NICOLAE BĂCIUŢ: PAŞTELE DE-ACASĂ

Sigur, fiecare sărbătoare a Învierii Mântuitorului este încărcată de amintiri, dar, „provocat”, mă întorc, cobor în adâncul memoriei, până acolo, unde, se ridică pleoapa copilăriei, iar în adâncul nopţii se aude dangătul clopotului de la biserica de-acasă, de la Chintelnic, chemându-ne la ceas de Înviere. Aşteptam Noaptea Învierii, atunci fascinat de frumuseţea momentului. Treziţi, în crugul nopţii, de mama, mergeam cu toţi ai mei la Înviere. Totul devenea miraj atunci când ieşeam din biserică şi, cu lumânări în mâini, înconjuram de trei ori biserica. Acea mare de lumini pâlpâind în noapte îmi părea de pe altă lume. Ne înghesuiam apoi la uşa bisericii să-l ascultăm pe părintele Ursucaş bătând cu crucea de trei ori în lemnul ca o cutie de rezonanţă, şi spunând cu o voce reverberantă: „Deschideţi, boieri mari, porţile Raiului, ca să intre Împăratul Măririi!” Diacul îi răspundea: „Cine-i acela Împăratul Măririi?!” Şi, din nou, părintele Ursucaş: „Împăratul cel Mare, împăratul cel puternic în războaie. Acela este Împăratul Măririi!”
La al treilea răspuns al părintelui, uşile se deshideau larg, iar lumina candelelor o simţeam intrându-mi în inimă.
Cum în ajun de Crăciun aşteptam să mergem la colindat ori în ajun de An Nou să mergem cu Pluguşorul, tot aşa aşteptam, atunci, să se termine slujba din prima zi de Paşte, pentru că, în faţa bisericii puteam dă dăm „cioc” cu ouăle vopsite. Cel căruia i se spărgea oul, trebuia să-l dea celuilalt. Şi uliţa se umplea de copii cu pungi de ouă în mâini.
Ciocneam ouăle „pe nevăzute” sau „pe încercate”. Loveam uşor oul în dinţii din faţă şi, din subţirimea/grosimea sunetului, cumpăneam dacă oul meu e mai tare decât al celui cu care „ciocăneam ouăle”.
Mă uit azi, la nepoata mea, la primul ei Paşte în care ia ouă roşii în mâini şi le ciocăneşte singură, neînţelegând încă miracolul gestului.
Şi mă-ntorc acasă, plutind, printre vise, la copilul care-am fost, la copilul care mai sunt.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]