“Natasha” by Cehov, pe scena Palatului Culturii

Camelia Rus

Palatul Culturii a găzduit spectacolul “Natasha” by Cehov, o adaptare după binecunoscuta “Cerere în căsătorie” a aceluiași autor.
Spectatorii s-au putut bucura de un spectacol plin de umor, cu “găselnițe” actoricești savuroase și cu elemente surpriză cum sunt: Sasha și Ludmila interpretați de Marcel Rat și Mariana Risipitu. Cei doi vin împreună cu conașul s-o pețească pe Natalia Ivanovna și cântă în rusește despre viață, moarte și bucuria de a trăi. Vocile lor au făcut spectatorii să jubileze, efectul culminând cu aplauze în timpul spectacolului.
Conașul Ivan Vasilievici Lomov este un personaj suspicios și ipohondru, bine conturat de către Mihai Panaitescu.
Florin Covalciuc, regizorul piesei și interpretul tatăului Natasei Stepan Stepanovici Ciubukov, a imaginat un spectacol în care umorul este omniprezent și în care personajele beau cu poftă, cântă cu bucurie, se ceartă strașnic, apoi se împacă la fel de pătimaș, totul este dus la extrem, așa cum doar poporul rus știe s-o facă.
O prezență scenică cu totul deosebită și elementul de forță în acest spectacol este Angela Petrean Varjasi, care face o Natasha puternică cu o voce plină și rotundă, susținând foarte bine momentele de umor. Când o vezi jucând te tot minunezi cât e de frumoasă pe scenă și cât de frumos și-a construit personajul până la cel mai mic detaliu.
Ca într-un experiment grotowskian, scenografia, decorul și costumele sunt aproape inexistente, dar asta nu i-a împiedicat pe actori să creeze ci dimpotrivă i-a obliga să joace impecabil și să ne facă părtași la un spectacol pe care nu-l vom uita prea curând.
Spectacolul a fost prezent în Festivalul Internațional “Scena ca o artă” și se bucură de Premiul de Excelență Catena și Senso TV. Directorul Teatrului de Artă Deva Mihai Panaitescu ne-a spus că spectacolul a fost invitat pe data de 31 august la Cernăuți de către ambasada Ucrainei în cadrul manifestării culturale “Celebrarea Limbii Române”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5