Micuţii din Teaca, de vorbă cu bunicii de la Centrul Medico-Social

„Să ştii mai multe, să fii mai bun” a fost tema prin care s-au concretizat multe dintre activităţile educative desfăşurate în săptămâna 7-11 aprilie de către Grădiniţa cu Orar Prelungit din Teaca. Una dintre aceste activităţi a fost întâlnirea preşcolarilor cu persoanele vârstnice, care şi-au găsit căminul, la vârsta senectuţii, la Centrul Medico-Social din Teaca. Domeniul estetic-creativ al acestei acţiuni educative s-a numit „Încondeiem ouă de Paşti”. S-au întâlnit acolo două generaţii: una care vine din urmă şi alta care pleacă. Întâlnirea a fost încărcată de emoţii şi pentru copii, dar şi pentru bătrâni, cărora li s-au umplut ochii de lacrimi de bucurie, devenind pentru câteva clipe fiecare dintre ei copil. S-a încropit un dialog despre viaţa lor, ca o luptă permanentă cu vicisitudinile ei, dar şi despre viitorul care trebuie clădit după alte valori morale de aceşti copii, care le-au luminat viaţa, chiar şi pentru câteva clipe, amintindu-le că, totuşi, viaţa este frumoasă, este un dar de la Dumnezeu de care trebuie să ne bucurăm până în ultima clipă.
Copiii le-au oferit, cu bucurie, locatarilor instituţiei, cu ocazia marii sărbători creştine, ouă roşii, fructe şi dulciuri, după care s-au despărţit cu greu în speranţa revederii, plecând cu gânduri de dragoste şi veneraţie faţă de bunicii lor de acasă, aşa cum i-au sfătuit interlocutorii lor, marea tragedie a vieţii, nefiind aceea că oamenii trebuie să părăsească la un moment dat această lume, ci aceea că ei încetează să mai iubească, iar astfel de activităţi educative pot şi trebuie să fixeze în conştiinţa copiilor acest sentiment sublim.
Nu trebuie să încheiem momentul fără a aminti că tematica activităţii în Domeniul estetic creativ „Încondeiem ouă de Paşti” a fost susţinută de educatoarea Ancuţa Mureşan sub coordonarea educatoarei Carmen Stan, acţiunea făcând parte din cadrul activităţii Comisiei metodice a educatoarelor din comuna Teaca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5