NEŞTIUTE

ELENA M. CÎMPAN

În săptămâna care a trecut, altfel pentru şcoală, cu alte aşteptări din partea elevilor, a profesorilor şi a părinţilor, colega mea, Simona Simionca, mi-a propus ca să fiu secundul (secunda?...), în excursia pe care şi-a plănuit-o cu clasa ei, a V-a A. Luând lucrurile ca pe un "joc secund", fiind singură acasă pentru că fiul meu se afla într-o altă călătorie ( de studii) , de data aceasta europeană - Viena, Praga - am dat curs invitaţiei, fără să stau mult pe gânduri, urmându-mi ( a câta oară?) dorul de ducă. De altfel, nici nu văzusem încă obiectivele vizate: Cetatea Râşnov şi Castelul Bran.
Râşnov se află la 15 km. de Braşov, în drum spre Câmpulung- Muscel, şi se numea mai demult Ruja, în germană Rosenau, adică "Poiana cu Roze". Numele antic al orăşelului este Komidava, latinizat Cumidava. Cetatea Râşnov este ridicată pe o culme stâncoasă şi datează din sec. XIII- XIV, de pe vremea stăpânirii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei. Aici au fost filmările de la "Nemuritorii", în regia lui sergiu Nicolaescu. Este cunoscută şi sub numele de "Cetatea ţărănească Râşnov", pentru că a fost îngrijită de ţărani. Aceştia s-au adăpostit din calea invaziei tătarilor şi au transformat fortăreaţa în locuinţă. Azi, se pot vizita urme ale încăperilor mici, trasate cu grijă. Castrul roman Cumidava de la Râşnov este singurul castru din piatră, cunoscut în Ţara Bârsei.
Localitatea Bran, la 3o de km. de Brașov, situată în Pasul Bran- Rucăr, între Munții Bucegi și Piatra Craiului, se numea în germană "Torburg", însemnând "Poartă de intrare". Castelul cu acelaşi nume a fost ridicat de saşi în sec. al XIV-lea, drept o cetate de apărare. La începutul sec. al XX-lea a fost donat reginei Maria de către autorizăţile braşovene şi aceasta îl reamenajează, transformându-l în castel. Azi este muzeu de istorie şi artă feudală. Legenda cu Dracula a fost valorificată în literatură de irlandezul Bram Stoker şi în cinematografie de Francis Ford Coppola. Personajul principal este Contele Dracula, un renumit vampir. Vlad Ţepeş n-a locuit însă niciodată la castel. El venea la Braşov din Ţara Românească şi avea dese confruntări cu saşii din zonă, motiv pentru care ar fi ars şi Biserica, azi "Neagră", iar aceştia ar fi făcut trimiterea lui Ţepeş spre Dracula.
Peisajele sunt mirifice. Soarele trimite razele după- amiezii peste crestele nebănuite ale munţilor învăluiţi în ceaţă, acoperiţi de zăpadă, care strălucesc ireal, ca o gheaţă caldă pentru ochii noştri însetaţi de frumos. Încercăm un exerciţiu de scriere împreună: elevii primesc o foaie pe care să treacă fiecare un vers fără să vadă ce a scris cel dinaintea lui, pagina îndoindu-se în continuare. Un joc bine-cunoscut. Autori: Adriana, Eva, Ionuţ, Robert, Daria, Carla, Miruna, Tudor, Bogdan, Raul, Carina, Maria, Miruna, Andreea, Claudiu... Prima poezie, cu tema:
"Cetatea Râşnov"
Este foarte frumoasă
Un loc minunat
Poţi escalada
Ce privelişti rare
O să-i conving pe părinţi să mai venim
Am văzut lucruri noi
Sunt încă multe de descoperit
M-a încântat...

A doua poezie, cu tema
"Castelul Bran"
Atât de interesant
Reprezintă o parte din istoria noastră
Atâta mister
M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timpuri medievale
Puţină groază
Ne-am distrat
Mobila, tabloul, scaunul de tortură
Armele mi-au plăcut
Castelul e ca un labirint
Plin de amintiri şi legende...

Au fost două zile de cetate şi castel. Cu specificul lor. Ca o altă lume la care ne-am adaptat uşor. Copiii au nevoie de astfel de clipe. Le spunem deseori ce să mănânce, cât să stea, ce să nu bea, cât să cheltuiască, ce să nu facă, până unde să asculte, dar atât de rar lecţiile noastre - de părinţi sau de educatori- prind viaţă într-un asemenea mod. Au fost două zile în care am primit şi am dat pe măsură. Am dat un sens timpului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5