Melania Cuc: Magii din icoană

Peste Bucureşti ninge cu voluptate, vălătugi de zăpadă sunt înşfăcaţi de crivăţul ce s-a strecurat în metropolă dinspre Bărăgane.
În chiar miezul conglomeratului unde modernitatea şi patina vremii se confruntă fără de arme, mirosul de cetină se prefiră din crengile bradului împodobit cu beteală chinezească.
Dincolo şi dincoace de sticla vitrată a Galeriei de Artă, iarna s-a instalat ca o domniţă trufaşă. Franjuri de catifea celestă se desprind şi cad într-un amalgamul de culori, mirosuri şi forme dintre cele mai năstrujnice.
După ani buni de când am schimbat Capitala pe locul natal din Transilvania, am revenit pe Dâmboviţa de câteva ceasuri. Am adus cu mine, în cutii de mucava ieftină, zestrea tradiţională de acasă.
FERESTRE TRANSILVANE!
Am pictat toată vara trecută pe sticla subţire, am înrămat imagini cu sfinţi din vopseluri şi azi, împart clipa mea de bucurie cu prietenii şi cu necunoscuţii.
Mâine va fi vernisjul expoziţiei mele.
În mijlocul sălii impresionante, caut unghiurile, ,,pipăi,, lumina ... Încet, încet degetele mi se dezmorţesc şi icoanele mele urcă parcă singure, la locul lor, pe simeze. Culorile se contopesc cu aburul tainic al sărbătorii , acolo, sub bradul cel falnic.
Zi de iarnă până-n seară, am lucra precum albinele verii. Custodele e multumit de cum arată sala, odată ce fiecare exponat şi-a găsit locul care îi aparţine.
În rama veche, printre stoluri de îngeri, Cei Trei Magi poartă pocale cu smirnă, aur şi tămâie. Miroase a mere şi a lapte dulce, a brad abia adus în pădure...
Între timp Azi este Mâine şi primii oaspeţi au şi pus stăpânire pe sala de expoziţii.Am emoţii ca la prima mea întâlnire cu Dragostea.
Din sticla înnobilată cu grijile mele şi uns cu stropi de poezie nescrisă, din ramele icoanelor ce au adus aici, îm hărmălaia citadină, tradiţia din Nicula, sfinţii mei din vopseluri dau semne de nelinişte. Din stradă se aud claxoane.
Taina se destramă şi tot acel mirifc plan al creatorului singur devine scena unui eveniment banal şi despre care ziarele vor scrie doar pe fugă, radioul va vorbi ca despre un colind ce ţine de doar datina Crăciunului.
Sunt din ce în ce mai singură în zarva care se înfiripă, nu mă recunosc în ,,autorul,, evenimentului şi nici el, publicul dornic de artă, nu de tainele sfinte, nu mă recunoaşte după amprenta de vopsele, aur ş tămâie, pe care o port pe vîrfului degetelor.
Au sosit şi criticii de artă, tipi suspicioşi care scormonesc sub coaja evenimentului. Jurnaliştii tineri îmi pun întrebări, dar nu mai au răbdare să afle răspunsul. Balitatea se întinde ca o pecingine.
Sacrul şi profanul.
Taina se destramă şi vizitatprii par a fi interesaţi de tehnica de lucru.
Cameramanii filmează. Blitzurile scapără...
Cineva conferenţiază pe marginea temei expoziţiei mele. O face cu rigoare, cu parcimonie , cu teamă că s-ar putea să nu fie luat în seamă, taman el, doctor în filosofie, doctor în ... Arte. Microfonul cârâie şi din boxele acustice ies sunete care deranjează.
Tehnicienii îşi cer scuzele de rigoare si, într-o clipă, tehnica de ultimă generaţie ne demostrează că totul este...OK.
Reflectoarele ling pereţii unul câte unul, cu lumină rece. În firidă, lumânarea din ceară de albine din Transilvania pâlpâie. Se stinge.
Numai Cei Trei Magi din icoana pe sticlă merg înainte, tot înainte. Magii duc în potire şi pe tăvi de aramă jertfa mântuirii.
Afară se aud tramvaiele de seară. Dincoace de sticla termopan prind să se audă colinde.
Un grup de copii în straie de pe Teleorman cântă cât îi ţin plămânii despre Iisus cel din ieslea Viflaimului.
Un sobor de maici tinerele împarte nuci şi halviţă.
Copiii dau iama pe scena din sala alăturată. În Galeria de Artă s-a lăsat linişte ca la poarta raiului.
Sfinţii desenaţi pe sticla icoanelor de pe simeze par a fi mai înalţi cu un lat de palmă.
Cineva anunţă punctul forte al evenimentului; dintr-o clipă în alta, va sosi Preafericitul.
Uşile de dau de perte, gărzile de corp fac ,,zid,, între preaînalul prelat şi massa amorfă a gurilor-cască. Preafericitul este în strai albe şi împodobite cu fir de lurex si zeci de nestemate sintetice. Rumoarea bălteşte. Tinerii teologi din suita lui personală, au firicele de zăpadă topită în barbă. Reporterii consemneză momentul.
Călugăriţele transpirate şi-au tras acoperemântul capului mai pe sprânceane. Tremură de emoţie.
Înatul prelat este acolo, palpabil. Cui să-i mai pese de sfinţi desenaţi de mine, din alese vopseluri? Icoanele par a fi răstignite în spaţiu simezei. Pete de culoare ce împodobesc din tradiţie Seara Ajunului.
Mda, se va face şi un tur, exerciţiu de ,,admiraţie,, a Artei. Icoanele strălucesc cum nu au mai strălucit niciodată.
Înaltul prelat trece de la o lucrare la alta. Veşmintele sale ample lasă în urmă dâră de miros de ambă şi tămâie.
Dinaintea Celor Trei Magi zăboveşte. În sinea mea, mă rog Cerului de îngăduinţă.
Cineva mă felicită, o face reţinut, fără convingere. Nu mă simt o artistă, sunt o biată femeie confuză.
- Vă rugăm, luaţi loc. Începem licitaţia. Anunţă, în microfoane, custodele.
Abia acum simt emoţie, nelinişte. Ştiu, suma obţinută astfel va intra în contul femeilor bolnave de cancer.
Înaltul prelat, cu ceata sa de teologi şi gărzile de corp, au părăsit localul.
Cei din massmedia îşi adună aparatura IT şi pleacă val vârtej, să dea primii pe post prefericitul eveniment. Norocoşii! Au avut şansa să-l vadă, să-l filmeze, pe unul dintre oamenii din dreapta Lui Dumnezeu.
Cei câţiva vechi prieteni, scriitori cu destule cărţi în raniţa vieţii, licitează pentru icoana cu magii.
Una câte una, exponatele trec din lumina reflectoarelor, în sacose ieftine de plastic. Până în yori vor împodobi pereţii unor apartamente modeste din cartierele Bucureştiului.
Sala cu miros de brad, smirnă şi tămâie s-a golit ca un pântec de femeie în yiua facerii.
Sub bradul împodobit cu fâşii de staniol ieftin, pe dalele de marmură cenuşie, încălţările celor ce au trecut cu colindul au lăsat urme nedefinte. Un peisaj postmodernist despre care voi scrie când va fi să fie...