Municipalitatea intenţionează redistribuirea împrumutului de 40 de milioane de lei

La începutul anului trecut, Primăria Bistriţa a reuşit să contracteze un credit bancar în valoare de 40 milioane lei, aproape jumătate din sumă urmând să fie folosită pentru construirea pârtiei de schi din Complexul Wonderland.

Creditul a fost obţinut pe o perioadă de 10 ani, iar jumătate din sumă va merge pentru cofinanţarea unor proiecte europene, parcul industrial şi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, iar cealaltă jumătate va fi folosită pentru construirea pârtiei de schi şi pentru reabilitarea unui pod peste râul Bistriţa, numit Podul Berăriei. Împrumutul a fost obţinut de la banca Unicredit Ţiriac, iar costurile acestuia, respectiv dobânzile, se ridică la 10 milioane lei.

În urmă cu doi ani, Consiliul Local Bistriţa a adoptat o hotărâre vizând accesarea unui astfel de împrumut bancar în sumă de 40 milioane lei,cu o perioadă de rambursare de 25 de ani. Din suma totala de 40 milioane lei, 20 milioane lei au fost aprobate pentru finanţarea următoarelor obiective de investiţii cu finanţare europeană : Parc Industrial Bistriţa Sud – 10.000 mii lei; Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe Bistrita 1-3 –10.000 mii lei. Având in vedere economiile realizate la Parcul Industrial Bistriţa Sud, necesarul de cofinantare fiind de 6.700 mii lei şi necesitatea suplimentării de fonduri la obiectivul ,,Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe” şi faptul că au fost încheiate contractele de finanţare pentru obiectivele Bistriţa 4 şi 5, municipalitatea propune redistribuirea sumelor, astfel: 6.700 mii lei pentru Parcul Industrial Bistriţa Sud şi 13.300 mii lei pentru Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, Bistrita 1-5 – 13.300 mii lei.

Obiectivele de investiţii sunt prevăzute în bugetul municipiului Bistriţa pe anul 2015. Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în şedinţa ordinară de joi.

Primăria Bistriţa mai are de rambursat un credit în valoare de 35 milioane lei contractat în anul 2006, pe o perioadă de 20 ani, banii împrumutaţi la acea dată de fostul primar Vasile Moldovan fiind folosiţi pentru reabilitarea mai multor străzi din municipiu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]