Ministrul Culturii vine în judeţ. Valea Vinului, Muzeul de Artă Comparată şi inaugurarea lucrărilor de la Complexul Muzeal, pe agenda lui Ionuţ Vulpescu

Întâlnire pe tema Casei Scriitorilor din Valea Vinului, marţi la Ministerul Culturii. Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a avut o întrevedere cu ministrul Ionuţ Vulpescu, alături de bistriţenii noştri, ministrul secretar de stat Alexandru Pugna şi deputatul Daniel Suciu. Aflat săptămâna trecută în teritoriu, deputatul Daniel Suciu a făcut o vizită alături de primarul Rodnei la Casa Scriitorilor, rămânând surprins neplăcut de modul în care arată cele două corpuri de clădire ce au scris istorie. Aflând de la primarul Tinu Grapini că are soluţii prin  Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru reabilitarea imobilului, acesta a solicitat o audienţă la Ministerul Culturii.
 
„Cunosc problema Casei Scriitorilor încă din perioada când eram vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi am solicitat trecerea acesteia în patrimoniul Consiliului Judeţean, pentru ca împreună cu Biblioteca Judeţeană să redăm strălucirea de altădată. Primăria Rodna are şanse mai mari de accesare de proiecte cu finanţare europeană, astfel că am considerat că este oportun ca imobilul să fie cedat autorităţilor locale, iar nu administraţiei judeţene, deşi anul trecut am făcut demersuri ajungându-se cu documentele până la Ministerul Finanţelor şi cel al Justiţiei. Respectând legea, dorim ca în cel mai scurt timp Casa Scriitorilor să fie dată Primăriei, care doreşte să depună un proiect pentru o staţiune turistică. 
 
De altfel, în perioada 28-29  aprilie, ministrul Culturii va fi prezent la Bistriţa la inaugurarea lucrărilor de la Muzeul Judeţean şi va rămâne în judeţul nostru trei zile pentru a vedea şi Casa Scriitorilor, dar şi Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz Băi şi proiectul Dosul Gârciului, prin care Maxim Dumitraş a reuşit să realizeze un muzeu de artă în aer liber”, ne-a declarat Alexandru Pugna, ministrul secretar de stat la Ministerul Culturii.
 
Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, dar şi Ana Blandiana sau Andrei Pleşu poposeau cu drag la Casa de Creaţie a Scriitorilor din Valea Vinului. Aparţinând Uniunii Scriitorilor din România, ridicată cu mult înainte de 1900, „Casa” are două clădiri de o frumuseţe rară, care au aparţinut în trecut Casei Regale, fiind construite în stilul hotelurilor elveţiene. 
 

Comentarii

15/03/17 11:45
MNPop

Felicitari tuturor celor care au facut posibila aceasta intalnire la fata locului cu Ministrul Culturii! Va sustin ,cu toata inima! Cu respect,MNPop

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5