Noul an şcolar a început şi la Năsăud

Acest început de an şcolar la Năsăud a fost mai emoţionant, parcă, decât din anii anteriori. Şi asta, datorită claselor pregătitoare („0”) ai căror şcolari, odată preluaţi de doamnele învăţătoare şi încolonaţi frumos în careul din curtea şcolilor, priveau neajutoraţi şi chiar speriaţi de tumultul şi mulţimea prezentă, spre părinţii sau bunicii cu care au venit la festivitate, neînţelegând, parcă, ce se întâmplă.

La Şcoala Generală „Mihai Eminescu”

Primii care au început festivitatea de nou an şcolar. Toate clasele, de la „0” până la a VIII-a, împreună cu învăţătorii sau diriginţii, au intonat Imnul Naţional, au urmărit un Te Deum oficiat de părintele dr. George Celsie, apoi cuvântul de bun sosit şi încurajările doamnei director Mărioara Secheli şi ale dir. adj. Victoria Costea. Odată ceremonia terminată, fiecare grup a intrat în clasele pregătite special pentru acest nou început, unde îi aşteptau manualele şcolare şi câte o floricică pe băncuţe.

Colegiul Naţional „George Coşbuc”

Manifestările s-au desfăşurat pe platoul din curtea liceului – cel mai vechi din Ardeal cu predare în limba română, cel mai renumit datorită faptului că de pe băncile lui şi-au luat zborul elevi foarte buni la învăţătură, care mai târziu, au obţinut distincţiile de ACADEMICIENI, lucru care a dat şi denumirea des folosită la adresa Năsăudului de „Oraşul Academicienilor”. Revenit în funcţia de director al Colegiului, prof. Dorel Alexandru Coc, în cuvântul său de deschidere, a mulţumit pentru prezenţa la eveniment inspectorului şcolar,- prof. Camelia Tabără, primarului oraşului Năsăud - prof. Mircea Romocea, şeful Poliţiei – insp. pr. Leon Anton Cloşcă, părinţilor şi bunicilor, subliniind faptul că şi în acest an, elevii colegiului care va împlini în 4 octombrie 2013 venerabila vârstă de 150 de ani, trebuie să obţină rezultate foarte bune la învăţătură, pentru a face cinste evenimentului dedicat aniversării liceului. De asemenea, a urat succese celor mai mici din clasa pregătitoare („0”), celor din clasele I, V, IX şi XII, în special, cât şi tuturor elevilor cu diriginţii şi profesorii lor. Aceleaşi urări, dar şi alte precizări a făcut dir. adj. Anca Cârcu.

Colegiul Economic

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar s-a desfăşurat pe platoul din curtea şcolii, în prezent profesorilor şi părinţilor elevilor. Directorul instituţiei, prof. Dorel Bidică şi dir. adj. Dorina Chitul au mulţumit pentru prezenţă celor care au însoţit elevii, făcând toate precizările referitoare la acest nou an şcolar, cerând seriozitate şi succese la învăţătură elevilor colegiului. Apoi, diriginţii şi-au însoţit în clase elevii pentru a-şi prelua cărţile şi a se familiariza cu clasele, a-şi nota orarul, iar de mâine să reia cursurile în totalitate.

Liceul Tehnologic Silvic

Singurul director care-şi menţine funcţia de peste două decenii, prof. Gavrilă Onul, şi-a primit cu emoţii şi în acest an elevii, dar şi colegii de la catedră. A mulţumit pentru prezenţă celor care participau la manifestările din curtea liceului, amintind că şcoala îi are oaspeţi pe elevii unui liceu similar din Franţa, şi ei prezenţi la deschiderea anului şcolar. Preotul paroh Ovidiu Sermeşan a oficiat un Te Deum, după care diriginţii şi-au preluat elevii şi au intrat în sălile de clasă pentru continuarea activităţilor, sub îndrumarea dir. epl. Romelia Cosma.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5