Monahul Iosif – pilduitor ostenitor pentru dragostea lui Hristos şi Dumnezu

Bisericile şi mănăstirile noastre creştin-ortodoxe au constitituit şi constituie din totdeauna nu numai aşezăminte de rugăciune, de reculegere şi întremare sufletească, dar şi centre de păstrare, apărare şi promovare a limbii, istoriei, culturii şi spiritualităţii neamului nostru românesc. Dovezi dintre cele mai edificatoare se regăsesc şi în zona natală a Văii Bârgăului, însă constrângerile impuse de spaţiul tipografic limitat nu ne permit să ne referim decât la una dintre acestea, ce ni se pare a fi mai semnificativă şi anume la manuscrisul întitulat ” Tetraevangheliarul slavo-român “ de la Rusu Bârgăului. Acesta a fost realizat de ” părintele Mihail şi soţia sa Tecla pentru păcatele sufletelor lor. A scris cartea aceasta în Bârgău ( Bârgăul din Jos – n.n.), în biserică, popa, spre sănătatea trupului său şi mântuirea sufletului. A scris cartea în anul 7019 ( 1511 – n.n.)......8 săptămâni, 4 zile, Sfântul Gheorghe, miercuri după Sfintele Paşti“.

A fost legat a doua oară, în anul 1661, după cum se precizează într-o însemnare marginală: ” Făcutu-s-au rugă şi pomană Popa Gavril din Bârgău şi au legat această carte şi iar au lăsat să fie în besearecă cu hramul Uspenii, la besearica din gios în Bârgău, unde-i hramul Uspenii, unde o fost dat şi mai di demult moşul lor, popa Mihul, iar cine o va scoate din besearecă afară fără blagoslovenie di la prinţ sau o va fura, unul ca acela să fie procleat şi tricleat şi să fie afurisit di 318 oteţ svinţii părinţi din Nikai şi de domnul să nu fie neertat în veaci şi de maica precistă şi de 12 apostoli şi de toţi svinţii să fie neertat în veaci. Şi s-au legat în zilele craiului Kimini Ianoş ( Kemeny Ianoş – n.n.) şi episcop au fost pre nume Sava şi Mitropolit a toată Ţara Ardealului şi a Maramureşului. Văleat 7169 ( 1661 – n.n.). A et roj ( detstva) H ( ri)st (e) va........şi au dat meşterului dreptu cât o au legat doi nasturi di argint. Pis Ion Diac ot Bidiu“.

În aceste condiţii, nu surprinde pe nimeni faptul că descendenţii celor din Bârgău în general şi din Joseni, în special, şi-au manifestat din totdeauna dorinţa şi disponibilitatea de a deveni slujitori ai bisericii şi ai credinţei noastre creştin ortodoxe ori de a îmbrăca rasa monahală. În unele cazuri, cum e cel al familiei Buzdug existând chiar o tradiţie ce se întinde pe parcursul a mai bine de un secol, printre reprezentanţii săi de seamă numărându-se: părintele protopop Ioan Buzdug, părintele Leon Buzdug, părintele Ioan Buzdug, Dr. Andrei Buzdug, fost profesor şi rector al Academiei Teologice Ortodoxe Cluj, arhidiaconul Liviu Buzdug şi alţii. Numai în ultimii ani, Joseniul a dat bisericii noastre naţionale unsprezece slujitori dintre cei mai apreciaţi precum: părintele profesor Simion Cristea, părintele profesor Nicu Liuţă, de la Seminarul Teologic Ortodox Român Cluj-Napoca, părintele iconom stavrofor Ioan Jauca, preacucernicul părinte paroh Ioan Platon, preacucernicul părinte paroh Ciprian Rusu, Drd. Cristian-Iulian Ciobanu, în prezent aflat la doctorat la Universitatea Aristotelios din Salonic-Grecia, Grigore Mănarcă, absolvent al Facultăţii de teologie ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca – Secţia teologie pastorală, profesor de religie la Şcoala generală Tiha Bârgăului şi cei trecuţi în lumea celor veşnice: părintele iconom iconom stavrofor Eugen Trif, părintele Teodor Cordovan, părintele Mircea Deac şi părintele Vasile Mureşan.

Monahul Iosif, cu numele de mirean Ioan Badiu a fost cel de al doilea fiu din cei cinci copii - trei fraţi şi două surori - ai familiei Ioan şi Ioana Badiu, gospodari de frunte ai Joseniului şi ai Văii Bârgăului şi a văzut lumina zilei la 10 iulie 1929.

