Mitropolitul Andrei şi Petrică Moise, alături de şefi de instituţii, primari, parlamentari, la Bistriţa, împreună, pentru tradiţii

Bistriţa a găzduit prima ediţie a Colocviului Valori ale satului tradiţional aduse în zilele noastre, sub egida Radio Someş şi a Centrului Judeţean pentru Cultură. Evenimentul a debutat prin cuvântul Mitropolitului Andrei, care a vorbit despre secerători şi frumuseţea satului transilvan cu muşcate la fereastră, recitând o poezie de Ion Alexandru.
În cuvântul său, managerul Radio Someş, Traian Ogâgău, a vorbit despre rolul pe care îl ocupă promovarea tradiţiilor în grila postului, despre faptul că această instituţie media a fost înfiinţată din drag pentru satul românesc.
Au avut apoi intervenţii legate de tradiţii, în ordinea vorbirii Alexandru Uiuiu-directorul Direcţiei pentru Cultură, etnologul Menuţ Maximinian, managerii CJC-Gavril Ţărmure, Complexului Muzeal-Alexandru Gavrilaş, al Bibliotecii Judeţene-Ioan Pintea, prefectul Ioan Ţintean. S-a vorbit despre vatra satului străbun, aducându-se laudă ţăranului nostru.
"Ţăranul autentic nu mai există, a fost distrus. L-am transformat în negustor. Tatăl nostru a fost talpa ţării, iar satul ţara. Astăzi ţara îşi plânge satul ca vatră. Nu ne-am depărtat niciodată de sat oricâtă şcoală am făcut. Eu trăiesc de 65 de ani la sat, l-am admirat pe ţăran. Astăzi nu îl mai găsim la fel ca altădată" a spus protopopul ortodox de Năsăud, Ioan Dâmbu.
Cireaşa de pe tort a constituit-o prezenţa celebrului interpret, din Banat, Petrică Moise, cu cântece frumoase acompaniate de Virtuozii Banatului şi fraţii Vincu. Au intrat în scenă şi colegii bistriţeni Ioan Lazăr, Petre Petruse şi Alexandru Căpitan.
Au fost prezenţi deputaţii Doina Pană, Daniel Suciu, Ioan Deneş, primarul Becleanului-Nicu Moldovan, vicepreiamrul Bistriţei-George Avram, primari, şefi de instituţii, printre care Ani Bob-AJPIS, Nelu Turc-Registrul comerţului, protopopii ortodocşi de Bistriţa-Alexandru Vidican, Beclean-Ioan Zimveliu, protopopii greco-catolici de Bistriţa- Ioan Frişan şi Rodna, preoţi, Bogdan Ivan-purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean ş.a. manifestarea a fost prezentată de Iulia Terea.
Dacă ne uităm tradiţiile, uităm de unde am plecat. Felicitări organiazatorilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5