Norica Nicolai: Cer Guvernului României să susţină proiectul Via Carpatia

Europarlamentarul Norica Nicolai, vicepreşedinte al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, cere Guvernului României să susţină proiectul de infrastructură rutieră transeuropeană Via Carpatia.

         „De curând, m-am întors de la reuniunea NATO de la Varşovia. Pot să vă spun şi folosesc prilejul acesta pentru a cere Guvernului României – care ştiu că a avut o întrevedere cu Guvernul polonez în urmă cu o săptămână – să susţină proiectul Via Carpatia. Noi, în Parlamentul European, împreună cu colegii polonezi, cehi, unguri şi bulgari, dorim în mod deosebit ca la planificarea bugetară următoare, acest proiect să fie un proiect prioritar. Înseamnă o nouă autostradă care să pornească de la Varşovia şi să se termine la Sofia”, a declarat Norica Nicolai, la Bistriţa.

         Potrivit eurodeputatului ALDE, un astfel de proiect este de o importanţă majoră din două motive. În primul rând, un astfel de tronson rutier oferă „o posibilitate de integrare economică a Estului, care s-a dezvoltat şi care are nevoie să intensifice schimburile comerciale, mai mult în partea de Est, pentru că toţi ne ducem economic spre Vest, spre marile state europene, dar avem nevoie şi de colaborare între noi”, a punctat Norica Nicolai. Un al doilea argument invocat vizează „nevoia urgentă de planificare strategică”, asta după ce a fost adoptat un concept de multiplicare a forţelor NATO în Estul Europei, autostrada permiţând o deplasare mult mai rapidă pe principiul mobilităţii trupelor de la Nord, unde sunt probleme cu ţările baltice, spre Sud.

         „Cer Guvernului României să susţină acest proiect, ca el să fie prevăzut în viitoarea planificare bugetară de care noi ne ocupăm, am început să ne ocupăm de Planul Financiar Multianual al Uniunii.  Dacă nu suntem în stare să le facem pe celelalte, care ne integrează şi ne creează coeziune în interior, măcar să avem această autostradă pe flancul estic, din cele două raţiuni, economică şi militară, din bani europeni. Nu se pune problema unui efort financiar din partea statelor membre. (...) Noi acum cerem ca acest proiect să fie finanţat din bani europeni şi să fie unul din marile proiecte strategice ale bugetului Uniunii Europene. Profit de faptul că noi vom avea şi Preşedinţia şi cred că Guvernul României are obligaţia să susţină ca una din priorităţile noastre”, a mai spus Norica Nicolai.

         În context, europarlamentarul român a menţionat că o altă prioritate a ţării noastre la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene trebuie s-o reprezinte susţinerea  IMM-urilor, a „micului business”. „Asta este prioritatea ALDE pentru Preşedinţia României din 2019, susţinerea importantă a IMM-urilor prin nişte fonduri europene canalizate să dea şansa unor unităţi mici de producţie  să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă”, a concluzionat europarlamentarul Norica Nicolai.

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]