IN MEMORIAM

Acesta a fost titlul din faşă al creaţiei ce avea să primească la final numele „Monumentul Eroilor”. În fapt, este un monument creat în memoria eroilor de orice neam şi credinţă. Acum, putem spune, că această creaţie este şi în memoria creatorului plecat parcă prea grăbit, la pâlpâirea flăcării lumânării ce arde acum şi de-a pururea. Corneliu Mircea Spătaru - sculptor, pictor şi ceramist, profesor universitar, personalitate artistică complexă, ce a marcat evoluţia artei româneşti la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. Rămâne o mândrie pentru noi, cetăţenii municipiului Bistriţa, că artistul Mircea Spătaru ne-a oferit această deosebită lucrare, de o deosebită valoare artistică şi spirituală – „Monumentul Eroilor”, lucrare care va rămâne un reper nu doar pentru noi, ci mai ales pentru generaţiile viitoare.
În eseul „Patior ergo sum” , Dan Hăulică îl caracteriza pe Mircea Spătaru astfel: „Înălţimea staturii funcţionă, la Mircea Spătaru, ca o eleganţă dreaptă, pe măsura resorturilor morale mereu prezente în ideaţia sa. Dar relansarea nu se lăsa redusă la o plată mensurabilitate materială, căci comporta o dimensiune lăuntrică izbăvitoare. Sveltă, precum siluetele de gravură patruzecioptistă, ţinuta sculptorului întipărea, în elevaţia ei, cerbicia unui dinamism vertical. Oricât de matur stăpână pe sine, fiinţa lui trepida de înţelesuri ce consumă tenace, aidoma cu o flacără de nestins. Te gândeai la un tânăr prinţ printre borfaşi – cum îl închipuia o dramă shakespeariană pe un viitor monarh – când, pornit să-şi vădească lamura talentului, insul acesta de elecţie nimerea în vinovata, cinica alcătuire a refuzului sistematic, a combinaţiilor inavuabile la care se dedau, voios, comisii de mioapă decizie. Şi nu era vorba nicicum despre experienţe îndoielnice, aparţinând unei etape de ucenicie, fiindcă în asemenea opere, ignobil respinse, câteodată cu acompaniament de sarcasme, izbucnea copleşitor, fără putinţă de tăgadă, însăşi aura geniului. Nu m-am temut nici o clipă, în acei ani de stupidă contestare, de baraj îndărătnic, pe care le întreţinea în jurul său complotul mediocrităţii agresive, nu m-am temut să cred în Mircea Spătaru ca într-o biruinţă aşteptată, a noastră, a unei întregi seminţii, meritându-şi încordarea către asprime şi sublim”.
„Acum, când Mircea Spătaru nu mai este, plecat prea curând din lumea artei, ne simţim parcă despărţiţi de o incandescentă vatră de imaginar şi de tumult al ideilor. Mircea Spătaru a devenit pentru noi toţi, în ultimii ani, un simbol al tăcerii” – remarca Andrei Pleşu. Dar astăzi, Mircea Spătaru ne vorbeşte nouă prin opera sa monumentală. El pare să fi acumulat pe perioada tăcerii sale prelungite o experienţă a sacrificiului, o capacitate a durerii care pentru românii de după Revoluţie capătă semnificaţia unei premoniţii.
„O lumânare aprinsă răspândeşte lumină şi căldură în jur şi nu arde pentru sine, ci întotdeauna, pentru ceilalţi". Sub acest crez, artistul plastic Mircea Spătaru şi-a început lucrarea pe care a oferit-o comunităţii bistriţene în data de 24 octombrie 2009.
Numele venite din timpuri de începuturi, scrijelite pe coaja acestei monumentale lumânări, precum Zamfira, Sergiu, Constantin, Alexandru, Viorel, Gabriela, Sever…, sunt câteva dintre numele eroilor de neam. „Sunt oameni care au însemnat ceva pentru Bistriţa şi pentru ţară, dar care nu au mai încăput în filele manualelor de istorie”… explica sculptorul Mircea Spătaru.
În opinia istoricului de artă Vasile Duda, cea mai mare provocare în realizarea acestui monument a fost găsirea acelui simbol care să lege trecutul şi prezentul unei comunităţi bistriţene definite, înainte de toate, ca un amalgam de naţionalităţi: români, maghiari, evrei, saşi, romi. „Aşadar care este filonul identitar care să unească trecutul cu prezentul acestei comunităţi? Un monument care să promoveze numai trecutul german nu ar avea ecou în prezentul românesc, iar un monument exclusiv românesc nu ar avea contact cu trecutul oraşului. Iată de ce, ca istoric de artă consider că realizarea unui monument al eroilor care să cuprindă trecutul şi prezentul peste segregările etnice este util într-un oraş în care toleranţa şi înţelegerea au asigurat dezvoltarea tuturor etniilor”.
Alegerea unei lumânări aprinse pentru forma monumentului o justifică însuşi artistul: „Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, arderea de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii şi desăvârşirii de sine. Este un mijloc de legătură şi un punct în care se face unirea între cele două lumi: divină şi umană. Lumina de la lumânare este expresia credinţei în viaţa viitoare şi a legăturii cu cei morţi”.

Sever Moldovan
Serviciul Monumente Istorice
Primăria municipiului Bistriţa