Meditaţie la Duminica a Patra după Rusalii

(vindecarea slugii sutaşului-Mt.8,5-13)

Fă binele şi împrăştie-l în lume şi cu siguranţă copiii tăi îl vor găsi

Este titlul pe care l-aş da acestei meditaţii nu înainte de a spune că ne aflăm în duminica a patra după Rusalii iar textul evangheliei de astăzi ne arată în mod deosebit despre importanţa rugăciunii pentru alţii.Pentru că există situaţii în viaţa omului când el nu se mai poate ruga pentru sine însuşi,fie că nu mai are luciditatea minţii pentru a rosti sau formula o rugăciune,fie că e copleşit de prea multă suferinţă.Şi în astfel de situaţii,este o mare binecuvântare să ai pe cineva care să se roage pentru tine.Iar ca exemplu de astfel de rugăciune ni-l oferă chiar textul evangheliei de astăzi:;În vremea aceea, pe când Iisus intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace in casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc voua: Nici in Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in Împărăţia cerurilor. Iar fiii Impărăţiei vor fi aruncaţi in intunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea si scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut! Şi s-a insănătoşit sluga lui in ceasul acela." (Matei 8, 5-13).Acesta este textul evangheliei şi pe mai departe m-aş opri la câteva din învăţăturile care s-ar putea  desprinde din această evanghelie:                                                    

1)Importanţa rugăciunii pentru cei dragi sau  pentru cei apropiaţi –din cărţile noatre bisericeşti cunoaştem că rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu,iar sfinţii părinţi ne spun că rugăciunea este de cel puţin de trei feluri:de laudă,de mulţumire şi de cere.Aşadar prin rugăciune omul îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru binefacerile primite,îi cere ajutorul ca să primească de la El eliberarea de patimi, curăţirea de păcate, vindecarea de boli şi izbăvirea din necazuri. Pentru omul care se află in stare de rugăciune, Dumnezeu nu mai e doar o temă de gândire, ci o realitate prezentă in faţa lui.Referindu-se la rugăciunile unora pentru alţii, părintele Dumitru Stăniloae spune: "In rugăciunile ce le facem unii pentru alţii nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci şi unii cu alţii in Dumnezeu iar puterea lui Dumnezeu circulă atunci in noi”.In această privinţă, Biserica ne cere să ne rugăm nu numai pentru noi inşine, ci şi pentru toti bolnavii, pentru toti cei suferinzi, pentru cei care ştiu să se roage şi pentru cei ce nu ştiu să se roage, pentru cei care pot şi pentru cei ce nu mai pot să se roage ei insişi, pentru cei care pot să vină la biserică, şi pentru cei ce nu mai pot veni la biserică, ci zac in pat, fie in propria casă, fie in spital, fie in case de bătrâni.Trebuie să ne rugăm pentru aproapele nostru nu numai atunci când el se află intr-o grea suferinţă sau in felurite necazuri, ci mai ales suntem datori a ne ruga pentru cel de lângă noi şi când acesta se află sub povara grea a patimilor si ispitelor.Sfantul Ioan de Kronstadt indeamnă la rugăciunea pentru alţii prin aceste cuvinte: "Roagă-te pentru toţi aşa cum te-ai ruga pentru tine, cu aceeaşi sinceritate si fervoare; priveşte la infirmităţile şi bolile lor ca şi cum ar fi ale tale, la ignoranţa lor spirituală, la păcatele şi poftele lor, ca la ale tale, la tentaţiile lor, la nenorocirile şi intristările lor, ca şi cum ar fi ale propriei tale persoane. O astfel de rugăciune va fi acceptată cu mare bucurie de Tatăl Ceresc, Tatăl tuturor, a Cărui iubire nelimitată imbraţişează toate făpturile".                          

  2)Iubirea şi mila ,două sentimente care ne îndeamnă să ne rugăm- şi acest lucru îl învăţăm de la sutaş.Dacă iubirea este a dori ,a voi şi a face binele altuia,mila este un sentiment de compasiune faţă de aproapele nostru aflat în nevoi trupeşti şi sufleteşti.De aceea Mântuitorul ne îndeamnă zicând:,,poruncă nouă vă dau vouă să vă iubiţi unul pe altul,precum Eu v-am iubit pe voi…… şi întru aceasta vă vor cunoaşte toţi că sunteţi prietenii Mei dacă ve-ţi avea dragoste între voi.Încă din vechiul testament ni se spune într-unul din psalmii lui David:,,că fericit este cel ce caută la sărac şi sărman pentru că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul(psalmul 40,1).Arătându-ne şi aici despre importanţa milei trupeşti dar şi a celei sufleteşti pe care noi trebuie să ne-o manifestăm faţă de aproapele.Iar în acest sens fericitul Augustin ne spune:,,iubeşte şi fă ce vrei”-vrând să ne arate că atunci când iubeşti nu poţi să faci rău.Iar Stainhard,monahul de la Rohia ne încredinţează de acest lucru atunci când spune că :,,dăruind vei dobândi”.                                                    

