Naşterea Maicii Domnului

„Măreşte suflete al meu pe Domnul şi se bucură duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu că a căutat spre smerenia roabei Sale că iată de acum mă vor ferici toate neamurile” a fost răspunsul Fecioarei Maria la salutul verişoarei sale Elisabeta. Pe 8 septembrie întreaga Biserică Ortodoxă sărbătoreşte Naşterea Preacuratei Fecioare Maria, a Maicii Domnului, sărbătoare numită în tradiţia poporului român Sfânta Marie mică. Vom încerca să facem în cele ce urmează o prezentare a peroanei şi a personalităţii Preacuratei Fecioare Maria, maica Mântuitorului şi a rolului pe care ea îl are în viaţa creştinilor.

Fecioara Maria se înrudea prin intermediul părinţilor ei trupeşti cu marii regi ai poporului lui Israel, David şi Solomon. Descendenţa ei aleasă ar putea indica faptul că şi ea va fi aleasă pentru a împlini fapte deosebite. Că ea va fi destinată unor lucrări mai extraordinare s-ar putea deduce din chiar faptul zămislirii şi naşterii ei. Părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, erau înaintaţi în vârsta şi, spre ruşinea lor în cadrul poporului ales, nu aveau moştenitori. Pentru a-şi îndeplini visul procreerii aceşti doi oameni îşi petreceau timpul într-o continuă rugăciune sperând să-l îmblânzească pe Dumezeu să le dăruiască un copil. Pentru a-şi arăta bunele intenţii vizavi de copilul pe care l-ar fi dobândit prin rugăciune au făgăduit Domnului că îl vor încredinţa să fie educat la templul din Ierusalim. În cele din urmă Ana simte că este însărcinată şi începe să ducă o viaţă şi mai curată pentru ca pruncul ei să ştie că este ales pentru lucruri sfinte încă din pântecele maicii sale. În cele din urmă se naşte o pruncă şi părinţii ei îşi ţin făgăduinţa. Astfel Fecioara Maria, după ce a trecut perioada în care fiecare copil are absolută nevoie de părinţii lui, a fost încredinţată preoţilor care slujeau la templul din Ierusalim spre a fi educată într-o viaţă de rugăciune, muncă şi ascultare. Aici s-a „perfecţionat”, dacă putem spune aşa, în rugăciune, în îndeplinirea poruncilor Domnului, în respect faţă de familia ei şi faţă de toată lumea.

Această pruncă a locuit şi s-a rugat la templul din Ierusalim până la vârsta când orice tânără din Israel trebuia să se căsătorească. Dar ea ştiind că Domnul a pregătit-o pentru ceva mai deosebit nu a acceptat să se căsătorească; a acceptat, totuşi, logodna ca o cale de a putea duce o viaţă decentă în mijlocul poporului ales. Ca logodnic al ei Domnul l-a rânduit pe Iosif, un tâmplar cu frică de Dumnezeu din Nazaret. După ce s-a mutat în casa logodnicului ei la Nazaret Fecioara Maria a primit vizita arhanghelului Gabriel care i-a adus vestea pe care neamul omenesc o aştepta din veac, vestea profeţită încă din cartea Facerii. Arhanghelul Gabriel i-a spus Fecioarei Maria că ea este aleasa Tatălui pentru a-l naşte pe Mesia. Deşi i se părea că ar fi imposibil ca ea să rămână însărcinată neavând bărbat (în tradiţia poporului evreu de atunci logodnicul nu avea drepturi corporale asupra logodnicei sale) ea se încrede în ceea ce i-a spus arhanghelul şi îi răspunde „Fie mie după cuvântul tău!” La exact nouă luni de la această bunăvestire Fecioara Maria l-a născut pe Cel aşteptat din veci, pe Fiul Tatălui ceresc, pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Ştim cu toţii că din acel moment, al „plinirii vremii”, după cum spune sfântul apostol Pavel, Fecioara Maria a fost mereu alături de dumnezeiescul ei Fiu. Ea a fost prezentă la prima minune săvârşită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii, la toate călătoriile pe care Iisus Hristos le-a făcut prin ţara sfântă predicând Evanghelia vieţii şi vindecând „toată neputinţa din popor” şi la toată opera de binefacere a Lui. Maria s-a bucurat atunci când Fiul ei era cinstit şi s-a întristat atunci când propovăduirea Lui nu era ascultată sau pusă în aplicare.

Dar a sosit şi timpul când s-a împlinit profeţia dreptului Simeon „prin sufletul tău va trece sabia” şi Iisus a fost prins, judecat pe nedrept şi condamnat să fie răstignit. Oare cine a fost atunci când dumnezeiescul Fiu avea mai multă nevoie de ajutor mai aproape de El? Oare cine dacă nu iubita Lui maică? Ea a fost mereu „în umbra Lui” am putea spune la picioarele crucii de pe Golgota, atunci când Mântuitorul a fost pogorât şi aşezat în mormânt. Ea a fost cea dintâi mironosiţă care duminică dimineaţa a mers să îi ungă trupul adormit cu miresme. Tot ea i-a încurajat pe sfinţii apostoli atunci când gărzile templului (ale cărturarilor şi ale fariseilor, duşmanii Lui de moarte) şi atunci când gărzile romane îi căutau pentru a distruge „în faşă” ceea ce ei considerau a fi această „nouă erezie” creştină. Şi tot Preacurata Fecioara Maria a fost în mijlocul ucenicilor Mântuitorului când la cincizeci de zile după preaslăvita înviere din morţi a Învăţătorului Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de limbi ca de foc peste ei în foişorul cel de taină din Ierusalim.

Din acel moment Maica Domnului i-a ajutat pe sfinţii apostoli în activitatea lor misionară propovăduind cuvântul Adevărului printre popoare. Citind cele ce am scris până în momentul de faţă ne dăm foarte bine seama că Maica Domnului l-a ajutat mereu pe Fiul ei. Putem însă spune că nici Fiul nu şi-a uitat mama şi atunci când a venit vremea ca ea să părăsească această viaţă şi această lume El nu a permis ca mama Sa să aibă acelaşi sfârşit ca restul oamenilor şi a ridicat-o cu trupul la ceruri. Tot ceea ce este în legătură cu Adormirea Preacuratei Fecioare Maria cunoaştem de la sărbătoarea cu acelaşi nume din 15 august. Iar locuind în ceruri Fecioara Maria ne ajută cu mult mai mult pe noi cei care o cinstim şi o lăudăm cu cântări şi cu slujbe. În spiritualitatea poporului român şi în foarte bine dezvoltata lui cultură teologică se găsesc multe cântări / pricesne închinate Maicii Domnului, Preacuratei Fecioare Maria. Eu aş dori să închei acest scurt articol citând refrenul uneia dintre acestea. „Nu lăsa, Măicuţă / Să pierim pe cale / Că noi suntem / Fiii lacrimilor tale. / Vino Maică iară / Nu lasă să piară / Ţara şi poporul / Turma şi Păstorul.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5