Minor cercetat pentru furt calificat din patru autoturisme

              În noaptea de 29-30 decembrie a.c., poliţiştii Biroului de Ordine Publică au prins în flagrant un minor, în vârstă de 17 ani, din cartier Sigmir, care a spart geamurile portierelor de la patru autoturisme, parcate pe două străzi din municipiul Bistriţa, din interiorul cărora a sustras radiocasetofoanele şi certificatele de înmatriculare.

             Bunurile sustrase, depistate asupra acestuia, au fost restituite persoanelor vătămate.

             Faţă de minor sunt efectuate în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi stabilită întreaga activitate infracţională a acestuia.

             ***

   Dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor autorii profită de neglijenţa manifestată de către proprietari în ceea ce priveşte asigurarea autovehiculelor, poliţiştii vă sfătuiesc să ţineţi cont de următoarele recomandări:

Ø de fiecare dată când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor ( genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip "Diplomat", aparatură electronică etc.);

Ø dacă locuiţi la casă, parcaţi-vă autoturismul în curte sau în garaj şi asiguraţi-l corespunzător;

Ø nu părăsiţi autoturismul lăsându-l cu cheile în contact, deoarece constituie o bună “invitaţie” pentru hoţi;

Ø contactaţi  firme specializate în comercializarea şi instalarea unor sisteme de alarmare, antifurt, pentru autoturisme, sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;

Ø asiguraţi-vă autoturismele prin încuierea uşilor şi a geamurilor;

Ø nu lăsaţi  în autoturism documente, obiecte personale, sau ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;

Ø parcaţi numai în locuri bine iluminate, sau în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă, nu în locuri  izolate;

Ø  manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112!

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]