Noul sediu bistriţean, sfinţit de Ziua Jandarmeriei Române

Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată la Bistriţa în sediul nou, sfinţit de preoţii prezenţi la eveniment.
S-au împlinit 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, prilej pentru Jandarmeria bistriţeană de a deschide porţile. Momentul de bilanţ al activităţilor instituţiei a arătat că pe semestrul I 2012 jandarmii bistriţeni au executat 1477 misiuni, constatându-se 29 de infracţini. Au fost aplicate 455 de sancţiuni contravenţionale, fiind aplicate 307 amenzi. S-au înregistrat 682 de misiuni de menţinere a ordinii publice, fiind înregistrate 43 de acţiuni de intervenţie pentru rezolvarea solicitărilor prin SNUAU 112. La nivelul IJJ BN s-au desfăşurat 162 acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere în 28 de localităţi, după cum ne-a declarat ofiţerul relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.
Manifestările organizate în curtea instituţiei, din strada Romană, nr. 17A, sub egida Zilei Porţilor Deschise, au debutat cu mesajele şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, col. Ionel Cimuca, a primarului Ovidiu Creţu, a prefectului Cristian Florian. Exerciţiile demonstrative executate de către jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, micii karatişti de la cluburile din Feldru şi Dumitra, expoziţia cu materiale folosite de către jandarmi în misiunile la care participă toate aceste surprize au impresionat elevii prezenţi la manifestări.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5