MONUMENTUL PENTRU CEI FĂRĂ NUME

Mie, 05/23/2012 - 11:25

View the full image

Stâlpul acesta, Coloana Memoriei Vii, Lumânarea dialogului înflăcărat cu eternitatea, reprezintă semnul închinat de noi cei de astăzi pentru cei neştiuţi şi uitaţi şi pierduţi în lutul orb şi risipiţi prin veacuri, dar care au fost sarea pământului şi care au purtat pe umerii lor binele lumii. Cred că nu e nimeni dintre noi care să nu fi cunoscut asemenea oameni. Înmulţindu-i cu numărul incalculabil al generaţiilor, să-i celebrăm o clipă, aici şi acum, în zarva plină de nume a istoriei. În ei se întrupează acea parte a speciei graţie căreia omenirea are totuşi chip omenesc şi a dăinuit în ciuda crâncenelor ei cusururi. Am putea să-i numim buni prin natură sau, dacă vreţi, buni pentru că aşa i-a lăsat Dumnezeu printre noi. Ei – eroii – nu trebuie neapărat gândiţi în funcţie de anumite crezuri, coduri morale sau legi; ei trebuie înţeleşi în spontaneitatea din adânc a bunătăţii lor care poate fi chiar cinste sau răbdare, dreptate, smerenie, îndurare sau curaj, dăruire, necruţare de sine, chezăşia cuvântului dat, devotament, fidelitate şi onoare, dârzenie şi jertfă, încredere, bucurie, iubire şi har.
E întruchipată în acest Stâlp, Coloană, Lumânare, o exemplaritate inefabilă.
Pe această Coloană, Mircea Spătaru a însemnat numele celor care au purtat lumea, sarea pământului, sămânţa şi roada ascunsă a lui.
Mircea Spătaru, marele artist al acestor vremuri şi demult urmaş al lui Constantin Brâncuşi, a încrustat în cea din urmă operă a vieţii sale care, iată, „veghează” şi „priveghează” în acest oraş ardelean, numele celor care din sinele lor şi de-a lungul neîncetatei pătimiri au păstrat sensul august al umanului.
Lucrarea de la Bistriţa a lui Mircea Spătaru se adaugă altor capodopere ale sale care i-au întruchipat, slujindu-le memoria, pe Nicolae Bălcescu şi pe Iuliu Maniu.

Oliv Mircea

Comentarii

23/05/12 14:46

vizitator

"Sula si Prefectura" - un monument fara monumentalitate, amplasat total aiurea, intr-o curba fara vizibilitate, cu pretul demolarii si aruncarii la gunoi a statuii domnitorului Petru Rares, care da si numele pietei. Lasand la o parte controversele privind forma si amplasarea langa prefectura (de parca nu era alt loc in tot orasul) un astfel de monument prin dimensiune si forma se cere amplasat intr-un spatiu de dimensiuni generoase cu o buna vizibilitate care sa-l puna in valoare. De asemenea, monumentul se preteaza la amplasarea pe axul unei largi artere de circulatie, bunaoara in rondul unui sens giratoriu (vezi Coloana infinitului de la Tg. Jiu). Din acest punct de vedere un loc mult mai potrivit ar fi fost Piata Eminescu unde nu exista nici o lucrare monumentala de for public si care prin dimensiunile generoase oferea posibilitatea sa se amenajeze o alee a eroilor care sa primeasca in centrul ei monumentul. Aceasta alee pavata cu marmura sau granit in culori sobre, flancata pe margini cu corpuri de iluminat tot in forma de lumanare, ar fi creat un sentiment suplimentar de piosenie. In plus, Piata Eminescu se afla intre Catedrala Ortodoxa si Cimitirul Eroilor, sugerand o "Axa a Eroilor" alcatuita din traseele strazilor Odobescu, Garii si Tarpiului, amintind de inaugurarea Cimitirului Eroilor, cand, dupa sfanta liturghie de la Catedrala, a urmat o procesiune pe acest traseu, finalizata cu slujba de la cimitirul de pe Tarpiului.
Dupa nebunia mutarii statuilor facuta aiurea de Cretu (vezi Cuza in Piata Unirii de la 1918), ce mai conteaza inca o mutare de data asta inteligenta.
Revenind, monumentul pare neterminat si datorita faptului ca nu are un soclu. Cred ca niste arhitecti cu viziune ar putea contribui la o mai buna punere in valoare a monumentului.

24/05/12 12:16

Diogene

Cât de nedreaptă este viaţa! Comentariul are valoare de material jurnalistic, şi articolul la care e plasat materialul n-are nici una. Mai sunt multe de rectificat în lumea asta!