Muntele, ca un „Axis Mundi”

Îl văd pe Liviu Păiuș așezat pe un podium înalt, la poalele Munților Rodnei, cu mâna dusă strașină la frunte, căutând în zarea Someșului Mare, până dincolo de Reteag, de unde Ion Pop Reteganul îl salută. La picioarele podiumului o tânără doinește, un flăcău cântă din fluier, o băbuță descântă, o nevastă dă cânepa prin meliță, o alta brodează pe o cătrință, un moș spune unui flăcăiaș o poveste, un bărbat deschide catalogul clasei, alături de un altul cu lămpașul de miner.
Și personajul nostru se întreabă, cu surâsul său cumpănit: Oare am scris destul despre ei, oare i-am cercetat cum se cuvine, oare mi-a scăpat ceva esențial din viața lor și a strămoșilor din această zonă?
Așa încât, pentru probitatea și hărnicia sa de cercetător în etnofolclorică, nu putea lipsi ( fie și numai ca director al Muzeului Etnografic și al Mineritului Rodnean) din sumarul volumului dedicat în 2015 septuagenarului prof. Gheorghe Marinescu.
Chiar din titlul excursului său se poate anticipa intenția sa de a creiona o sintagmă și perspectiva din care o face: „Țara Năsăudului - unitate și diversitate etnoculturală și folclorică”.
Ce rigoare indubitabilă are acest studiu, e edificator să înșirăm nume din bibliografia utilizată: Florian Porcius (din opera căruia avea să scoată, uluitor! cinci volume în același an – 2005), Lucian Blaga, Ovidiu Bîrlea, Iuliu Moisil, D. Murărașu, N. Pauleti, Virgil Șotropa, Adrian Onofreiu, Valeriu Șotropa, Mircea Mureșianu, Lazăr Ureche ș.a. Vorba cronicarului. „Se sparie gândul!”
Importantă, finalmente, e concluzia demersului cercetătorului rodnean, încercând, elegant, persuasiv, să potolească exaltarea celor (știm noi…) care sugerează (sau o spun în gura mare, cu un fel de patriotism local caraghios) că „Țara Năsăudului” este „un unicat etnocultural”. E potrivit a considera, admite Liviu Păiuș, „că ea formează un tot care are unele deosebiri, unele elemente specifice, date de condițiile de viață și de trecutul lui, dar care nu sunt altceva decât elementele care-l integrează întregului spațiu românesc.” Vorba latinului: „Dixi!”, iar noi adăugăm: Nu există contraargumente!
Mai deunăzi, făceam public o glumă: Acest spațiu mitico-religios, moral și estetic, cercetat de Liviu Păiuș ar trebui marcat printr-o placă prevenitoare pentru etnofolclorici: „Lasciate ogni speranza, voi ch,entrate”,
căci pe aici a trecut Liviu Păiuș!”.
Dar, tot nu se astâmpără: În subsolul unei pagini a acestui studiu ne „amenință” cu apariția curândă a unei lucrări exhaustive – „Folclorul Țării Năsăudului.”