Pe tatăl său, cu acelaşi nume, îl regăsim, după cum confirmă o fotografie de acum aproape 100 ani, pe care cineva a notat Membrii Reprezentanţei şi Primăriei comunei Borgo Joseni, printre organizatorii locali implicaţi în pregătirea măreţului act de la Alba Iulia, ce avea să ducă la 01 Decembrie 1918 la Unirea Transilvaniei cu Patria mamă ( rândul 2, poziţia 6). În compania sa îi regăsim în rândul de sus: - Someşan Eremie, Hogiu Vasile, Cordovan Nicolae, Pahone Simion învăţător, Luncan Alexandru, Ţarcă Dănilă, Andreica Th., Lucuţa Toader, iar în rândul de jos - Parasca Nicolae, notar pensionat, Pic Vasile, subprimar, Pahone Zaharie, primar, Leon Buzdug, paroh, Borbely Miklos, notar cercual, Şut Dănilă, cassar şi senator şi Hogiu T. Vasile, senator. De menţionat e faptul că învăţătorul Simion Pahone şi viitorul primar Alexandru Luncan, ( rândul 2, poziţiile 4 şi 5 ), cărora li s-a alăturat Dr. Andrei Buzdug, la 15/28 noiembrie 1918, li s-au acordat crediţionale, adică împuterniciri speciale în baza cărora au reprezentat comuna Josenii Bârgăului la Marea Adunare de la 01 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Educaţia dobândită în cele trei entităţi de bază ale comunităţii locale - familia, şcoala şi biserica – pe fondul temperamentului şi caracterului său introvertit, predispus spre reflecţie şi meditaţie l-au determinat pe viitorul monah să ia decizia să-şi consacre încă din fragedă pruncie întreaga sa viaţă lui D-zeu, rugăciunii, contemplaţiei şi ascezei. Vremurile şi situaţia politică, economică şi socială deosebit de tensionate i-au fost, însă potrivnice. La vârsta de 11 ani i-a fost dat să asiste la actul samavolnic prin care o parte a teritoriului naţional din care făcea parte şi Valea Bârgăului a fost cedat puterii de ocupaţie vremelnice, iar situaţia s-a înrăutăţit şi tensionat continuu. Cel mai şocant eveniment l-a constituit pentru micuţul josenar arestarea şi condamnarea la 12 iunie 1942 a părintelui Ioan Buzdug la doi ani închisoare pentru infracţiunea de ofensă adusă puterii de ocupaţie întrucât într-o împrejurare i-a atras atenţia unui localnic că: ” a devenit prea slugarnic !“, iar la motivaţia acestuia că: „ speră că astfel va obţine o subvenţie financiară, care îi va permite să-şi materializeze o mai veche iniţiativă în domeniul economic”, i-a recomandat “ să nu-şi facă iluzii pentru că s-ar putea să se aleagă cu totul altceva, eventual cu….. nişte păduchi ! “.

În lipsa părintelui sufletesc, viitorul monah a găsit mângâiere şi alinare în slujbele şi serviciile oficiate de suplinitorul acestuia, părintele paroh Augustin Pop, de la Mijloceni, în sfaturile şi îndrumările părinteşti ale acestuia. În situaţia insuportabilă creată acesta a înţeles că e de datoria lui să-şi facă mai mult prezenţa în rândul josenarilor, să le ridice moralul, să le sădească şi întărească încrederea şi speranţa într-o evoluţie viitoare mai favorabilă. Aşa se explică organizarea şi la Joseni a unui cor mixt similar celui existent în parohia de la Mijloceni, implicarea în înzestrarea lăcaşului de cult şi în general în întreaga activitate a comunităţii de aici.

Corul de la Josenii Bârgăului organizat şi condus de părintele

Pop Augustin, 22 august 1943 ( foto din colecţia familiei Nicolae Trif )

Drama localnicilor nu s-a încheiat aici pentru că au avut parte în continuare de noi acte şi acţiuni dintre cele mai agasante. Astfel, din primăvara şi până în toamna anului 1944 au avut ca oaspete nedorit o subunitate militară, ce a fost dislocată la Joseni. O parte din efective s-a instalat chiar la familia Badiu Ioan, iar celelalte la ” Diacul“, respectiv la familia Hogiu T. Vasile de vis-a-vis, unde funcţiona şi bucătăria de campanie precum şi la alte familii, unde au instalat paturi suprapuse, iar practic s-au înstăpânit pe casele oamenilor, care s-au văzut nevoiţi să suporte nu numai umilinţa de a-şi vedea teritoriul strămoşesc ocupat, dar şi zăngătul armelor şi imixtiunile în intimitatea vieţii lor de zi cu zi. Odată cu începerea operaţiunilor militare pentru eliberarea Ardealului şi-a luat tălpăşiţa, dar nu peste multă vreme au apărut noi ”oaspeţi “, care au început să efectueze percheziţii pentru a stabili ” dacă nu cumva li se acordă ocrotire unor elemente sau dispozitive de luptă ale foştilor ocupanţi !“.

