Multinaţionalele PIONEER şi CORTEVA, din nou la Bistriţa

Şi în actualul an, conducerea Filialei Bistriţa a S.C. REDOXIM S.R.L. Timişoara a invitat specialişti din partea celor mai renumite companii din lume la o nouă întâlnire cu fermieri conjudeţeni, specialişti de la Direcţia agricolă judeţeana, Oficiul de protecţia plantelor Bistriţa – Năsăud pentru a discuta împreună ce seminţe de porumb, floarea soarelui, lucerna etc. care să le cultive în noul an agricol, ce erbicide, fungicide, insecticide şi adjuvanţi se recomandă a fi utilizaţi în schemele tehnologice de producţie, astfel încât producţiile ce urmează a fi obţinute să fie tot mai profitabile.
    Din parte celor două companii au fost prezenţi la întâlnirea de la Bistriţa specialiştii Deliu Cristian, Jakab Arpad, Florin Mureşan şi Adriana Ardelean, care le-au vorbit celor prezenţi despre ce hibrizi de porumb recomanda a fi cultivaţi în judeţul nostru şi care să răspundă cel mai bine condiţiilor de climă şi sol, totodată să asigure producţii de peste 10 tone / hectar. Iată câţiva dintre aceştia (din categoria celor timpurii şi semitimpurii): P9415, P9911, P9757, P9241, P9874 etc., hibrizi ce pretind tehnologii de cultură medii, rezistenţi la secetă şi arşiţa, care se pot cultiva chiar şi pe unele soluri acide şi care tolerează densităţi superioare. Dintre hibrizii de floarea soarelui recomandaţi a se cultiva în actualul an agricol se detaşează P63LL06, P64LE99, P64LC108, P64LL129, P64LP130 şi alţii, ai căror seminţe au un conţinut de ulei foarte bun, rezistenţi la cele mai cunoscute boli (sclerotinia), dar şi la seceta din sol şi aer tot mai resimţită şi în judeţul nostru. La lucerna, cultura ce câştigă tot mai mult teren şi în judeţul nostru, specialiştii PIONEER şi CORTEVA recomanda hibrizii PR54V09, PR55V48 şi PR54Q14, care asigură anual 3 – 5 recolte, rezistenţi la nematozi, rezistenţi la iernare, calitate superioară a fanului şi indici ridicaţi referitori la conţinutul în proteină şi digestibilitate. În ceea ce priveşte substanţele utilizate în protecţia plantelor (erbicide) cei interesaţi pot alege: Arigo, Bizon, Pixxaro, Principal, Titus Plus etc. La fungicide: Curzate, Custodia, Karathae, dar şi „veteranul” Dithane M 45. Dintre insecticide fermierii pot alege: Inazuma, Lannate, Reldan, Runner şi Vydate. Fermierii care îşi aleg ca furnizori de seminţe şi substanţe de protecţia plantelor firmele amintite mai sus, pot obţine şi sprijin tehnologic din partea directorului de vânzări Cristian Deliu, respectiv promotorilor, ce urmează a se deplasa în judeţul nostru, la solicitarea fermierilor.

Vasile Tabără
Senior editor

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]