Meditaţie la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Textul evangheliei:Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer. Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.Ioan,3,13-17)

Iubirea fără de margini a lui Dumnezeu pentru noi

Nu există cuvinte cred,care să descrie dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Nu s-au inventat cuvinte care să descrie iubirea Lui Dumnezeu pentru noi pentru că acestă mare taină, care este iubirea, reprezintă temelia vieţii noastre. Noi suntem făcuţi din iubire, suntem mântuiţi prin iubire, suntem iertaţi tot prin iubire, pentru că însuşi Iisus Hristos este izvor de blândeţe şi iubire pentru noi. De aceea, pe Bunul Dumnezeu îl găsim în inima noastră, deschizăndu-ne sufletul spre El, prin rugăciune şi prin rugăciunile către Maica Domnului.Nu ne dăm întotdeauna seama că noi păcătuim în fiecare zi faţă de Dumnezeu, asta pentru că nu-L iubim aşa cum se cuvine. Dacă am şti să iubim cu adevărat am respecta toate poruncile, ne-am ruga cu o mare intensitate şi am dărui din dragostea noastră aproapelui nostru.Atunci când un om iubeşte cu adevărat se gândeşte in fiecare zi la acea persoană, doreşte să comunice cu ea, să-i vadă chipul, să nu-i greşească sau s-o deranjeze în vreun fel....Facem, oare, noi aşa faţă de Dumnezeu, sau ne rugăm Lui doar când avem nevoie sau când ne aducem aminte? Fireşte iubirea adevărată vine cu răbdare şi cu rugăciune, dar noi oricât de mici suntem şi păcătoşi, Îl iubim pe Iisus în felul nostru şi îi mulţumim pentru toată suferinţa Sa.A vorbi însă despre iubire înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, iar acest lucru nu are limite, Dumnezeu fiind nemărginit. Majoritatea religiilor valorizează dragostea, compasiunea şi empatia. Religia creştină este numită şi religia iubirii de oameni, căci, într-adevăr, „multe sunt cele care caracterizează creştinismul, dar mai mult decât toate şi mai puternică decât toate este dragostea reciprocă şi pacea“ (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 31, 1, la Evrei). Creştinismul consideră iubirea ca avându-şi rădăcinile în natura lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Ioan, teologul dragostei dumnezeieşti, exprimă plenitudinea fiinţei lui Dumnezeu prin cuvântul iubire: „Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el“ (I In, 4, 16).Dumnezeu este iubire în Sine nu numai în raport cu omul şi cu întreaga lume; este iubire prin revărsarea Lui spre lume, dar era iubire şi înainte de a fi lumea. Iubirea presupune două sau mai multe persoane care se iubesc. Dumnezeu e Treime de Persoane, care Se iubesc, Se comunică reciproc şi Se împărtăşesc deopotrivă. Prin Hristos am aflat că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu ne este Tată iubitor, iar noi suntem fii ai Lui.
Dumnezeu este Iubitor de oameni- în rugăciunile şi slujbele Bisericii Ortodoxe, unul dintre cele mai semnificative nume divine sub care este adorat Dumnezeu este Iubitorul de oameni. Ritualul Liturghiei şi al tainelor, al laudelor şi ierurgiilor, întreg cultul ortodox cuprinde o mulţime de texte prin care se invocă iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Dumnezeu rămâne într-o transcendenţă inaccesibilă omului, după fiinţă, căci nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu (Ioan 1, 18; 4, 12). Totuşi, El Se revelează, Se manifestă în raport cu lumea pe care a zidit-o şi o susţine în fiinţă, prin energiile Sale. Harul iubirii de oameni lucrează în toată istoria căderii şi cea a mântuirii, căci „ce n-a făcut oare Dumnezeu ca să fie iubit de noi? Ce mijloc n-a întrebuinţat? Ce a trecut cu vederea? L-am batjocorit fără ca El să ne nedreptăţească cu ceva, ci din contră bine făcându-ne şi încărcându-ne cu mii de bunătăţi. (…) Să ne gândim de câte ori Îl batjocorim chiar după miile de bunătăţi, şi cum El încă ne mângâie, de câte ori fugim de Dânsul, şi totuşi El nu ne trece cu vederea, ci apucă înaintea noastră şi ne atrage spre Dânsul.
