Ministrul Sănătăţii, la Bistriţa: ,,Avem un sistem bicefal de conducere a spitalelor. Nu este un sistem eficient”

Vineri, pe parcursul a câtorva ore, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a aflat în judeţul Bistriţa-Năsăud într-o vizită de lucru. Oficialul a punctat câteva obiective ale ministerului pe care îl conduce şi a promis conducerii Spitalului Judeţean, că în cel mult două luni de zile, va fi semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea secţiei de obstetrică- neonatologie.

Vizita ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, în judeţul nostru a început cu o şedinţă de lucru la sediul organizaţiei judeţene UDMR, după care a participat la o întâlnire cu autorităţile administraţiei publice locale, reprezentate de prefectul Cristian Florian, subprefectul Ioan Cătălin Păun, primarul Bistriţei Ovidiu Creţu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, doctorul Anca Andriţoiu, şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Luca Iancu şi Mihai Bumbu.

,,Există un proiect pe care l-am discutat cu domnul prefect, cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu conducerea Spitalului Judeţean. Este vorba de un proiect de finanţare a reabilitării maternităţii, a secţiei de obstetrică şi neonatologie din Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Pot să vă spun că acest proiect merge în continuare, este un proiect inclus, un proiect câştigător şi eu sper foarte mult ca în cel mult două luni de zile să îl putem aproba şi să putem semna contractul de finanţare, astfel încât lucrările să înceapă imediat. Este un proiect cu finanţare guvernamentală dintr-un împrumut acordat de două bănci europene, un proiect important pentru Spitalul Judeţean, şi implicit pentru judeţul dumneavoastră”, a spus ministrul Sănătăţii.

Una dintre cele mai interesante părţi ale prezenţei ministrului la Bistriţa a fost bineînţeles turul de vizită prin spitale.

Descentralizare, până la 1 iulie

După vizita efectuată în Spitalul Judeţean, ministrul Cseke Attila a susţinut şi o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat mai multe obiective ale ministerului pe care îl conduce.

,,Este important pentru mine de a vedea la faţa locului care sunt condiţiile şi cum se desfăşoară activitatea în sistemul sanita, în cât mai multe judeţe, sigur cu problemele aferente”, a spus Cseke Attila.

Profitând de această ocazie, ministrul Cseke Attila a făcut cunoscute proiectele şi obiectivele Ministerului Sănătăţii.

,,Procesul de descentralizare a unităţilor sanitare cu paturi este în curs de finalizare. Avem un termen final de realizare a acestuia, 1 iulie 2010. Eu îmi doresc să ne încadrăm într-un termen mai scurt, să putem face acest lucru mai repede. Practic, noi avem astăzi un sistem de conducere a spitalelor, bicefal, l-aş numi eu, cu două capete, un sistem în care infrastructura sanitară este în proprietatea şi administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, iar pe de altă parte, conducerea, managementul acestor spitale sunt numite de la Bucureşti. Nu este un sistem eficient, în nici un caz pentru că nu dă pârghii de decizie pentru un singur factor de conducere, şi nu dă comunităţii locale, până la urmă, posibilitatea de a se implica în mod pregnant în conducerea unui spital, drept care, următorul pas care va fi făcut după trecerea infrastructurii, a clădirilor către autorităţile locale, să le dăm şi posibilitatea de a numi, de a revoca managementul spitalelor şi de a eficientiza acolo unde este cazul activitatea acestora. Este mult mai uşor la nivel local, cunoscând cerinţele, aşteptările comunităţii locale, de a te implica şi de a urmări, zilnic, activitatea, managementului unui spital. Vă rog, să aveţi în vedere faptul că avem 435 de spitale în 41 de judeţe. Practic, astăzi,Ministerul Sănătăţii şi ministrul în persoană care încheie contracte de management cu toţi managerii de spitale ar trebui să aibă capacitatea de a urmări şi de a coordona eficient activitatea în 435 de spitale, ceea ce este imposibil şi totodată, ineficient. Acest pas corespunde nevoii comunităţii locale de avea mai aproape decizia, corespunde nevoii de eficientizare a activităţii în sistemul sanitar şi corespunde programului de guvernare asumat de către actualul Executiv. Este un proiect important şi mă bucur că, din ceea ce am văzut şi am auzit există o implicare a autorităţilor locale în judeţul Bistriţa-Năsăud. Au fost câţiva paşi făcuţi de susţinere financiară în reabilitarea unor secţii sau părţi din imobile, şi îmi dă speranţă, că şi după descentralizare va exista o implicare accentuată a autorităţilor locale”, a menţionat ministrul Sănătăţii Cseke Attila.

Ceseke Attila a vorbit la Bistriţa şi despre mecanismul de finanţare a spitalelor, odată încheiat procesul de descentralizare.

,,Astăzi în finanţarea unui spital avem un contract de finanţare încheiat de spital cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Practic, cu transferul managementului sau a posibilităţii de a numi managementul, contractul de finanţare urmează a fi transferat, dar rămâne în vigoare contractul încheiat între spital şi CJAS, doar că managementul va putea fi supravegheat de către autoritatea locală. Execuţia bugetară în conducerea unui spital va trebui raportată de către managementul spitalului, autorităţii locale, lunar. Este o pârghie mult mai eficientă şi mediată, adică autoritatea locală poată să urmărească activitatea şi managementul spitalului în fiecare lună, pentru a afla care sunt indicatorii economici”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Cardurile naţionale de sănătate sunt de asemenea o prioritate şi informatizarea sistemului, căci potrivit ministrului Sănătăţii ,,România este ultima din ţările europene fără card electronic de sănătate”.

Fără disponibilizări de personal medical

În ce priveşte disponibilizarea personalului sanitar, Cseke Attila a dat asigurări că în acest an nu se vor face disponibilizări, eventual va fi afectat aparatul administrativ.

,,Cu privire la disponibilizări, vă spun ceea ce am constatat până acum, din ceea ce am văzut în vizitele mele. În ceea ce priveşte personalul medical, medici, asistenţi, este o lipsă de personal, în schimb în ceea ce priveşte personalul administrativ, va trebui să facem o analiză de la caz la caz, pentru că aici s-ar putea să constatăm situaţii în care numărul de personal este mai mare decât cel eficient şi necesar”, a concluzionat ministrul Sănătăţii Cseke Attila.

O altă problemă abordată de ministrul Sănătăţii a fost deficitul de specialişti. El a vorbit, din nou, despre intenţia de scurtare a rezidenţiatului şi de introducere a rezidenţiatului de tip B, care ar putea rezolva lipsa de medici din spitalele mici. În acest sens, Cseke Attila a precizat că a primit deja propuneri concrete pe diverse domenii de activitate, din partea conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.

Cseke Attila a mai spus nu se poate pronunţa deocamdată în legătură cu oportunitatea comasării unor spitale din judeţul nostru, şi că o hotărâre va fi luata doar după o analiza în amănunt a situaţiei, odată încheiat raportul Comisiei de Evaluare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5