, care până în acel moment al Evangheliei nu le descoperise nici măcar ucenicilor Săi:
1) Dumnezeu este Duh, care trebuie adorat nu într-un loc special, ci în interiorul nostru, mereu şi în adevăr;
2). Iisus este Mesia cel vestit de profeţi, revelatorul lui Dumnezeu, care este Tatăl;
3). Domnul Iisus aduce tuturor apa vie a credinţei şi a iubirii fără margini faţă de oameni;
4). Cel care primeşte aceste daruri, va moşteni viaţa veşnică. Cateheza pe care Iisus a făcut-o cu femeia, se termină cu cateheza femeii faţă de consătenii ei! Iată rolul Bisericii! Femeia predică cu entuziasm şi este convingătoare! Nu este esenţială mizeria în care căzuse, este important că Iisus a găsit-o şi ea s-a lăsat condusă de El. Astfel Domnul ne învaţă că numai iubindu-i, îi putem conduce pe cei de lângă noi, la întâlnirea cu Dumnezeu.
Aşadar fiecare om trebuie să devină un misionar în societate,în familie,la locul de muncă.Iar în acest statut de misionar ajungi numai după ce stai de vorbă cu Dumnezeu.Toate răspunsurile sunt în Biblie şi acolo îL întâlneşti şi îL auzi vorbind.Azi omenirea are nevoie de o renaştere în duhul lui Dumnezeu,dar pentru aceasta e nevoie de lucrători.Iisus trebuie proclamat Domn peste tot pământul, dar şi Domn al sufletelor şi a minţii noastre.Nu locul unde munceşti, ci zelul,conştiinţa,felul cum îţi îndeplineşti misiunea este important,pentru ca ceilalţi să poată să spună:,credem nu numai pentru cuvântul tău ,căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul ,Mântuitorul lumii.”(In 4,42)Amin!
Pr.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]