Mobilier şcolar de peste 400.000 lei pentru elevii din clasele pregătitoare

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a repartizat suma de 431.800 lei pentru dotarea cu mobilier şcolar a claselor pregătitoare din unităţile de învăţământ din Bistriţa-Năsăud. Suma a fost calculată având în vedere numărul estimat de elevi înscrişi – 2.159 - în judeţul nostru, pentru fiecare elev fiind disponibili câte 200 lei.
În fapt, cu aceşti bani se vor achiziţiona scaune şi pupitre reglabile, până la data de 1 septembrie 2012. În judeţul nostru, cei mai mulţi copii înscrişi în clasele pregătitoare sunt la Şcoala Generală nr. 1 din Bistriţa (106 elevi), Şcoala Generală „Artemiu Publiu Alexi” (100 elevi), Şcoala Generală „Ştefan cel Mare” (84 elevi), Şcoala Generală „Avram Iancu” (82 elevi) şi Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” (81 elevi). La polul opus, sunt unităţi şcolare din Milaş, Viţa, Ciceu Mihăieşti, Runcu Salvei etc.
Achiziţia se va realiza de către unităţile şcolare de stat cu personalitate juridică, sumele urmând să fie decontate după ce mobilierul va fi livrat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5