Meditaţie la Duminica a XXV-a după Rusalii (Ev. Lc. 10, 25-37)

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Lc 10,27”.
Parabola samarineanului milostiv începe cu o întrebare teologică – ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? – se continuă cu un exemplu de acordare a unui prim ajutor unei persoane aflate pe marginea drumului – şi se încheie cu îndemnul – du-te şi fă şi tu asemenea.
Evanghelia acestei duminici vrea să ne arate care este condiţia principală pentru ca, creştinul să poată dobândi viaţă veşnică, şi anume, iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele.
Cunoaştem că a iubi înseamnă a dori, a voi şi a face binele altuia. A iubi înseamnă a nu te voi pe tine însuţi, ci a voi pe altul, voinţa lui, binele lui, bucuria lui.
Cine iubeşte pe altul nu pe el se are în vedere ci pe cel care îl iubeşte. Pe scurt, să vedem: de ce trebuie să-l iubesc pe Dumnezeu şi de ce trebuie să-l iubesc pe aproapele?

1. De ce trebuie să-l iubesc pe Dumnezeu?
Pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,8)
În cadrul Sf. Liturghii, preotul rosteşte adesea cuvintele: „Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti”… „Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti”... „Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule după mare mila Ta” etc. Invocăm, aşadar, mila şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Pentru că Dumnezeu nu este numai Ziditorul lumii ci şi Proniatorul ei. Şi atunci, când omul a căzut în păcat, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
De ce să-L iubesc pe Dumnezeu? – pentru că El ne-a iubit mai întâi pe noi, aşa cum în cartea profetului Ieremia Domnul ne spune: Te iubesc cu o iubire veşnică.
Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, fiii Săi, nu se poate compara cu iubirea omenească: „oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are milă? Oare când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine (Isaia 49,15)
Dumnezeu ne iubeşte şi când suntem buni, dar ne iubeşte şi când suntem răi şi păcătuim. Ce s-ar fi ales de fiul risipitor dacă tatăl nu l-ar fi primit cu bunătate. Iar când păcătuim să spunem cu umilinţă şi nădejde: „chiar când păcătuim ai Tăi suntem, iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelung-răbdător şi cu milă cârmuitor a toate” (Înt. Solomon 15, 1-2).

2. De ce trebuie să-L iubesc pe aproapele?
Cine iubeşte pe altul nu pe el se are în vedere – ci pe cel care îl iubeşte – de aceea Mântuitorul înainte de Patima sa dă această poruncă ucenicilor Săi: „să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 5,17), iar Sf. apostol şi evanghelist Ioan îi îndemna pe creştini: Iubiţi-vă unii pe alţii pentru că dacă aţi făcut aceasta aţi făcut totul.
Dragostea creştină vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea. Sf. Vasile cel Mare zice: Domnul a învăţat că trebuie să socotim ca aproapele nostru pe fiecare om, pe cel care pătimeşte sau are nevoie de ajutor.
Iubeşte şi fă ce vrei sau dăruind vei dobândi, sunt exemple care ne îndeamnă la exemplul personal, dar noi suntem prea ocupaţi de noi înşine pentru a mai avea timp de nevoile altora.
În concluzie:
La început de Postul Crăciunului să căutăm a-L iubi mai mult pe Dumnezeu şi pe aproapele pentru că de multe ori suntem prea ocupaţi de noi înşine pentru a mai avea timp de nevoile altora.
Găsim mii de scuze pentru a nu ne implica, trecem pe lângă ceilalţi ignorându-i şi dorim ca ceilalţi să fie pentru noi buni samariteni, dar nu noi lor.
Răniţi sunt şi în zilele noastre, nu doar fizic, ci şi spiritual, iar religia nu trebuie să se practice doar în Biserică ci şi pe stradă.
Meditaţie: - Cine este aproapele? – cel care a făcut milă cu el – iată, deci, semenul tău: orice OM. Oriunde. În nevoie. Amin!
Pr. Vasile Beni