A murit poetul Pompei Pop Măluţanu

Un telefon primit mă anunţă că luni dimineaţa, la răsăritul soarelui, a plecat dintre noi în ceruri poetul Pompei Pop Măluţanu. A fost unul dintre primii intelectuali ai Măluţului, devenind inginer, profesie pe care a slujit-o toată viaţa. Fire deosebit de sensibilă, inima i-a vibrat necontenit către satul natal. A scris poezii deosebit de sugestive pentru trăirile copilului plecat devreme de acasă. Volumul de poezii „Galaxia iubirii” denotă acea delicateţe şi sensibilitate pe care Pop Pompei le-a moştenit de la străbuni.

Pompei Pop Măluţanu a lui Petre a Tiocanului a fost una dintre conştiinţele foarte sensibile ale Măluţului. Plecat de timpuriu din sat, trăind departe de locul copilăriei, a rămas însă pentru totdeauna legat de obârşie şi se întorcea mereu prin scris, prin poezie, acolo, pe dealuri, la Râpă, pe Grigoroi, unde-şi cânta sensibil iubirea şi dragostea faţă de Măluţ. Era o fire sfioasă, versurile lui fac întoarcere în timp în vremea satului patriarhal, a petrecerilor de odinioară. Este autorul Imnului Măluţului, împreună cu alţi doi consăteni, şi din Bucureşti, unde a trăit până în ultimele clipe, nu şi-a uitat niciodată satul. Îmi amintesc cu câtă emoţie şi bucurie a primit, în vara acestui an, în Grădina lui Matei din Măluţ, cu prilejul Sărbătorii cireşelor, diploma de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru modul cum a dus faima satului în ţară şi dincolo de hotarele ei. Ce frumos spunea în „Chemare”: „Veniţi copii ai gliei cu lacrima brodată/ Sub pleoapa amintirii, duraţi-vă altar;/ Mai faceţi să tresalte din nou ca o răsplată,/ Dolina, Grigoroiul, Măluţul legendar”.

Traian Săsărman

Publicăm în memoria poetului două din frumoasele sale poezii,

Reîntoarcere

Mă reîntorc în satul meu – acasă

Aici mi-e seva, glia, rădăcina

Aici, sub Grigoroi lângă Dolina

Îmi pare viaţa mult mai luminoasă.

Zadarnic căutat-am fericirea

Şi a sufletului pace, liniştită

A fost doar amăgire şi ispită

Că în lume m-a-nsoţit neostoirea.

Nu ştiu de mi-a fost rău sau mi-a fost bine

Nici nu mă plâng că viaţa-a fost amară

Ci doar, că mi-a fost dor de ulicioară

Şi mi-era dor Măluţule de tine.

Am colindat cum soarta a fost aleasă

Pe uliţe străine asfaltate

Cu case mari, ba chiar şi cu palate

Dar nicăieri nu m-am simţit acasă.

Aici îmi este dealul şi pădurea

Aici mi-e câmpul, iarbă de mătase

Şi-a Someşului vaduri răcoroase

Aici mă cheamă dorul de aiurea.

Azi, Casa părintească nu mai este

Aşa cum am lăsat-o la plecare

Dar când mai trec pe uliţa cea mare

Îi desluşesc tristeţea din poveste.

Icoana Ei o mai păstrez pe-altarul

Poveştilor din frageda-mi pruncie,

Acolo te-am lăsat copilărie

Dar ţi-am purtat cu mine-abecedarul.

Măluţul în festin

În satul de sub Coastă umbrit de Grigoroi

La poalele Dolinei petrecerea e-n toi

Şi-a Someşului undă, cu şopotul domol,

Scăpată de sub Râpă, dă satului ocol;

Acesta e Măluţul, e locul minunat,

Unde străbunii gliei o vatră ne-au lăsat,

S-o preamărim în ode, în cântece şi vers,

Că-n Ea am prins viaţă şi zbor spre Univers!

Veniţi cu noi, prieteni, Măluţul e-n festin!

Să deşertăm în cinstea-i butoaiele cu vin,

Să curgă vinu-n valuri, vibreze struna-n cânt

Că la Măluţ, sub Coastă e raiul pe pământ.

Cuprins c-o-mbrăţişare de Someş şi de Deal

Măluţu-i un miracol, e arcul triumfal

Sub care măluţenii cu bucuria-n piept

Petrec cu voioşie şi cuget înţelept.

În vaduri, ape limpezi cu tresăriri vioi

Pornind de la Ruptură şi până la Căsoi

Ne poartă fala-n unde cu străluciri de foc

Să aibă măluţenii şi pace şi noroc.

De se strecoară-n suflet iubirea, cu-n fior

Ne potolim văpaia în cântece de dor

Şi-n desfătarea nopţii, spre zorile de zi

Să chefuim întruna până ce-om ameţi!

„Pat ne va fi pământul de regii lumii demn,

Ne-om înveli cu cerul şi-om adormi beţi lemn”

Că nu-i mai dulce somnul în aşternuturi moi,

Decât sub cerul liber, vegheaţi de Grigoroi!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]