Mitropolitul Andrei, în Marțea Luminată, la Beclean

“Luați de valurile lumii, adeseori ni se pare că suntem singuri, că suntem abandonați, că suntem ai nimănui. Unde ne deschide El ochii ca să știm că nu suntem ai nimănui, că El este pururi cu noi până la sfârșitul veacurilor? Aici, la Sfânta Liturghie ”; “Aici ni se deschid ochii, aici El sub chipul pâinii și al vinului ni se dă nouă, credincioșilor. E o modalitate de a-L experimenta, de a-L vedea, de a fi împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.” – așa a sunat în a treia zi de Paști cuvântul de învățătură creștinească rostit în cadrul Liturghiei Arhierești de către Înalt Prea Sfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, din impresionanta incintă a bisericii purtând hramul “Sfântului Apostol Andrei”, în parcul central al orașului Beclean.
Învierea Domnului celebrată anul acesta pentru prima oară la acest lăcaș de cult a avut parte în Marțea Luminată de participarea ierarhului, alături de care au slujit protopopul Doru Zinveliu și un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor adunați în număr impresionant. Oficialitățile de nivel local și județean le-au aparținut președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, primarului Nicolae Moldovan și deputatului Daniel Suciu.
Taina Euharistiei (act celebrat de preoți la altar, care repetă Cina cea de Taină din preziua condamnării și crucificării lui Isus, reamintind sacrificiul suprem a lui Lui spre mântuirea lumii) se regăsește și în centrul episodului descris de Evanghelistul Luca, în pericopa evanghelică din a treia de Paști, numită și Marțea Albă.
Biserica ortodoxă din centrul orașului de pe Someș, purtând hramul “Sfântului Apostol Andrei”, s-a înălțat începând cu anul 1998 și a fost sfințită în 17 august 2013, de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Piatra de temelie a fost pusă de Mitropolitul Bartolomeu, în 1995.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5