Moş Crăciun a ajuns mai devreme la copiii angajaţilor din Poliţia bistriţeană

         Moş Crăciun a venit la cei 310 copii ai angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Copiii, cu vârste de până la 14 ani, l-au primit pe Moş Crăciun cu mult entuziasm şi bucurie, unii au colindat, au recitat poezii, iar alţii i-au cântat moşului. Toţi au fost răsplătiţi, conform tradiţiei, cu cadouri.

        "De asemenea poliţiştii bistriţeni au fost colindaţi în aceste zile de mai multe grupuri de colindători. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost elevi şi studenţi de la unităţi de învăţământ, din municipiu şi judeţ, precum şi din alte judeţe. Colindătorii au fost primiţi la bradul frumos împodobit din incinta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.

Activităţile au fost organizate în parteneriat cu Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, Secţia Română, Regiunea Bistriţa-Năsăud, Consiliul Teritorial al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Asociaţia Sportivă Dinamo 6 Bistriţa, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual-Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi Sindicatul Poliţiştilor SED-LEX Bistriţa-Năsăud", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]