NOILE POVESTIRI ALE LUI GABRIEL GAFIȚA

Lumea de azi scapă uneori scriitorului, acesta preferând să evadeze în trecut, în amintire, în egocentrism, în fantastic sau în multe alte zone care să ocolească realitatea văzută cu ochiul liber, simțită pe propria piele. Faptul acesta nu i se potrivește lui Gabriel Gafița, care face din cotidian sursă de extragere a subiectelor literare norocoase pentru proza secolului XXI. Care sunt ”farmecele” acestei specii actualizate? În primul rând un limbaj narativ deosebit de bine ales, pe măsura așteptărilor, desprins din discursul de serviciu al scriitorului modern, cu particularități lexicale ce pigmentează universul cuvintelor, cu un ritm bine ales, cât să țină viu interesul lecturii până la capăt. ”Furat” de subiect, prozatorul ar putea să urmărească conflictul, desfășurarea acțiunii, lăsând pe un loc secundar expresivitatea textului, ca garanție a artei narative. Dintotdeauna, în literatură contează mai mult ”cum” se spune, decât ”ce” se spune. În al doilea rând, este vorba în opera lui Gabriel Gafița, de acum, de o actualizare a tematicii, de adaptabilitate, iar în acest sens sfera diplomatică se dovedește a fi un izvor nesecat de inspirație pentru ochiul vigilent al naratorului. Urmează personajele, simple și complicate în același timp, extrase din lumea mare, cu șanse de a fi tipologii, comice și tragice în același timp. Cu aceste trei puncte de sprijin, stil, subiecte și personaje, proza lui Gabriel Gafița nu dă greș, iese în lume cu siguranță de sine, cu fruntea sus, în căutarea cititorilor potriviți. Toate ”puse în pagină” cu dezinvoltură, cu rafinament, cu umor și, nu în ultimul rând, cu bucuria de-a scrie.
Revenit la scris, după cei douăzeci de ani antologici, ( 1995 – 2015 ), Gabriel Gafița propune cu actuala carte o etapă nouă în creația sa. ”Alternativă la fuga în Egipt”, ( 2018 ) apare după ”Du-te departe de mine” ( 2015), și ”Zahăr și miere” ( 2017 ), la aceeași Editură ”Nemira”, ca a treia parte dintr-o frescă a lumii de azi, așa cum este ea percepută dintr-un unghi accesibil unui segment restrâns de scriitori, acela al diplomatului care se confruntă zi de zi, prin fișa postului, cu numeroase cazuri, ce devin exemplare povești de literatură. Povești este puțin spus și cuprinde doar latura de ”story”, la care se adaugă o altă definire a textelor, aceea de povestiri, cu tâlc, pe marginea unei problematici actuale. Și denumirea de proză scurtă se potrivește scrierilor de azi ale lui Gabriel Gafița, având acel final deschis, în gândire, în reflectare, în arta de a nu spune mereu tot, cu efect literar continuu asupra cititorilor.
Poveste, povestire, proză scurtă, la acestea trebuie să ne așteptăm când citim ”Alternativă la fuga în Egipt”, despre care coordonatoarea seriei de la Editura ”Nemira”, Eli Bădică, spune că ”vorbește fără menajamente despre societatea în care trăim”, iar Stelian Țurlea afirmă că ”surprinde micimea lumii înconjurătoare cu o acuratețe deosebită”.
Curiozitatea cititorului de a afla ce este cu această ”alternativă” este lămurită în proza titulară pentru întreg volumul și se referă la o cerință din ”cuvinte încrucișate”, la care personajele nu găsesc soluția. Ansamblul de patru proze al cărții așteaptă se fie analizat pe rând.
”Experiment pe persoană publică” (nu fizică) expune cazul consilierului prezidențial Sorin Nocasian, victimă a unui scenariu tipic pus la cale de ”paparazzo”. Textul începe așa: ” Un om la mall într-o zi de duminică nu interesează absolut pe nimeni. Un om la mall într-o zi de luni este cu totul altceva. Poate fi o știre. Una de senzație. Mai ales când omul acela sunt chiar eu. O persoană publică oarecare. Sau cel puțin așa credeam.” Pornește de aici un întreg proces interior și exterior, comparabil cu frământările și absurdul din Kafka, un drum al informațiilor de pe facebook, coroborate cu presiunea șefului, ”puterea” mediatică a pozelor trucate, date schimbate, cu intenția de a pune un personaj într-o lumină nefavorabilă. În realitate, luni era de fapt duminică, persoana feminină era soția și nu altcineva, traseul zilei era unul normal, inofensiv, dar încurcătura produsă, ca-n piesele lui Caragiale, duce la demisia consilierului, într-o bună ordine și logică a textului, dictată de viață, când personajul, conform înțelepciunii ”tot răul spre bine”, se retrage în liniște, bucurându-se de familie: ” – A trebuit să vină nenorocirea asta, îmi spune ea ( soția, n.n. ) când stăm serile cu câte un pahar de vin în față, ca să descoperim cât de frumoasă poate fi viața când ești nimeni pe lumea asta. Să ne bucurăm de ea cât mai putem.”
