NOI DIALOGURI LA BIBLIOTECA ANDREI MUREŞANU

Biblioteca Judeţeană Bistriţa - Năsăud a inaugurat, joi 20 ianuarie 2011 la ora 17˚˚, în romanticul spaţiu al Casei Andrei Mureşanu – filială a bibliotecii - o nouă formă „Dialogurile Bibliotecii”, iniţiată de criticul de artă Mircea Oliv, noul director al prestigioasei instituţii, sub forma unei mese rotunde, intitulate INTERLUDII (desigur literare, pentru că nu se referă la muzică, după cum indică DEX-ul, pentru un astfel de titlu), având ca temă "Dinamica valorilor culturii", desfăşurate sub motto-ul: "Omul nu e doar propriu-i eu" (asupra căruia nu s-a insistat), la care invitaţii speciali au fost scriitorii Alexandru Uiuiu, lect. univ. dr. Universitatea "Babeş - Bolyai" - Extensia Bistriţa, Gelu Vlaşin şi Al. C. Miloş.

În expunerea sa, întitulată "Valorile culturale - reper şi elită în contextul dialogului european", Gelu Vlaşin, a dat ca model Şcoala de la Păltiniş care a funcţionat înainte de 1989, pregătind noile căi, ulterioare, ale culturii româneşti, comparativ cu stadiul european al valorilor, bine cunoscut de către lector.

Cosmopoetul Alexandru Cristian Miloş a pedalat pe ideea interpunerii unei noi abordări a operei lui Eminescu şi anume prin latura cosmică a poeziei sale, aducând convingătoare argumente, rezultate din însăşi versurile eminesciene.

Valorile actuale din piaţa literară şi criteriile de stabilire, ierarhizare, premiere şi consecinţele care decurg acestor operaţii, trebuiesc abordate cu mare atenţie, a concluzionat directorul Alexandru Uiuiu, al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Bistriţa – Năsăud.

Opinii interesante a mai prezentat filologul George Ţâra, precum şi scriitorii : Marcel Seserman, Adriana Rodica Barna, Angela Costin, Veronica Ştir, Victor Ştir, Iftenie Pop, David Dorian, Niculae Vrăsmaş şi muzicologul Viorel Simionca.

Primul dialog despre valorile culturale ale societăţii româneşti, în cadrul unui viitor club de intelectuali, desfăşurat la iniţiativa omului de cultură Oliv Mircea, directorul Bibliotecii Judeţene, la fel ca “Întâlnirile literare de luni”, desfăşurate bilunar, la Galeriile “Su Gălete”, moderate de poetul Dan Coman, se adaugă mai vechilor cenacluril literare “George Coşbuc” şi “Conexiuni”, fapt înbucurător care constituie noi semne ale efervescenţei literare bistriţene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5