Încheierea războiului nu avea să schimbe prea mult situaţia întrucât odată cu deteriorarea vieţii economice şi sociale sunt adoptate măsuri, care aveau să obstrucţioneze şi să năruie orice şanse de accedere a tânărului josenar într-un aşezământ de cult monahal. Conform politicii oficiale a vremii mănăstirile trebuiau să devină muzee, puncte turistice sau azile de bătrâni, iar drept urmare, în anul 1959, au fost scoşi forţat din mănăstiri mii de călugări şi călugăriţe sub vârsta de 50 ani, ori în aceste condiţii să ceri să fi primit într-o mănăstire devenise aproape un non-sens pentru că în mod evident şansele erau nule.

Instalarea în funcţie a părintelui paroh Simion Nicolae (1963 – 1997), o adevărată somitate a sufletelor, un slujitor cu experienţă şi o pregătire excepţională, de o mare probitate morală şi profesională a fost receptată de comunitate şi viitorul monah ca o adevărată binefacere, mai ales că venea după necazurile predecesorilor, respectiv a părintelui Ioan Buzdug (1928-1953), provocate de privarea de libertate şi cea a părintelui Vasile Deac ( 1953-1963), a cărei activitate a fost marcată de o grea suferinţă, care în final avea să-i aducă sfârşitul. Nu întâmplător oricând considera că prezenţa sa e necesară, viitorul monah suspenda orice treburi lăsând chiar şi fânul nestrâns în Holog sau în alte puncte de hotar spre disperarea fratelui său Toderică, care se temea că o să vină ploaia şi o să-i producă pagube şi pe care îl consola de fiecare dată: ” lasă frate, fiindcă cine îl udă îl şi uscă ! “ şi venea să-l ajute pe bunul părinte la slujbă ori în oficierea altor acte de cult.

În sărbători se alătura grupurilor de pelerini formate de regulă din credincioase precum: Jauca Ioana, Mănarcă Raveca, Mănarcă Maria, Cormoş Raveca, Bruj Elena, Jauca Mariana, Pop Eugenia, Sorcean Ana, Someşan Florica, Trif Minodora sau regretatele Bruj Reghina, Trif Floarea sau Cristea Floarea, care în pelerinajele lor ajungeau la mănăstirile şi schiturile din judeţele Suceava şi Neamţ ori mai departe, unde au început să se facă cunoscuţi fiind trataţi cu o deosebită deferenţă. Părintele Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria într-o împrejurare şi-a exprimat chiar satisfacţia că îi are ca oaspeţi pentru a.................. douăzecea oră !, iar alţi monahi le-au atribuit din respect şi admiraţie denumirea de ” Mesagerele Ardealului “ fiind primiţi de fiecare dată cu nespusă bucurie, probabil şi pentru că de primele lor descinderi coincideau cu debutul primăverii şi reîntoarcerea naturii la viaţă. Peste tot viitorul monah îngenunchea şi se ruga cu o deosebită pioşenie uneori zeci de ore în şir, uitând întrutotul de propria-i persoană, stârnind de fiecare dată admiraţie şi respect.

De Sfânta Maria parcurgea desculţ pe drumuri de macadam distanţa de peste 100 Km dintre Josenii Bârgăului şi Mănăstirea Nicula, uneori ajungând la destinaţie cu picioarele însângerate. Acolo înconjura de fiecare dată în coate şi genunchi mănăstirea, după care îşi petrecea toată vremea în rugăciune.