   3)Smerenia şi credinţa-două lucruri necesare atunci când ne rugăm-din relatarea evanghelică ni se spune că atunci când ne rugăm Mântuitorul apeciază sau scoate în evidenţă cele două virtuţi ale sutaşului.Şi dacă ar trebui să spunem în puţine cuvinte ce este smerenia-am putea arăta că este starea de umilinţă,de modestie în comportament şi în activitate..De aceea sutaşul se consideră nevrednic ca să fie gazda lui Dumnezeu pentru că zice:,,Doamne nu sunt vrednic să intrii sub acoperişul meu…”.De aceea şi marele prooroc,împărat şi psalmist David ne spune în psalmul 50 că:,,inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”,iar Mântuitorul ne îndeamnă zicând:,,învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima”.Ce este smerenia ?-opusul mândriei şi de aceea Iisus ne spune că:Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă iar celor smeriţi le dă har”.Spre finalul evangheliei Mântuitorul îi spune sutaşului:,,du-te şi să-ţi fie ţie după cum ai crezut”-vrând parcă să ne arate despre rolul covârşitor pe care îl are credinţa noastră de fiecare dată când ne rugăm.Pentru că credinţa este puterea sufletească de a accepta ca adevărate datele învăţăturii de credinţă,ce nu pot fi înţelese raţional  sau văzute cu ochii.Credinţa este calea ,mijlocul,modul prin care noi primim harul lui Dumnezeu.Şi dacă prin credinţa ca act intelectual noi credem ceea ce ne spune învăţătura de credinţă despre Dumnezeu,prin credinţa ca forţă personală,noi putem să participăm la săvârşire minuni.Şi un exemplu îl întâlnim chiar în evanghelia de azi ,pentru că Mântuitorul  zice sutaşului:,,du-te şi să-ţi fie ţie după cum ai crezut”. În alt loc din sf.scriptură ni se spune,,” că credinţa fără fapte este moartă.Şi în acest sens m-aş opri la o istorioară rostită de marele romancier rus Lev Tolstoi (1828-1910), care pe lângă romanele sale celebre, a scris şi o serie de povestiri cu conţinut moral creştin. Între acestea este şi ,,Istoria cizmarului sărac”:Într-un sat trăia un cizmar care, într-o odăiţă, îşi avea atelierul şi bucătăria şi dormitorul. Din meşteşugul său de a repara încălţămintea oamenilor abia îşi scotea hrana de toate zilele. Dar omul era foarte credincios, iubitor de biserică şi cu inimă bună, pentru toţi. O dorinţă mare nutrea cizmarul: să se învrednicească şi el, cumva, să vadă faţa Mântuitorului. Într-o noapte i se arătă în vis Domnul Iisus şi îi zise: "Mâine voi veni la tine, fiule. Să mă aştepţi!" Omul se trezi cuprins de o nemărginită fericire. Deretică prin casă îşi puse toate lucrurile în rânduială, se îmbrăcă îngrijit şi cu ochii pe fereastră, începu a aştepta oaspetele divin. Căutând aşa pe geam, zări o femeie săracă, ducând un prunc în braţe. Omul nostru deschise uşa, o pofti înăuntru, îi făcu un ceai fierbinte să se încălzească şi o omeni cum putu mai bine. După plecarea ei, iarăşi se aşeză la geam, ca nu cumva să-i scape Cel aşteptat. Pe la amiază văzu un măturător de stradă, rebegit de ger. Şi pe acela îl primi cu bunătate şi îl mângâie. Dar Domnul nu venea. Către seară primi cizmarul un soldat bătrân care trecea pe drum. Şi lui îi oferi ceva de mâncare, căldură, un ceai... Şi aşa până ce afară se întunecă de-a binelea. Omul, întristat adânc, se aşeză să se odihnească. Într-un târziu adormi, şi-L visă iarăşi pe Mântuitorul care îi zise: "Bine m-ai primit fiule! Află că îndurarea şi bunătatea pe care le-ai arătat semenilor tăi, Mie mi le-ai arătat. Căci doar grăit-am vouă: "Întrucât aţi făcut un bine unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut" (Matei 25, 40).În concluzia acestei cuvântări am putea spune că la judecata universală nu vom fi întrebaţi de cât de mult am postit,de cât de mult ne-am rugat,de câtă credinţă am avut,ci de felul în care ne-am comportat faţă de aproapele.Pentru că ne este foarte uşor să-I ajutăm pe cei fără probleme-dar de multe ori nu ne pasă de cei necăjiţi pentru că aruncăm un ban din fugă,dar el poate are nevoie să stai să-l asculţi,să-l priveşti în ochi,să-l îmbărbătezi.Şi dacă milostenia materială se poate termina cea sprituală se înmulţeşte.Prin urmare dacă ai dragoste şi o dai copilor tăi şi aceştia o răspândesc în lume aceasta se înmulţeşte,dacă ai bunătate şi o dai copiilor tăi iar aceştia o răspândesc în lume aceasta se înmulţeşte.De aceea dacă ar trebui să mă opresc la o concluzie finală cred că aceasta ar fi:,,fă binele şi împrăştie-l în lume şi cu siguranţă copii tăi îl vor găsi.Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]