Ministrul Liviu Pop va propune o variantă de bacalaureat a românilor de pretutindeni

Ministerul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a anunţat că va propune completarea Legii Educaţiei, astfel încât etnicii români să poată susţine „o variantă de bacalaureat a românilor de pretutindeni”, pentru ca accesul acestora la studiile universitare în limba română să nu fie îngrădite. Declaraţia a fost făcută în urma participării ministrului Pop şi a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, pe tema aplicării Legii Educaţiei în ţara vecină şi a dreptului minorităţilor la educaţie în limba maternă.

         „Cred că ar trebui să ne aplecăm mai mult, şi o să fac propunerea aceasta către Coaliţia de guvernare PSD – ALDE, pentru că sunt membru al acesteia, să venim cu o propunere de completare a Legii Educaţiei Naţionale, în sensul în care cred că pentru aceşti etnici români trebuie să găsim o variantă de bacalaureat a românilor de pretutindeni. Nu vă ascund, sentimentul meu este acela că se încearcă, în Ucraina, limitarea accesului la învăţământul universitar în limba română. Nu cred că ne putem permite ca ţară să avem români, indiferent unde s-ar afla aceştia în lume, şi să nu aibă dreptul să studieze în limba română. Nu discutăm despre români care au plecat în Ucraina, ci discutăm de români care s-au născut şi sunt acolo de 2000 ani. E doar o intenţie, până nu o să discut în interiorul PSD, după care la nivelul coaliţiei, nu putem veni cu un proiect de lege de completare a Legii Educaţiei Naţionale.

         Cred că în Anul Centenarului, românii de pretutindeni merită acest lucru, plecând de la ceea ce simt eu. Cred că la 100 de ani de la unire trebuie să facem acest pas”, a declarat ministrul Liviu Pop.

        Ministrul Educaţiei Naţionale a spus că joi a fost  cu ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, în Ucraina, acolo unde zeci de mii de copii sunt afectaţi de noua Lege a Educaţiei. "Le-am înaintat protocolul pe care Ministerul Educaţiei Naţionale din România vrea să-l semneze cu Ministerul Educaţiei Naţionale din Ucraina, plecând de la două elemente clare, lăsând la o parte art. 7 din legea lor. În primul rând, niciun drept pe care minoritatea română, românii noştri de acolo îl au să nu fie încălcat şi în al doilea rând, lucrurile suplimentare pe care Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei,  le aduce către românii noştri de acolo. Protocolul am vrea să-l semnăm cel puţin până în luna martie, pentru că dacă nu se semnează până în martie înseamnă că într-adevăr partea ucraineană vrea să facă desfiinţarea învăţământului în limba română”, a menţionat ministrul Pop. Formarea a 100 de profesori, în fiecare an, dar şi asigurarea manualelor pentru elevii români din Ucraina sunt prevăzute în acest protocol avizat de Guvernul României.

         Potrivit acestuia, în luna martie, în Parlamentul Ucrainei ar urma să fie introdusă o lege secundară, iar în lipsa unui protocol, nu mai există certitudinea includerii acestor prevederi propuse de statul român. Ministrul Pop s-a arătat, totuşi, optimist că acest protocol care reprezintă "o centură de siguranţă" pentru minoritatea română va fi semnat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5