În anul 1983, socotind că şi-a onorat principalele obligaţii faţă de comunitate şi familie a decis să doneze întreaga sa avere rudelor, mai ales nepoţilor săi de soră Traian şi Ionică, de care s-a simţit mai ataşat şi să mai facă încă un demers pentru accederea sa într-un lăcaş de cult monahal, mai ales că de acum avea de partea sa două atuuri deosebit de importante: vârsta de peste 50 ani şi recomandările deosebit de favorabile primite din partea părintelui locului Simion Nicolae. Spre marea sa bucurie, la 25 martie 1983, a fost primit la Mănăstirea ” Adormirea Maicii Domnului “ de la Nicula, unde după tunderea în monahism a primit numele de Monahul Iosif. Aici s-a dovedit a fi pilduitor întru toate, răbdător în ispite, râvnitor în dobândirea veşnicelor bunătăţi. Citea zilnic Psaltirea pe care o cunoştea pe de rost. Impresiona pe ceilalţi vieţuitori prin cunoştinţele sale vaste despre sfinţii bisericii noastre naţionale şi mai ales prin ascetismul şi viaţa plină de chinovie pe care şi-a autoimpus-o şi de la care nu se abătea niciodată. O dovadă în acest sens o constituie faptul că în cei aproape 30 ani petrecuţi la mănăstire n-a consumat decât o singură dată carne, iar aceasta s-a întâmplat într-una din ultimele zile de viaţă, când la recomandare i s-au pregătit nişte preparate speciale care conţineau carne. În fiecare an în prima săptămână a postului mare nu consuma deloc alimente şi nici nu bea apă.

La Mănăstirea ” Adormirea Maicii Domnului “ de la Nicula s-a bucurat de respectul, preţuirea şi consideraţie unanimă a fraţilor mai tineri precum părintele Paise Paşcu duhovnicul Mănăstirii ” Sfântul Ierarh Spiridon “ Strâmba, părintele Gavril Horţ, duhovnicul Mănăstirii ” Naşterea Maicii Domnului“ Piatra Fântânele, părintele Teofil, duhovnicul Mănăstirii ”Izvorul Tămădurii“ Salva şi celorlalţi vieţuitori, toţi oameni deosebiţi cu o pregătire teologică dintre cele mai alese.

L-am reîntâlnit la Bistriţa cu vreun an înainte de a trece la Domnul, unde îl adusese probabil premoniţia şi dorinţa ardentă de a nu lăsa nişte treburi nerezolvate. Am avut impresia că am în faţă nu pe fostul fiu de ţărani de la Joseni, crescut în greutăţi, ostenitor perseverent intru Hristos şi Dumnezeu, ci un adevărat sfânt. După o viaţă de trăire creştinească în post şi rugăciune departe de încercările şi ispitele lumeşti am constatat că suferise un adevărat proces de sublimare, de înnobilare, ceea ce m-a determinat să zic : iată ceea mai concretă dovadă a faptului că şi omul simplu poate deveni o valoare, o personalitate prin crezul, prin năzunţele şi scopul său în viaţă, prin simplitatea, inocenţa, puritatea, nobleţea, altruismul şi bunătatea sa cu totul aparte.

La începutul Postului Mare din 2009 am aflat cu regret că vrednicul monah şi-a dat sufletul în mâinile Creatorului, în cel de-al 80-lea său an al vieţii, slujba de înmormântare fiind oficiată într-o superbă zi de duminică de Preasfinţia Sa Episcopul-vicar Vasile Someşanul de la Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului. Trupul său şi-a găsit odihnă în cimitirul Mănăstirii ” Adormirea Maicii Domnului “ de la Nicula, însă faptele şi viaţa sa exemplare au rămas pentru totdeauna întipărite în inimile şi sufletele nu numai a celor de la Joseni şi Valea Bârgăului ci şi a zecilor şi sutelor de pelerini, care l-au cunoscut şi care în fiecare an ţin să se reculeagă la mormântul său şi să se roage aşa cum o facem şi noi ca Bunul D-zeu să-l ierte şi să-l odihnească în linişte şi pace !.

Comentarii

19/04/11 23:47
Vizitator Rodic...

Parintele Iosif a fost pentru mine un adevarat Sfant al zilelor noastre.Eu sant deoparte de tara, dar de aici din strainatate nu e zi lasata de Dumnezeu sa nu il pomenesc in rugaciuni. El mi-a fost si un drag prieten ii ziceam Ticu. Imi canta cu mare drag pricesne minunate din partea Bargaului inchinate Maicii Domnului si Domnului Hristos. Avea o mare evlavie la Sfintele icoane si dimineata cind intra in Sfanta biserica de la Manastirea Nicula se inchina cu inchinaciune adinca si incepea sa aprinda lumanarile pe care le inchina la fiecare icoana cu adanca evlavie .Ma rog Lui Dumnezeu ca prin mijlocirea rugaciunilor parinteleui sa ma duca si pe mine la odihna vesnica, acolo unde el odihneste cu sfintii sufletul sau.In veci pomenirea lui.Rodica Iuliana Pop de la Gherla plecata de 10 ani in Spania.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]