Mihai Munteanu,membru în Consiliul de Mediere din România: Medierea în contextul politic actual

Conflictologia este știința care se ocupă cu studiul motivelor, cauzelor și consecințele care determină ori declanșează conflictele, precum și soluțiile de ieșire din conflict, alături de motivele pentru care nu trebuie să te cerți niciodată - Heitler 1993

Cel puțin în prezent sau mai exact până în prezent, conflictual s-a vandut și s-a vandut cu un profit mare, iar atunci când mă refer la conflict, nu mă refer doar la conflictul armat, ci la orice alt conflict. Și da, s-a vândut în profit net mare, însă, după știinta mea, nu pentru părtile aflate în conflict sau pentru afiliați ai părților din conflict, însă întotdeauna a adus beneficii pentru cei care au știut să profite de pe urma conflictului creat.

Dacă vrem să ne referitm la un conflict micro, un conflict între doua persoane (fizice sau juridice,) acesta a adus beneficii pentru cei care au ajutat la rezolvarea acelui conflict (avocați, juristi, mediatori), cei care au fost învestiți să rezolve acel conflict (bugetul de stat) și nu în ultimul raâd pentru concurenții celor aflați în conflict (în cazul persoanelor juridice, concurența).

Una din definițiile conflictului spune că acesta apare atunci când: Două sau mai multe persoane cu scopuri pe care le percep ca fiind diferite încearcă să și le submineze recicproc căutând o posibilitate. Este doar una din definițiile conflictului, însă din experiența mea este și cea care se verifica într-o majoritate covărșitoare a cazurilor, dacă nu chiar în toate. Deși, referindu-ne la conflict, cuvintele pe care le sesizăm inițtial sunt conflict, persoane sau submineze cel care este generator de conflict este PERCEP.

Având în vedere situația politică actuală, am observant în spațiul public o abundență de interpretări, analize și “dat cu presupusul” referitor la tipul de conflict și cauzele care au generat acest conflict, în schimb mai puține soluții și cu atât mai puține intervenții de soluționare a conflictului, de ce: Conflictul Vinde!

Și revenind la situația politică actuală, cauzele declarate ale conflictelor sunt multe și timpul nu mi-ar permite sa le abordez pe toate, însa una din cauze, care cel puțin până la “lămurirea OUG 13&14”, este latentă, este cea referitoare la economie și creșterea economica. Această cauză a fost intens abordată înainte de 09.01.2017 și estimez că în curând va reveni din nou pe tapet.

Am preluat mai jos, din sptiul public, declaratii ale principalilor actori de pe scena politica declaratii referitoare la cresterea economica in general

Klaus W Iohannis - România puternică pe care dorim să o construim presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem. Iar aici nu este vorba doar despre economie, ci despre oportunitățile României ca țară, în plan regional și în plan european. – http://www.jurnaluldeafaceri.ro/klaus-iohannis-romania-are-un-tablou-macroeconomic-bun-cu-prognoze-favorabile/

Liviu Dragnea - Imi doresc ca 2017 sa fie un An al reconstructiei, un An al cresterii economice care sa se simta in buzunarele romanilor, un An in care cetateanul sa simta mai mult respect din partea statului!  - http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21504267-liviu-dragnea-imi-doresc-2017-fie-reconstructiei-cresterii-economice.htm

Calin Popescu Tariceanu - logica politica elementara este ca guvernam pentru a imbunatati calitatea vietii, calitatea vietii insemnand inclusiv puterea de cumparare". - http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21389545-tariceanu-catre-ciolos-romania-are-anul-acesta-crestere-economica-prognozata-6-din-pib-unde-sunt-banii.htm

Traian Basescu - In cazul Romaniei suntem la stadiul la care echilibrele macroeconomice au fost restabilite, ceea ce ne-ar trebui ar fi un Guvern competent care sa genereze crestere economica durabila si locuri de munca. Banii europeni ne stau la dispozitie. Ne trebuie doar competenta si corectitudine ca sa-i utilizam http://stirileprotv.ro/article/stiri/politic/traian-basescu-ne-ar-trebui-un-guvern-competent-care-sa-genereze-crestere-economica-durabila.html

Raluca Turcanu - o creștere economică de circa 4% medie anuală; reducerea fiscalității asupra muncii cu 7,5 puncte procentuale, respectiv generalizarea cotei unice; țintirea ajutoarelor de stat pentru capitalul autohton cu accent pe IMM-uri și dereglementare și debirocratizare: impozitarea profitului realizat în România de către toate entitățile economice, indiferent de proveniența capitalului (prevenirea acțiunilor de externalizare a profitului). - http://www.telegrafonline.ro/raluca-turcan-pnl-propune-o-crestere-de-3040--a-salariilor-in-patru-ani

 

Nicusor Dan - Vrem sa eliminam saracia - http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21333818-cum-defineste-ideologic-usr-lui-nicusor-dan-prin-programul-politic.htm

 

Aceste declarații au fost printre primele găsite la o simplă interogare pe google.com folosind cuvinte cheiei “crestere+economica”.

Cel mai greu în rezolvarea unui conflict după ce părțile au decis că vor să îl rezolve este să identifici punctele care îi unesc, punctele care sunt comune în declarațiile, dorințele și interesele părților, ori în cazul de față această situație este rezolvată in proporție de 85%. Iar aspectul asupra căruia trebuie discutat din nou este PERCEPTIA și anume Cum se realizează această crestere economica?

Asadar, avem un obiectiv comun al tuturor fortelor politice de pe scena politica, avem dorinta de realizare a acestui obiectiv (declarata si asumata) si nu in ultimul rand de-a lungul timpului fiecare din cei de la aceasta masa a politicii a afirmat, sub o forma sau alta, ca este extrem de important sa existe o liniste si o intelegere unitara pentru subiecte de interes general.

 în concluzie, avem toate premisele, cel puțin pe acest subiect, de a găsi un consens pentru realizarea unei creșteri economice în condiții de liniște și pace socială.

 

Mihai Munteanu

Bistrita, 18.02.2017

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5