In memoriam Iuliu Maniu (8-01-1873, Bădăcin - 5-02-1953, Sighet)

Prof. Totir Constantin

Marele om se stat român s-a născut pe data de 8 ianuarie 1873, în localitatea Bădăcin, din acualul judeţ Sălaj, fiind unul din cei cinci copii ai lui Ioan şi Clara Maniu, fiica preotului greco-catolic Demetriu Coroian. După mamă era nepoatul lui Simion Bărnuţiu. Studiile primare şi le face la Blaj, cele liceale la Zalău, iar cele universitare la Cluj - Facultatea de drept, Budapesta şi Viena. În anul 1896 îşi susţine doctoratul în drept. Din anul 1898 până în anul 1915 când este încorporat în armata austro-ungară funcţionează ca avocat al Bisericii Unite cu Roma Mitropolia Blaj. Începând din studenţie desfăşoară activitate politică punându-se în slujba poporului român. La  24 de ani era membru în comitetul de conducere al Partidului Naţional Român.

În 1906 este deputat în Parlamentul de la Budapesta unde se face remarcat prin vigoarea cu care apără drepturile românilor. După încorporare este trimis pe frontul italian. În anul 1918 se întoarce în Transilvania şi alături de alţi patrioţi ardeleni din care amintim pe Gheorghe Pop de Băseşti şi viitorul cardinal in pectore Iuliu Hossu militează pentru unirea Transilvaniei cu România fiind credincios jurământului făcut ca reprezentant al studenţimii: ”Jur în faţa lui Dumnezeu, pe conştiinţă şi onoare că îmi voi jertfi viaţa pentru triumful cauzei româneşti”. În data de 14 noiembrie 1918 pune cap discuţiilor dintre Consiliul Naţional Român şi Consiliul Naţional Maghiar al cărui reprezentant ministrul Jaszy Oszkar întreabă: ”..., dar îl rugăm (pe Iuliu Maniu n.n.) să ne concretizeze mai precis şi mai pe scurt ce vor în definitiv românii?”. Maniu replică imediat lui Jaszy: „Ruperea totală de Ungaria. (A teljes elszakadast)". (Ionel Pop, Zaharia Boilă, Matei Boilă - Amintiri despre Iuliu Maniu, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1998-p.57).

Se numără printre principalii organizatori ai Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918. În cuvâtarea sa, printre altele afirmă: ”Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti.”(sursă: Wikipedia).

Pe data de 2 decembrie 1918 este ales preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei îndeplinind şi funcţia de ministru de interne.

În anul 1926, Partidul Naţional Român din Transilvania se uneşte cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache, rezultând Partidul Naţional Ţărănesc al cărui preşedinte este între anii 1926-1933 şi 1937-1947. Este, de asemenea, preşedintele Consiliului de Miniştri în perioadele (10.11.1928/7-06-1930; 12-06/10-10-1930 şi 20-10-1932-13-01-1933).

Luptător acerb pentru democraţie a fost adversar al tuturor dictaturilor: carlistă, legionară, antonesciană, comunistă. P.N.Ţ. a participat la săvârşirea actului de la 23 august şi în frunte cu Iuliu Maniu s-a opus din răsputeri sovietizării ţării.

La vârsta de 75 de ani este arestat şi i se înscenează un proces politic în urma căruia unul din principalii făuritori ai României Mari este acuzat de „înaltă trădare” şi condamnat la închisoare pe viaţă. Este trimis la penitenciarul din Galaţi de unde în anul 1951 este transferat împreună cu Ion Mihalache şi alţi naţional ţărănişti la Sighet. Atât la Galaţi cât şi la Sighet este supus la un regim de exterminare: rele tratamente, frig, înfometare, lipsa asistenţei medicale. Se stinge în data de 5 februarie 1953. Este înmormântat pe ascuns în loc necunoscut în Cimitirul Săracilor de la marginea oraşului Sighet, cimitir care în zilele noastre a devenit loc de pelerinaj pentru mulţi cetăţeni ai României.

Cred că se cuvine să încheiem cu un citat din testamentul lui Iuliu Maniu :

             „I. Sufletul îl închin Atotputernicului Dumnezeu - tot devotamentul meu şi dincolo de mormânt, mult încercatului meu NEAM ROMÂNESC, iar iubirea mea o leg cu fraţii şi nepoţii mei şi cu bunii mei prieteni care nici între cele mai grele persecuţii nu m-au părăsit în calea ce mi-a fost hărăzită de soartă”. (Ionel Pop, Zaharia Boilă, Matei Boilă - Amintiri despre Iuliu Maniu, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1998, p.111).

Comentarii

04/02/15 11:30
Dr. Marius Nico...

O informatie pentru cei ce doresc sa-si aduca aminte: Sambata dupa-amiaza intalnire la inchisoarea de la Sigetul Marmatiei iar duminica dimineata, ora11 la Biserica din Badacin !Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]