Menuţ Maximinian, sărbătorit, de artiştii Ardealului şi de televiziunea naţională, la Muzeul Tradiţional al Văii Ţibleşului

Muzeul Tradiţional de pe Valea Ţibleşului Spermezeu, deschis în casa tradiţională achiziţionată de Episcopul Macarie al Europei de Nord, parte a Muzeului Judeţean Bistriţa, s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare. Scriitorul şi etonologul Menuţ Maximinian, fiu al acestui loc, a fost sărbătorit la împlinirea unei frumoase vârste, fiindu-i alături prieteni dragi precum şi oameni de aleasă cultură. Gazda acestui eveniment a fost îndrăgita realizatoare Doina Mirea.
Printre cei care i-au adus urări de bine şi sănătate au fost Cornelia Ardelean Archiudean, Domnica Dologa, Ana Şimon, Viorica Lazăr, Anuţa Motofelea, Cristina Scurtu, Mirela Petruş, Cristina Retegan, Alina Ceuca, Mariana Harosa, Daniel Raţiu, Emilia Popdeac, Elisabeta Guzu, Veronica Bălan, Eugenia Horoba, dar şi mureşenii Andrei Romanică şi Maria Neag. Emoţii aparte a trăit şi Olimpia Deneş, cea care a crescut în această casă.
Menuţ Maximinian este unul dintre cei mai îndrăgiţi oameni de pe Valea Ţibleşului, membru al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România, al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Director al ziarului Răsunetul şi realizator de emisiuni radio-tv. Este deţinătorul distincţiei Crucea Europei de Nord. A publicat cărţi de peozie, proză, eseu, etnologie, precum şi poezii şi eseuri, cronici plastice, cronici literare în revistele România literară, Luceafărul de dimineaţă, Steaua, Tribuna, Timpul, Dacia literară, Convorbiri literare, Apostrof, Caiete silvane, Pro Saeculum, Nord literar, Cronograf, Conexiuni, Mişcarea literară, Ardealul literar etc. A obţinut numeroase premii: Premiul pentru poezie al Malaeziei-2016, Premiul pentru poezie din New York ( Institutul de Teologie şi Spiritualitate Otodoxă)-2016, Premiul pentru poezie din Istamblul ( Universitatea din Istambul şi ICR)-2017, Premiul festivalului de proză “Liviu Rebreanu”( USR)-2014, Premiul festivalului de poezie “George Coşbuc” ( USR)-2012, distincţie din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu-2012, Premiul „Mişcării Literare” pentru publicistică literară-2014, Premiul municipiului Bistriţa (de două ori, prin Medalia „Liviu Rebreanu”-2015 şi Medalia „Andrei Mureşanu”-2016), Premiul Centrului Cultural Român Barcelona pentru creaţie literară-2009, etc.
„Ziua de naștere am petrecut-o acasă pe Valea Ţibleşului, în mijlocul artiștilor ce au fost mereu alături de mine. Le mulțumesc că au acceptat invitația de a fi parte din surpriza ce mi-a făcut-o televiziunea. Asta înseamnă prietenie adevărată. Toți cei prezenți mi-au dovedit că nu doar eu sunt cel care îi pune in valoare prin emisiunile și scrierile mele ci și ei sunt alături de mine. Apoi mama și tata. Pentru prima dată...pe micul ecran naţional.. Ce a ieşit va vedea toată ţara, timp de 3 ediţii speciale pe Etno Tv” spune Menuţ Maximinian.
“La mulți ani, Menuț Maximinian! Urarea vine din partea prietenilor care ți-au fost alături la zi aniversară, pe Vatra cântecelor noastre! Atmosfera sărbătorească și darurile muzicale aduse de interpreți valoroși ai Ardealului le vor putea afla românii în emisiunea de pe Etno TV, începând cu săptămâna viitoare” a declarat Doina Mirea.
Momente aparte au fost oferite de ansamblul Tibleşul din Spermezeu şi de ansamblul Glanetaşul din Agrieş. Printre cei care au venit să fie alături de sărbătorit menţionăm şi pe profesorul de istorie Alexandru Deneş din Spermezeu şi pe învăţătoarea Floarea Pop din Agrieş, promotori ai tradiţiilor de pe Valea Ţibleşului. Au fost momente în care s-a promovat în anul Centenarului Marii Uniri tot ce are mai frumos în lada de zestre ţinutul Ţibleşului, de la costume la obiceiuri şi oameni, întreaga ţară putând urmări de săptămâna viitoare, timp de trei ediţii, o lecţie povestită şi cântată despre testamentul moştenit de la străbunii noştri.
Speram ca frumusetea cântecului popular împletit cu gândurile noastre despre tradiţii să bucure românii de pretutindeni.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]