Mircea Runcan (Nimigea): Chiar dacă avem o comună “grea”, încercăm să o dezvoltăm cât mai mult

Nelu Boldea

Comuna Nimigea este una dintre cel mai greu de administrat comunităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud şi asta nu doar pentru că are un teritoriu mare ci şi pentru faptul că are în administrare mai multe sate. Tăure, Mintiu şi Mititei sunt situate pe vârfuri de dealuri, iar satele Nimigea de Jos, Nimigea de Sus, Mocod, Floreşti şi Mogoşeni pe parcursul râului Someş.
Cu toate acestea, primarul Mircea Runcan face tot posibilul, împreună cu echipa pe care o conduce şi cu secretarul Robert Kerestesz, să acceseze fonduri guvernamentale şi europene pentru a asigura confortul necesar traiului într-o comunitate.
Administraţia din Nimigea a semnat, săptămâna trecută, un contract de lucrări de reabilitare a sălii de nunţi din Nimigea de Jos, în valoare de un milion de lei, bani asigurati din bugetul local.Tot la acest capitol, urmează să fie modernizat Căminul Cultural din satul Mintiu, de aceasta dată fiind vorba de un proiect european în valoare de 500.000 de euro.
Se apropie cu paşi repezi începerea noului an şcolar, iar pentru o bună funcţionare a instituţiilor de învăţământ acestea trebuie să corespundă şi din punct de vedere sanitar şi al siguranţei şi securităţii la incendii. În aceasta perioadă se desfăşoară lucrari de reabilitarea a şase şcoli din comună pentru ca acestea să poată primi avizul Direcţiei de Sănătate Publică. Este vorba de două şcoli din Mititei, o şcoală din Nimigea de Sus, Floreşti, Mintiu şi Tăure. Investiţia este asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Nici capitolul infrastructură rutieră nu a fost neglijat, astfel că autorităţile locale din Nimigea au depus mai multe proiecte care au şi fost aprobate pentru modernizarea drumurilor comunale sau agricole. Vorbim aici de un proiect în valoare de un milion de euro care vizează asfaltarea drumului dintre Mocod-Mogoşeni, Floreşti şi Tăure, pe o lungime de 7, 5 kilometri. De asemenea, s-a obţinut finanţare pentru modernizarea a 12,5 kilometri de drum agricol, proiect în valoare de un milion de euro, ambele cu finanţare europeană prin PNDR 2014-2020. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale a fost aprobat un proiect care are ca obiect asfaltarea a 10 kilometri de străzi în Mititei, Nimigea de Sus şi Mocod. Odată cu implementarea acestui proiect, 98% din străzile comunei vor fi asfaltate.
În ceea ce priveşte reţeaua de apă şi canalizare, aceasta există în şapte din cele opt sate ale comunei, urmând ca odată cu demararea etapei a doua a Master Planului judeţean să beneficieze şi satul Mititei de apă curentă.
O altă dorinţă a edilului din Nimigea este construirea în cel mai scurt timp a unei capele mortuare multiconfesionale. Aceasta este posibilă datorită unui proiect realizat prin GAL Ţara Năsăudului, având o valoare de 100.00 de euro.
Mircea Runcan spune că indiferent de greutăţile cu care se confruntă o comunitate, dacă există bunavoinţă şi dragoste pentru satul tău orice se poate realiza, chiar dacă e nevoie de timp şi multa muncă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5