”Balada comitetului de bloc” este povestea lui Nicu, ajuns printr-o conjunctură tristă ( decesul predecesorului ) președintele comitetului de bloc: ”Măcar o clipă dacă aș fi știut ce mă așteaptă când am acceptat să devin președintele comitetului de bloc, vă spun cu mâna pe inimă: nu aș fi acceptat pentru nimic în lume.” Și, totuși, din această ipostază literară, personajul introduce o lume simplă, cu problemele ei, pe care le înregistrăm, le resimțim cu intensități diferite. Exemple precum chiriașul nou venit în bloc ce ”face legea” cum vrea el, deranjează, ascultă muzică tare, face zgomot, are obiceiuri ciudate, dubioase, este obraznic, sunt doar o parte din ”viața la bloc”, pe lângă alte situații- limită, la comun, ce trebuie gestionate și peste care trebuie trecut cu calm, cu răbdare. Naratorul utilizează aici o galerie întreagă de portrete, cu nume ce asigură adevărate caracterizări, ca: Busuioc, Cocîrlanci, Puicălău, Ciolpanu, Simbriașu, nu în ultimul rând Didinel Tănase, eroul negativ împreună cu iubita lui, Mariana, căreia îi spune ”mareana”. De la filmul zilnic până la „balada” folosită cu umor și ironie, se înregistrează un fragment de literatură ce recuperează o formă de exprimare în context actual.
”Problema de la Lima”, a treia povestire, începe în momentul în care ambasadorul român, Ovidiu, și soția vor să meargă în oraș, la cumpărăturile de week-end, și sunt întorși de un grup de concetățeni, puși pe fapte mari: ”- Noi suntem români./ - Și noi./ - Asta e o formă de mișto?/ - Nu, afirm o stare de fapt. Nu e nimic personal./ - Am vrea să discută-ăm ceva./ - Da. Despre ce e vorba?/ - Păi, vorbim așa-a , în stra-adă? Nu ne inviți și pe noi înău-untru? întreabă tipul. Mă uit la soția mea. – Noi tocmai ieșeam, îi spun. Dar poftiți înăuntru. Vă deschid prin față. Bag mașina în marșarier, mă-ntorc în garaj și îi spun soției mele că am de gând să închei rapid.” Dar, de aici, o întreagă aventură, ce ajunge și la București, pe masa ministrului de externe, răstălmăcită, de parcă ar fi fost ”repovestită de o străină gură”. Ce voiau românii? O mașină de la Ambasadă, ca să viziteze Machu Picchu. După un parcurs narativ ușor de intuit, ambasadorul este chemat la București, regăsește liniștea și se bucură de ea: ”acasă e liniște, copilul nostru ne vizitează moderat, nepoțeii stau la noi din când în când.”
Cea de-a patra proză, ”Alternativă la fuga în Egipt”, surprinde printr-un joc al regăsirii, al uitării, după un eveniment neplăcut ( ”cum să stricăm noi cheful îndrăgostiților din parc” ), în urma căruia unul dintre prieteni a urmat o pedeapsă. În Grecia, Horia îl întâlnește pe prietenul din copilărie, pe Mirel, și încearcă să înțeleagă situația de atunci. Nedreaptă pentru el. Finalul este cel al întoarcerii în țară, dar și al unei ”alternative”: ”am deschis ușa avionului, am pășit în gol, dar n-am căzut, ci mi-am luat zborul, fără a mai privi înapoi vreodată.”
Gabriel Gafița propune, cu această carte, patru puncte cardinale din literatura de azi, cu subiecte desprinse din realitatea imediată și apropiată, cu personaje- tipuri, arhetipuri și prototipuri ce alcătuiesc societatea de azi și care vor căpăta consistență, stabilitate și valoare perenă în timp. Scriitorul știe să plece și să se întoarcă mai bogat cu cărțile sale, înțelege fenomenul global și personal, își ia timp pentru micile bucurii: ”... duminică nu scriu nimic, fiindcă e o zi frumoasă și ne ducem să ne plimbăm la ocean. Lima e prima capitală din toată cariera mea situată direct la Ocean, dar n-aș putea spune că avem timp să îl vedem mai des decât o dată la o lună- două.” ( pag. 153 )

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]