Nou sediu pentru Permise, Înmatriculări şi Paşapoarte. Primăria Bistriţa pune la dispoziţie terenul!

Consiliul Local Bistriţa va dezbate, în şedinţa ordinară de miercuri, un proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Instituţiei Prefectului judeţul Bistriţa-Năsăud a unui teren situat în Bistriţa, str. Grănicerilor, în vederea construirii unui centru integrat de servicii publice comunitare.

         Ministerul Afacerilor Interne prin Instituţia Prefectului – Judeţul Bistriţa – Năsăud a solicitat analizarea posibilităţii punerii la dispoziţie a unui teren care să poată fi trecut din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale în domeniul public al statului şi în administrarea Instituţiei Prefectului judeţul Bistriţa – Năsăud în vederea construirii unui centru integrat de servicii publice comunitare, necesar furnizării unor servicii publice la nivel european, care să poată oferi un cadru unic, modern, orientat spre cetăţean în ceea ce priveşte serviciile publice comunitare.

         Astfel, a fost identificată o suprafaţă de 2.640 mp teren situată în capătul străzii Grănicerilor, care în prezent are destinaţia de parcare publică. Autorizarea executării lucrărilor se va face după elaborarea şi aprobarea unei documentaţii de urbanism, iar în situaţia în care în termen de 3 ani de nu se obţine autorizaţia de construire aferentă imobilului construcţie sau nu se păstrează destinaţia acestuia, imobilul transmis va reveni de drept în domeniul public al municipiului Bistriţa şi administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatruculare a Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple funcţionează la parterul Palatului Administrativ, ce-i drept, nu în cele mai bune condiţii nici pentru salariaţi şi nici pentru  cei care apelează la aceste servicii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]