“Mitingul” prozelor lui Icu Crăciun

Apariţia volumului “Mitingul”, la Editura Grinta din Cluj-Napoca, cu 11 proze semnate de Icu Crăciun ne face, din capul locului, să afirmăm că avem de-a face cu unul dintre cei mai harnici scriitori ai judeţului, care a publicat în 2008 nu mai puţin de trei cărţi, a patra fiind dăruită acum cititorilor. Volumul debutează în forţă cu proza “Mitingul”, în care avem de-a face cu revolta oamenilor nemulţumiţi de sistem, într-o relatare în care ne regăsim cu toţii, pentru că, nu-i aşa, meandrele administraţiei ne acaparează pe toţi. Mergem mai departe cu “Trei călători” – Vuştea, Voroiu şi Mandiru, care o iau din Gara Becleanului pe jos spre Dej, din conversaţie în conversaţie ajungând la Cuzdrioara unde pământul se surpă, iar “sărutul fatal al morţii nu-i mai ocolise”. Interesant acest drum al morţii în care fiecare îşi deschide sufletul la fel ca în “Bine şi Rău”, unde Rozalia se căsătoreşte cu Pompei doar “să aibă cu cine merge la nunţi şi să ştie lumea că este căsătorită”. Poveşti, vorbe de clacă, întâmplări tragice sunt înjghebate rapid de pasagerii cu poftă de vorbă din trenul ce mergea spre Cluj. Ca un dat, şi aici apare tragicul “o mână nervoasă” de pe coasta dealului aruncând cu un bolovan în tren, lovind ochiul stâng al Lucicăi. În “Pretext de divorţ” aflăm că d-na Livia “nu mai merge de peste 10 ani la biserică, de când au început madamele să facă parada modei cu haine mereu noi”, şi asta nu pentru că nu ar avea haine, dar nu vrea să se ţină cu pasul. Leon, este pensionat şi se pare că s-a ajuns la un impas în care fiecare îşi vede de treaba lui, soţul “căutând prin cratiţe fără să mogorescă ceva”. Acestuia îi vine ideea de a divorţa şi a se căsători din nou, după o perioadă pentru a aduna bani la nuntă. “Câştigul ar fi tentant, gândi nevasta furată de vise, însă “cu faţa luminată ca un om sărit de pe fix”, soţul îi zâmbeşte şi îi spune că a fost doar o glumă. În “Bau-Bau” avem o lecţie de viaţă, Anisia Pop, mama elevului Mitruţ, crescându-şi singură copilul, în lipsa soţului plecat în Italia, are de-a face cu dirigintele Marin, care-şi petrece viaţa în barul Lenuţei. Acesta, după o şedinţă, îi propune direct mamei o partidă “incendiară”, iar aceasta acceptă să se întâlnească la ea acasă. Ajuns la apartamentul doamnei, aceasta îl invită să meargă în dormitor, să se dezbrace, după care vine de mână cu Mitruţ în uşă şi îi spune: “Ia aminte!, dacă nu mănânci, ajungi… ca domnul diriginte”. O pildă pentru cei care râvnesc la ce nu este al lor. La “Clubul de duminică” este citită o conferinţă despre poeţi “cu glasul modulat în inflexiuni adaptate scenei şi publicului”, cerându-i-se publicului să nu stea să-i vadă pe aceştia. “Scaunul” prezintă “obiectul” râvnit în aceste momente de atâţia demnitari, însă într-o altă postură în care înfrumuseţa camera copilăriei. “Întoarcerea lui Ulise” este proza forte a cărţii, Ştefan Rognean din Nimigea şi Filip Jurjuţ fiind prizonieri 10 ani în pustietatea Siberiei în partea de nord a Iakuţiei. Sufletul vânat al celor doi este plin de durere, fostul învăţător fiind aşteptat acasă de soţia Emilia şi de copil. Sfâşietor este drumul reîntoarcerii din Bratsk, de unde porniseră primăvara şi ajunseră la destinaţie în plin miez de toamnă rece şi tristă, într-o ţară în care colectivizarea lua locul proprietăţii. Soldatul pierdut este privit ca o stafie la reîntoarcere, însă lucrurile reintră în normal până în momentul în care surprinde fapte ruşinoase între soţie şi camaradul de luptă. Tulburătoare momentele în care Odiseea încă nu se împlinise. “Butucul” vorbeşte despre drumul iniţierii, dar şi drumul sănătăţii, iar “Omul care l-a împuşcat pe Dumnezeu” descrie dragostea văzută prin ochiul soldarului Radu Felecan, care suferă atât de mult încât nu-i mai pasă că este “condamnat la 12 ani de închisoare” pe nedrept. Şi, ca un bonus, cartea se încheie cu proza “Darul”, în care Liviu Jarda are o iubire neîmpărtăşită din partea Mirelei Pop. Se căsătoreşte, în cele din urmă, însă nu-l uită pe Dinu Hustup, cel care i-a luat iubirea şi se răzbună. În momentul în care acesta trimite 10.000 euro soţiei aflată acasă, Liviu îi spune acestuia că are “ciroză la ficat” şi că e dispus să-i dea o sumă mare dacă va accepta o noapte de iubire. Femeia acceptă, însă la final Liviu întoarce spatele şi “zise străin: ştii, de fapt, banii aceştia ţi i-a trimis Dinu”. Cartea este un cumul al pildelor desprinse de Icu Crăciun şi date mai departe într-o haină de sărbătoare ca o adevărată învăţătură pentru noi.