Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

A N I V E R S A R E: Veronica Oşorheian – 70

 

 

            Colega noastră s-a născut în 7 martie 1949, în Leşu, Bistriţa-Năsăud şi trăieşte la Alba-Iulia. Este autoare a numeroase volume de versuri şi proză, unele scrise pentru copii, cu multă sensibilitate, precum şi a unor cărţi despre tradiţiile plaiurilor natale, niciodată uitate. Este membră a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi deţinătoarea unui premiu acordat de SSBN. „Răsunetul cultural” îi urează „La mulţi ani!” şi îi dedică această pagină.

 

 

 

 

Sărutul iernii

 

În cernerea sa,

albastra ninsoare

tăcere-mi agață de tâmple.

 

Se aprind bujorii

și obrazul mi-l spală

izvorul din lacrima cerului -

 

Mai cald decât iarna copilăriei,

mântuitor ca o rugăciune,

prelung ca o doină de dor

și veșnic ca numele Mamă.

 

Semn rural

 

Șiruri tăcute, anotimpuri la întâmplare

și o pădure de prapuri -

păstorii satului s-au dus la hodină.

 

Neînvinse de vreme -

Câteva lanțuri prinse în stâlpi

și cruci cu nume de dascăli și preoți.

 

Zale cotropite de rugină,

Nume nedeslușite –

Semn că neamul s-a stins.

 

Cei de rând - fără pretenții ...

Din cruci răsar copaci,

străjuiți de învălmășite păpădii,

ierburi tinere și părăluțe.

 

 

Sânul mamei

 

A pământ bogat și reavăn mirosea,

A pământ sfințit de raze învăpăiate

Și a rouă descântată-n vas de peruzea,

Pentru leacul suferințelor dintâi;

 

Mirosea și a tinere ierburi de leac

Strânse din adâncul adânc al pădurilor,

Și a mireasmă de roșie petală de mac

Scuturată în poala tăcutelor holde;

 

A pere coapte mirosea, a miez de nuci bătute,

A struguri busuioacă și proaspătă otavă

Cosită ș-adunată în doinele știute;

A holdă secerată și a pâine aburindă,

 

A busuioc, din struțul popii, mirosea,

A cald omăt ce înfășura întinsul,

În care sfântul bob de grâu se odihnea

În tihna pregătirii de nouă încolțire;

 

A liniște de prunc blagoslovit,

A rugăciuni și-a nopți cu lampa trasă,

A tânăr trup în lacrimă sfințit,

Când nu răzbea să curme întreaga suferință.

 

Cuibul cuvintelor

 

Păsări călătoare

se întorc la cuibul știut

și rânduiesc

culcușuri călduțe;

cumplite vijelii

prăpăd lăsară-n urmă;

 

Înaltul zbor

Se învață greu

și-anevoios e drumul

spre locul dorit.

 

Cuvintele, și ele,

au drumul lor în lume

și au, la fel, nevoie de un cuib –

să fie apărate de limba otrăvită

ce le pocește rostul,

întunecând lumina.

 

În gura Mamei,

Har capătă vorba,

culoare, limpezime

și neuitare.

 

Imagini regăsite

 

Cu pași osteniți,

străbat ocolul casei părintești;

Speranța s-a năruit;

 

Urzicile sunt cât pălantul;

țâțânile ruginite

îngână un tunet mânios;

 

Sub târnațul înverzit,

o secure zdrelită doarme

 în rumegușul putred;

 

Printre lespezile treptelor,

un cireș amar

urcă spre cer;

 

Pânzele de păianjeni

învăluie cuiburi

părăsite;

 

Liniștea grea

coboară încovoiată

pe treptele podului;

 

Gorunul ăsta

se bate cu timpul

și vremea i-a dat în pârg;

 

Ciutura a scăpat

din strânsoarea cercurilor;

Cumpăna țintește norii;

 

Cu ochi mirați,

oglinda apei îmi pune întrebări

la care nu știu să răspund.

 

 

Scrisoare pentru alt tărâm

 

Așa era odată;

 

Pământul lega căsătoriile –

de multe ori

între neamuri.

 

O copilă,

norocoasă (ziceau unii),

ademenită de

mingea motroșită

din păr de vacă și scuipat;

 

Pețitorul a fost ales -

nepot și el, din altă viță;

 

Abia venise din război

și-n pacea pusă,

nimeni nu credea;

 

Dacă rămân nemăritată?

Numai moșnegi tăcuți

ascultă poruncile,

lângă femei cernite -

 

a primit răspuns Frunzâla,

nevasta care gustase

din traiul amar;

 

Alesul nu era ca bradul,

dar cântec vrăjit știa fluierul,

când Mihăilaș îl punea la buze.

 

Muncă și gânduri,

în sărbători rugăciune

și piciorul pus în prag .

 

Copii au venit nechemați,

pe rând și perechi –

să joace după trișă,

până fierbe coleșa,

 

Cum au venit și

primele trei palme,

când pologeau;

 

Îndărătnicia în doi,

nu face casă bună

cu armonia;

 

Cămara și podul -

locul de jelanie

și de mărturisire –

 

Fără mâncare,

fără vorbă bună –

suferința să fie deplină;

 

Șireată, boala plănuia

boabe de rouă pe iarba

unui mormânt tânăr;

 

Iartă-l, mamă...

Întorși de la groapă,

l-am spovedit noi:

 

Popa Leonte ara cerul.

 

 

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]