Mitropolitul Clujului, la hramul Mănăstirii Cormaia. Crucea Transilvană pentru Ioan Negruşier

radiorenasterea.ro

Hramul Mănăstirii Cormaia a fost sărbătorit marți,  de praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. La slujbele de hram  au  luat parte numeroși credincioși, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, deputatul Daniel Suciu,  și preoți din localitățile învecinate mănăstirii.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un ales sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, și  protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, pe altarul de vară al mănăstirii, situat în apropierea bisericuței de lemn. Mănăstirea are în componență și o biserică de zid ce poartă hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și care a fost sfințită anul  trecut.

În cadrul cuvântului de învățătură  Înaltpreasfintitul Părinte Andrei le-a vorbit credincioșilor despre întreita misiune a Sfântului Ioan Botezătorul, aceea de Prooroc, Apostol şi Mucenic.

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului le-a mulțumit tuturor celor care au fost prezenți la hramul mănăstirii Cormaia, felicitând obștea monahală și pe toți cei care s-au implicat în buna desfășurare a praznicului. De asemenea, a binecuvântat noua clădire a obştii monahale, care cuprinde o trapeză şi chilii pentru viețuitoarele de aici și a conferit distincția „Crucea Transilvană” domnului Ioan Negrușier, cea mai înaltă distincţie oferită de Mitropolia Clujului, acordată pentru sprijinul dat Bisericii şi comunităţii. Totodată, ierarhul a înmânat diplome de aleasă cinstire celor care sprijină aşezământul monahal.

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid ce poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în anul 1636 de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest locaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar în 2014 pictura a fost restaurată integral.

Acum doi ani, mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de Sîngeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului ierarh Nectarie din Eghina. Mănăstirea de maici este condusă de stareța Ecaterina Ghiran și îl are ca duhovnic pe părintele Nicodim Sângeorzan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]