Meritul cultural pentru Uniunea Scriitorilor
În „Monitorul Oficial” din 1 iulie 2015, a fost publicat Decretul nr. 587/2015 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Ofiţer Uniunii Scriitorilor din România. Textul Decretului marchează înalta preţuire pentru „prestigioasa activitate pusă în slujba promovării creaţiei literare”. Îl reproducem integral în cele ce urmează:
„În temeiul prevederilor art. 94, lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4, alin. (1), ale art. 7, lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la constituirea Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România, în semn de înaltă preţuire pentru prestigioasa activitate pusă în slujba promovării creaţiei literare prin organizarea de târguri de carte, festivaluri, conferinţe şi manifestări de dezbatere şi promovare a literaturii, precum şi concursuri de proiecte culturale – talentul literar fiind validat şi recompensat prin acordarea prestigioaselor premii ale Uniunii Scriitorilor,
Preşedintele României decretează:
Articol unic.
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, categoria A «Literatura», Uniunii Scriitorilor din România.”
Ne bucură această nouă recunoaştere a rolului Uniunii Scriitorilor din România, pe care îl vom onora în continuare (se precizează pe site-ul USR).
Citiţi şi:
- Felicitări! Prof. Emese Cîmpean de la Colegiul Național „Petru Rareș“ Beclean, decorată de președintele Klaus Iohannis
- Primăria Năsăud angajează un medic pentru cabinetele şcolare şi creşă!
- Delictele silvice în atenţia jandarmilor bistriţeni
- Bistriţenii îşi vor putea plăti impozitele şi taxele locale, din 11 ianuarie! Acestea au fost indexate cu 3,8%, rata inflaţiei! Vezi ce facilităţi sunt acordate!
- Materiale pirotehnice expuse spre vânzare publicului la un târg! Jandarmii le-au confiscat
Adaugă comentariu nou