Din iubire Dumnezeu se întrupează - întruparea Cuvântului, adică coborârea Sa în mijlocul făpturii pe care a zidit-o şi asumarea integrală a condiţiei umane, constituie momentul central al istoriei. Întruparea Fiului înseamnă Revelaţia iubirii treimice: „Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul său Fiu, ca noi să trăim prin El (I In. 4, 9) În acest sens, Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Dumnezeu pururea voieşte să-Şi descopere şi să ne arate iubirea Sa faţă de noi, ca şi noi, înţelegând şi respectând marea Sa bunătate, să voim să-L iubim pe El“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 10, în Filocalia…, vol. VI). Aşa cum „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru noi, arătând că Dumnezeu nu e departe de om, căci dă atâta valoare omului, încât se face şi el om“ (pr. Stăniloae), aşa şi noi să ne îndumnezeim pentru El, să răspundem cu iubire la iubirea Lui, şi să ne dăruim pe noi întregi, ca să-L primim pe El întreg,
Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a devenit fratele nostru-Hristos S-a întrupat ca să sfinţească natura umană şi să-i confere posibilitatea îndumnezeirii. Sfântul Atanasie a rezumat astfel această dogmă: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu“dogmă ce constituie, de altfel, sinteza Ortodoxiei. Ideea aceasta o întâlnim în toată literatura patristică. El S-a făcut Fiu al omului, ca să-i facă pe oameni fii ai lui Dumnezeu, prin har. Deci, Hristos S-a împărtăşit de ale noastre, ca să ne facă pe noi părtaşi de ale Sale. Aceasta-i marea iubire a lui Hristos, că ne iubeşte şi nu vrea nimic în schimb pentru aceasta. Cât de minunată este taina iubirii! Ea-l face pe Dumnezeu om şi pe om dumnezeu.Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a devenit fratele nostru, iar Tatăl Său a devenit Tatăl nostru.Dumnezeu coboară printre oameni, Se face ca unul din ei, suferă şi Se jertfeşte în locul lor. Dacă în celelalte religii omul este cel care se jertfeşte, iar Dumnezeu Cel ce primeşte, în creştinism jertfitorul este mai ales Dumnezeu, omul fiind mai ales primitorul.Învierea lui Iisus Hristos este iubirea lui Dumnezeu care asigură biruinţa fiinţei umane, este pârga învierii noastre. Aceasta este adevărata iubire, aşa cum a înţeles-o şi Gabriel Marcel în celebra zicere: „A spune cuiva că-l iubeşti înseamnă a-i spune: „Tu nu vei muri niciodată“.
“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Acesta este mesajul esenţial al Evangheliei, rezumat în 27 de cuvinte. Dumnezeu ne-a iubit; Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât şi-a trimis Unicul său Fiu. Acest mic dar important pasaj este esenţa credinţei noastre. Dacă ne-am întâlni cu cineva care niciodată în viaţa lui nu a auzit de creştinism, de credinţa noastră, de practicile noastre, atunci acesta ar fi pasajul care i-ar ilustra totul despre Dumnezeu, despre noi, despre mântuirea noastră.În continuarea pasajului, IIsus spune că: “Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” Din iubire, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al omului pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu luând ca pe un prinos firea noastră a ridicat-o la stăpânul tuturor şi prin acel prinos a “făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc” – cum zice Sf. Ioan Gură de Aur.Din iubire, Dumnezeu poartă de grijă tuturor şi fiecăruia în parte, din iubire primeşte pe păcătosul care se pocăieşte şi tot din iubire îl face părtaş al jerfei Fiului Său şi al Împărăţiei Sale.Iubirea este chemarea noastră către Dumnezeu şi aproapele, concretizată în fapte de iubire. “. Referindu-se la noianul de bunătăţi arătate de Hristos prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Sa, Petru Damaschinul spune: „Ce vom da în schimb Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Pentru noi Dumnezeu a venit între oameni; pentru firea cea stricată Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi. La cei nemulţumitori a venit Făcătorul de bine; la cei robiţi, Slobozitorul; la cei ce şedeau în întuneric Soarele dreptăţii; pe cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către El vom striga: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru!“Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]