MEDITAȚIE LA DUMINICA A PATRA DIN POSTUL MARE 2015 (Vindecarea fiului lunatec-ev Mc 9,17-32)

pr.Vasile Beni

 

Ce este credința?                

 Ce înțelegem  prin credință ca act intelectual?      

Ce înțelegem  prin credința ca forță personală ?        

  sau concluzionând:-Credința ca forță personală poate să devină făcătoare de minuni

Sunt cele trei teme sau părți ale cuvântării la care aș dori să mă opresc în meditația duminici de astăzi.Nu înainte de a spune că referatul scripturistic al acestei duminici ne arată că minunea se petrece la poalele muntelui Tabor,munte pe care de altfel Mântuitorul s-a schimbat la față.Iar pe când Iisus s-a coborât de pe munte un tată s-a apropiat de El rugându-L să-i vindece copilul bolnav .Dar mai bine haideți să vedem ce ne spune sfânta evanghelie:,, Și i-a răspuns Lui unul din mulțime:Învățătorule am adus la Tine pe fiul meu,care are duh mut.Și oriunde îl apucă îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește.Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge dar ei nu au putut.Iar El răspunzând lor, a zis:O,neam necredincios,pânâ când voi fi cu voi?Până când vă voi răbda pe voi?Aduceți-L la Mine.Și l-au adus la El.Și văzându-Lpe Iisus,duhul îndată a zguduit pe copil,și căzând la pământ,se zvârgolea spumegând.Și l-a întrebat pe tatăl lui :câtă vreme este de când i-a venit aceasta?Iar el a răspuns:din pruncie.Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă.Dar de poți ceva ,ajută-ne,fiindu-ți milă de noi.Iar Iisus i-a zis:de poți crede toate sunt cu putință celui ce crede.Și îndată strigând tatăl copilului a zis cu lacrimi:Cred Doamne!Ajută necredinței mele.Iar Iisus văzând că mulțimea dă năvală a certat duhul necurat zicându-i:Duh mut și surd ,Eu îți poruncesc:ieși din el și să nu mai intri în el!Și răcnind și sguduindu-l cu putere,duhul a ieșit,iar copilul a rămas ca mort,încât mulți ziceau că a murit.Dar Iisus apucându-l de mână l-a ridicat și el s-a sculat în picioare.Iar după ce a intrat în casă ucenicii L-au întrebat,de-o parte:Pentru ce noi n-am putut să-l izgonom?El le-a zis :Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși ,decât numai cu rugăciune și cu post.Și ieșind iei de acolo străbăteau Galileea,dar El nu voia să știe cineva.Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se v-a da în mâinile oamenilor,și-Lvor ucide,iar după ce-Lvor ucide,a treia zi v-a învia(Mc.9,17-32).Acesta este textul evangheliei și haideți pe mai departe să ne oprim la cele trei teme sau părți ale cuvântării:                                                                             

   1)Ce este credința?-putera sufletească de a accepta ca adevărate,datele învățăturii de credință,ce nu pot fi înțelese rațional uneori,sau nu pot fi văzute cu ochii.Credința creștină este o condiție esențială în mântuire,ea este mijlocul ,modul sau calea prin care noi primim harul divin,care ni se oferă prin Hristos pentru a conlucra cu el.Credința este răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu și a lui Hristos și la oferirea harului Său.A crede presupune un efort și anume că dincolo de logica omenească ,dincolo de posibil se poate întâmpla și imposibilul  .                           

    2)Credința ca act intelectual-când apostolii îL întreabă pe Iisus:Doamne noi de ce n-am putut să-l vindecăm ?Iisus le răspunde :,,pentru puțina voastră credință”. Și atunci ce să înțelegem că apostolii n-aveau credință.Însă dacă ne gândim la tatăl din evanghelie,căruia Iisus îi spune că toate sunt cu putință celui credincios,el răspunde:;cred Doamne ajută necredinței mele”.Și acum ne întrebăm tatăl credea sau nu credea?Și am putea să spunem că tatăl avea o credință intelectuală, și ne întrebăm cum este aceasta?Și răspunsul este că el credea că Dumnezeu există,că Iisus poate să facă minuni,că Iisus poate interveni în viață să îndrepte neregulile,dar această credință nu merge dincolo de constatări.Adică cred că Dumnezeu-Tatăl a făcut cerul și pământul,că Fiul a mântuit-o ,iar Duhul Sfânt îi poartă de grijă-și credința noastră se oprește doar la atât.De ce?-pentru că altă dată când Iisus era pe mare și îi spune lui Petru să vină la El-și Petru se pornește spre Iisus ,dar pentru că vântul și valurile îi erau împotrivă Petru începe să se scufunde și atunci strigă :,,Doamne scapă-mă”iar Iisus întinzându-i grabnic mâna zice :,,puțin credinciosule pentru ce te-ai îndoit”-și dinou observăm cum Iisus pune accentul pe credință-pentru că apostolul crede din punct de vere intelectual ,dar prin credința sa (care ar fi trebuit să fie o forță peronală) el nu poate contribui la minunea de a merge pe apă.Să mergem însă la cea de-a treia parte a cuvântării și anume:           

  3)Credința ca forță personală-dacă suntem atenți în dialogul pe care tatăl îl are cu Iisus, evanghelistul consemnează un amănunt când tatăl zice:,,dar dacă Tu poți ceva ajută-ne ,fie-ți milă de noi”Am putea spune că tatăl vine mai mult încercând ,decât crezând .Iată de ce atunci când Iisus îi zice tatălui,,de poți crede toate sunt cu puțință celui credincios”,acesta răspunde:,,cred Doamne!ajută necredinței mele”și atunci ne întrebăm ce fel de credință nu avea tatăl?și răspunsul ar fi că credința ca forță personală care să-l determine ca și el să participe la minune.Adică să-l convingă că și el poate contribui la săvârșirea minunii.Și am putea spune că toți credem dar până unde depășim simplul stadiu de act intelectual.Exemplu de credință ca forță personală  ne este femeia cananeancă pe care Iisus o apreciază zicând:,,o femeie mare este credința ta fie ție cum voiești și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”Așadar credința ca forță personală poate să devină făcătoare de minuni.Nu e ușor să crezi dar dacă ai această putere totul e posibil.    

    Tot în această duminică biserica face pomenirea sf.Ioan Scărarul care a scris cartea ,,Scara Paradisului”în care viața este înfățișată ca un urcuș anevoios,ca o luptă pentru înlăturarea patimilor și câștigarea virtuților necesare mântuirii sufletului și unirii cu Hristos.Dacă ar fi să ne oprim la câteva concluzii ale acestei meditații la această evanghelie cred că acestea ar putea fi:-datoria părinților este nu numai de a le oferi cele necesare traiului din punct de vedere material copiilor ci și de a se ruga pentru ei-și mă întreb tu ca și părinte când te-ai rugat ultima dată pentru copii tăi?când au fost bolnavi sau în examane –doar atunci te-ai rugat?              

-minunile nu le face numai Dumnezeu ci și credința noastră-pentru că mare este putera credinței care dacă o avem ne ajută să trecem peste toate greutățile acestei vieți .   

  -cât despre rugăciune care trebuie să fie nelipsită din viața noastră despre care sf.Ioan Scărarul spunea:,,rugăciunea  și credința este împăcarea cu Dumnezeu,hrana sufletului și luminarea minții,înlăturarea deznădejdii și risipirea întristării”pentru că:multe ai pierdut în lume și vei pierde tot mereu/dar să nu-ți pierzi niciodată credința în Dumnezeu.Amin!    

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]